Cât adevăr spun proverbele !Nu e prima oară când recunosc
înțelepciunea unor anonimi care și-au transpus experiența proprie de viață în
cuvinte simple și bine alese.
Fiecare om are întâmplări fericite sau de care nu vrea
să-și amintească sau simpatice,pline de haz.Am mers într-o vacanță,departe de
lume,undeva unde numai oamenii îndrăzneți cu animalele lor trăiesc aproape de
cer,de soare,de stele,unde sunt treziți de glasul păsărilor înaltului,unde
noaptea sunt vegheați de ochi misterioși.Am urcat plin de curiozitate pe cărări
atât de înguste,că nu puteam pune doi pași alături.Am gustat din fructele
curate și negre ale tufișurilor,privind cu spaimă,să nu aud vreun mormăit
supărat,că mă înfrupt din bunătățile muntelui.Am poposit într-o colibă curată
cu fân mirositor ca întâia adiere dintr-un vis al copilăriei.I-am cunoscut pe oamenii aceia simpli ce îngrijeau
animalele,ce cunoșteau taine atât de vechi ca de la Facerea Lumii,ce povesteau
întâmplări înfiorătoare petrecute în timpuri de demult uitate sau glume cu
Păcală și ai lui.
Petreceam mult
timp desenând peisaje la care mulți visau sau le vedeau în imaginație și singur
îmi repetam versuri sau pagini învățate cu câtva timp în urmă și-mi propuneam
să citesc mai mult.Și uite-așa treceau zile senine și liniștite.Mă
împrietenisem cu câinii mari și fioroși,care erau plini de iubire,iar eu eram
mândru de prietenia lor.Am plecat pe o
cărare neumblată,deși fusesem atenționat,și-n față mi s-a arătat o sălbatică
splendoarea muntelui, desenam cu grija de a nu pierde niciun detaliu ,iar în
amurg mi-am strâns uneltele,m-am ridicat și...alături am văzut ceva ce semăna
cu unul din câini,dar nu!era un lup mare,enorm.Cum de apăruse și eu nu-l
simțisem?Ce să fac ?Și dintr-odată mi-am spus c-ar trebui să mă retrag încet,da,dar
cum că-mi înțepeniseră picioarele.
Ne priveam și
așteptam să facă unul o mișcare.Să țip,dar nu mai aveam glas...și atunci am
auzit un lătrat puternic...era Vifor,câinele cel mai puternic al turmei.Ce-am
făcut?păi...am lut-o la fugă,fără să privesc în urmă..și-am fugit,am fugit,până
am ajuns în fața colibei.Toți mă priveau nepăsători,
așteptând o explicație:ei,da!nu mi-a fost frică,dar mai
înțelept a fost să fug,salvându-mă!
Sigur că
da!mi-au răspuns toți...ca-ntr-un proverb vechi cu fuga care e.....
Da! dar e
sănătoasă...și-n noaptea aceea am dormit liniștit....mă păzea Vifor....
