Unde-aud cucul cântând
Şi mierlele şuierând
Nu mă ştiu om pe pământ!
Eu zic cucului să tacă,
El se suie sus pe cracă
Şi tot cântă de mă seacă,
Iar mai jos pe-o rămurea
Cântă şi o turturea
Tristă ca inima mea.
Cucul zice de pornire
Turturica de jelire
Ş-al meu suflet de pieire!
Şi mierlele şuierând
Nu mă ştiu om pe pământ!
Eu zic cucului să tacă,
El se suie sus pe cracă
Şi tot cântă de mă seacă,
Iar mai jos pe-o rămurea
Cântă şi o turturea
Tristă ca inima mea.
Cucul zice de pornire
Turturica de jelire
Ş-al meu suflet de pieire!
Doina populară este o creație vocală sau
instrumentală în care sunt exprimate sentimente diverse: de dragoste, de dor, de
tristețe,de înstrăinare, de revoltă. Textul citat reprezintă o doină de tristețe.
Doina ,,Cucul”este o specie a genului liric, în versuri, de
dimensiuni restrânse, în care omul,eul liric, îşi exprimă în mod direct
sentimente profunde de tristeţe. Specifică folclorului românesc, doina este de
obicei asociată unei melodii lente, legănate,având caracter sincretic, pe lângă
cel oral, anonim şi colectiv. Muzicalitatea textului este dată de elemente
prozodice specifice liricii populare, precum ritmul trohaic sau rima
împerecheată.
O primă trăsătură a textului
este este transmiterea prin intermediul discursului liric a sentimentului prin
care eul liric comunică şi se comunică printr-o confesiune,este un discurs
rostit în liniștea naturii de care se simte legat și care-i poate înțelege
trăirile.
Discursul liric se deschide cu o propoziție subordonată ce
accentuează intensitatea dorului departe de lume,acolo unde numai păsările
cântă și șoptesc:cucul de singurătate,mierla de iubire neîmplinită.Este atât de
singur și nefericit,că nu se simte,,om pe pământ”.Următoarele versuri sunt o
încercare de a-și limpezi gândurile,fără cântecul cucului,dar pasărea își cântă
singurătatea,trimițând-o ,,sus”spre înalt ,iar omul este mai vlăguit de dor,,mă
seacă”,de parcă ar cere un leac – pentru sufletul greu încercat. Suferința este
atât de intensă, încât melodia tristă a unei turturele devine distructivă, pasăre
ce este simbolul fidelității în iubire,al credinței că lumea trăiește prin iubire.Corul păsărilor este un
amestec de patimă,,pornire”și tânguire,,jelire” ,iar omul se cufundă în
dorința sfârșitului,al pieirii oricărei speranțe. Un alt argument care atrage
atenția asupra instensității tristeții este legătura omului cu natura simbolizată
aici prin păsări: cucul-singurătatea ,mierla-iubirea fără
speranță,turtureaua-încrederea,credința în iubire,în viață. Omul este schimbat
profund prin cântecul păsărilor,poate ar fi dorit o alinare,dar nu găsește
puterea de a se lămuri,de a trece peste durerea sufletului.Va învinge
tristețea,poate.... timpul îi va vindeca rănile sufletului.
Se remarcă
limbajul artistic: mărcile lexico-gramaticale ale eului liric: verbe de
persoana I-,,aud,zic,știu”,pronume de persoana I,,mă,eu”,adjectivul
posesiv,,meu”,un singur epitet,,tristă”-un suflet trist este fără lumină ,a
căutat armonie și echilibru în lumea de gânduri și trăiri intense. Repetiția
verbului,,cântă” conferă o muzicalitate deosebită poeziei. Același efect îl
accentuează și elementele de versificație: măsura de 7-8 silabe,rima
împerecheată,ritmul trohaic.
În concluzie, datorită
subiectivității textului și limbajului artistic, se poate afirma că poezia dată
reprezintă o doină populară.
