La malul mării
scoicile aduse din străfunduri îngână un cântec surd purtat de valurile
învolburate și nemiloase spre orizonturile roșietice, iar soarele amorțit si ușor
somnoros se pierde încet pe după cortina scenei cerului . De acolo,din înalt,o umbră umedă și ruginie
se oglindește pe oglinda tremurată a mării... un chip al unei zeițe ce-și caută
un loc să-și spele gândurile.Privește spuma valurilor cu istoriile nescrise ale
celor ce-au avut speranțe,gânduri,norii mișcători aburiți ce -și apleacă brațele
pe apa străbătută de umbrele câtorva nave adormite. Valurile se izbesc de malul
suflat cu rugina amurgului ca niște lacrimi pe doi obraji aspri.Înainte de a-și
închide pleoapa obosită și de a-și
sprijini tâmpla pe umărul unui nor,o altă culoare trandafirie inundă orizontul.
Păsări albe spintecă norii pictați în nuanțe de galben , argintiu, roșu- arămiu,
căutând un temporar adăpost.Urmărindu-le,în lumina clar- obscură dau impresia
unor puncte strălucitoare ca-ntr-un tablou străbătut de brize răcoroase.E clipa
de grație...e taina amurgului,e cântul văzduhului adus de aripi.
Seara, malul e
aproape pustiu, sinuos, tăcut,cu vântul rece, aer sărat,cu amurgul strângându-și umbrele dantelate,ascultând
cum marea își toarce melancolic refrenul, monotona incantație către sufletele
înaltului.Noapte,stele luminoase și amintirea unui crepuscul,când timpul se
oprește,iar chihlimbarul cerului s-a ascuns în marea cea mare,oferindu-se
sirenelor din povești.
