De ce m-aţi dus de lângă voi,
De ce m-aţi dus de-acasă?
Să fi rămas fecior la plug,
Să fi rămas la coasă.
Atunci eu nu mai rătăceam
Pe-atâtea căi răzleţe,
Şi-aveaţi şi voi în curte-acum
Un stâlp la bătrâneţe.
M-aş fi-nsurat când isprăveam
Cu slujba la-mpăratul,
Mi-ar fi azi casa-n rând cu toţi...
Cum m-ar cinsti azi satul...
Câţi ai avea azi dumneata
Nepoţi, să-ţi zică: "Moşu..."
Le-ai spune spuză de poveşti...
Cu Împăratul Roşu...
Aşa... vă treceţi, bieţi bătrâni,
Cu rugi la Preacurata,
Şi plânge mama pe ceaslov,
Şi-n barbă plânge tata...
Poetul
mărturisea: ,,Eu am văzut în țăran un om chinuit al pământului;
n-am putut să-l văd în acea atmosferă în care l-a văzut Alecsandri în
pastelurile sale și nici n-am putut să-l văd încadrat în acea lumină de veselie
a lui Coșbuc."
Titlul unui text literar reprezintă o cheie de
interpretare a conţinutului textual, definind pentru cititor un anumit orizont
de aşteptare. Astfel, titlul poeziei,,Bătrâni” evidenţiază mesajul textului poetic;
trecerea ireversibilă a timpului este resimţită de părinţi, care sunt singuri
şi îşi aşteaptă fiul. Substantivul din titlu este nearticulat, subliniind
generalitatea, faptul că regretul înstrăinării de cei dragi poate aparţine
oricui a trăit această exeperienţă.
Poezia ,,Bătrâni ”de Octavian Goga se încadrează în
lirica tradiţionalistă prin întoarcerea nostalgică spre lumea satului. Regretul
înstrăinării ,motivul dezrădăcinării, predomină întregul text poetic, eul liric raportându-se la
trecut, la părinţi şi la sat, ca la un univers al credinţei, al liniştii
sufleteşti şi al tradiţiei. Poezia începe cu repetiţia unei interogaţii retorice
de un dramatism zguduitor: ,,De ce m-aţi dus...? urmată de o altă repetiţie
patetică: ,,Să fi rămas..." exprimând regretul poetului,eului liric,
că viaţa lui a avut un alt curs,acela de a se îndepărta de casă. Verbul la modul conjunctiv, timpul perfect,
repetat în ultimele două versuri din prima strofă, subliniază regretul
părăsirii satului,dar și dorința de a fi rămas în locurile dragi,un om simplu
de ajutor părinților: „Să fi rămas fecior la plug, / Să fi rămas la coasă”.
În strofa a doua se remarcă epitetul "răzleţe",
care exprimă durerea însingurării, precum şi metafora ,,un stâlp la bătrâneţe" capabilă să transmită -prin combinaţie cu imperfectul ,,aveaţi",imperfectul
– situează lumea narată într-un timp imaginar ,este timpul la care se povestesc
visele sau coșmarurile, iar adverbul ,,acum"accentuează remuşcările eului liric că nu-şi poate ajuta
părinţii bătrâni. Metafora „un stâlp la bătrâneţe” din ultimul vers al strofei evidenţiază dorinţa de a fi rămas în satul natal, pentru a fi un sprijin
pentru părinţii săi ajunşi la bătrâneţe.
În strofa a treia, cele trei verbe la condiţional-optativ
,,m-aş fi însurat, mi-ar fi, ar cinsti" accentuează patetic regretul
omului de a nu-şi făcut un rost în satul lui, asemenea celorlalţi semeni ai
săi.Astfel,,,nepoții”,urmașii,ar fi fost crescuți și educați în tradiție de
oamenii trecuți prin viață,aflând trecutul din basme.
Ultima strofă începe
cu un adverb de mod „aşa…”, urmat de puncte de suspensie, reprezentând o marcă
a implicării afective. Melancolia trecerii timpului este subliniată prin
epitetul „bieţi ” alăturat substantivului „bătrâni ”, dar şi prin verbul „vă
treceţi”, cu nuanţe stilistice. Specific lumii satului, părinţii îşi pun nădejdea
în credinţă, singura ce le-ar putea alina absenţa fiului iubit : „Şi plânge
mama pe ceaslov, / Şi-n barbă plânge tata...”. În ultima strofă, prin
repetiţia verbului ,,plânge"dramatismul sufletesc atinge punctul său
culminant.
Sentimentul de tristeţe se desprinde din întregul text poetic, fiind dat de regretul înstrăinării.Deși departe de ai săi,poetul simte că se apropie de ei cu gândul,cu regretul de a nu fi acolo unde și-ar dori.
Prezenţa eului liric se evidenţiază prin pronumele de persoana I:,, m, mi , eu” şi prin verbele la persoana I: „rătăceam, să fi rămas”, mărci specifice ale subiectivităţii poetice.
Textul poetic are o structură clasică- are cinci strofe, catrene. Măsura este de şapte-opt silabe, rima apare doar la versurile 2 şi 4, ceea ce creează o sonoritate amplă, prin rostirea versurilor două câte două.
Poezia lui Octavian Goga impresionează, reuşind să
transmită cu forţă regretul eului liric de a-şi fi părăsit părinţii şi de a-i
fi lăsat singuri la bătrâneţe.
Poezia este concepută ca un monolog adresat propriilor
părinţi, prezenţa imaginară a acestora făcând discursul sfâşietor. Cuvintele
care indică prezenţa părinţilor sunt verbele :,,aţi dus, aveaţi, ai avea, ai
spune, vă treceţi" şi pronumele la persoana a II-a intime :,,voi, dumneata".
Poezia
"Bătrâni" se caracterizează printr-o mare expresivitate, reuşind să
transmită durerea sfâşietoare a fiului care s-a îndepărtat de părinţii săi.
