Începutul lui
septembrie...ultimele zile și... începe școala,dar mai am timp pentru o mică
distracție,promisă de părinți,la herghelia de cai renumită,undeva în sudul
litoralului.Locul nu a fost ales la întâmplare, ţinându-se cont de condiţiile
geoclimatice de formare a rasei arabe.Cel mai frumos spectacol îl oferă caii
scoşi pe malul mării, periodic, unde sunt antrenaţi mai multe ore, spre bucuria
noastră,a oamenilor ce iubim echitația.
Mă plimb printre
ei,caii, ființe nobile, puternice și inteligente, extraordinari prieteni de
drum, tăcuți, dar cu o mulțime de calități. Acestea sunt doar câteva
caracteristici,mi se explică de un jockeu, care se pot atribui frumosului cal. Am
citit mult despre cai,știut fiind că existența omului se leagă de cea a cailor.
Murgi, suri, negri, albi, roibi sau bălțați, caii au însoțit omul de-a lungul
timpului, iar frumusețea și robustețea nobilului animal a fost imortalizată de
mari pictori ai lumii. Datorită lor s-au câștigat războaie, iar pentru unele
popoare calul a înseamnat totul. Este
celebră replica atribuită de William
Shakespeare lui Richard al III-lea: „Dau regatul meu pentru un cal”, iar eu îmi
aduc aminte de poezia lui George Coșbuc,
„El Zorab”.
Împreună cu un
antrenor încalec un pur sânge arab,pentru că i-am explicat că nu sunt un
începător,m-am mai plimbat de multe ori într-un manej, în lecțiile de echitație,dar
niciodată pe malul mării.Este fantastic,de o parte marea cu luciul apelor
linștite,cu un ușor freamăt al valurilor,parcă obosite,cu pescărușii ca niște
aripi îngerești coborâte din înalt,cu o adiere a brizei ce mișcă necontenit
coama calului.Înainte de a încăleca,i-am mângâiat capul,cerându-i prietenia,m-a
lăsat să-mi apropii obrazul de el,și-a-nclinat privirea spre mine și-am înțeles
că mă place.Fără să mă vadă cineva,l-am îmbrățișat,mulțumindu-i.Nisipul moale
și auriu devenise un covor pe care pășeam amândoi,om și cal,parcă singuri în
lume.Și-a-ntors capul spre mine,a nechezat ușor și-am pornit la trap,iar vântul
cald ne însoțea,alintându-ne. L-am lăsat
să mă poarte cu încredere,pe malul apei și-am înțeles că asta este libertatea
adevărată.Am mers fără oprire,iar el își întorcea din când în când capul spre
mine,sigur mă plăcea,iar eu îl mângâiam pe coama bogată.Ba chiar a fost un moment, când mi-am permis să merg pe jos,alergând,pe lângă el.Se însera și ne-am
întors,l-am condus în țarcul lui,i-am dat șaua jos,l-am pieptânat,l-am mângâiat de rămas bun și-am
plecat...iar el m-a condus nechezând.Eram prieteni și ne vom revedea,mi-am
promis.
