Omul disperat găsește în el însuși adâncul deznădejdii sale
noua temelie pe care se va ridica deasupra văii plângerii; după orgia durerii;
răsare din nou, din amara frământare, posibilitatea unei bucurii.
Stau adesea înaintea unui eveniment fericit pe care-l
trăiesc cu toată inima și-mi spun că oamenii trăiesc o zi cu bucurie și ar dori
ca ea să nu se termine niciodată.Sunt și suntem fericiți?!Dar,celălalt eu îmi
alungă seninul din mine și-mi aduce aminte că sunt și nefericiri trăite de mine
sau de cei din jurul meu.Da!așa este! și-mi amintesc întâmplarea de pe munte în
plină furtună,când ploaia,fulgerele ne-au gonit pe mine și prietenii într-o
peșteră,unde ne credeam la adăpost și unde,eu ,mai îndrăzneț,m-am aventurat pe
cotloanele întunecoase,rătăcindu-mă.Nefericit și singur,am strigat după
ajutor,dar nimeni nu m-a auzit,iar prietenii,îngrijorați,mi-au spus mai târziu,
au chemat salvamontiștii.Nu mi-am dat seama că în loc să merg înapoi,eu mergeam
tot înainte.În mine se adunaseră fulgerele și tunetele de afară,ploaia o
simțeam învăluindu-mă cu disperare.Eram pierdut și disperat,când am auzit o
mișcare ușoară deasupra capului meu...era o pasăre cu pene aurii. Ciudat,mi-am
zis,și am urmat-o încet, să n-o sperii.Am zărit o rază de lumină și apoi o
deschizătură largă...eram afară,într-o lumină a soarelui care,parcă,se bucura
de revederea mea.M-am întors să mai văd odată pasărea,dar dispăruse odată cu
furtuna din mine și din munte.Cred că strigătul meu de bucurie a fost auzit de
prieteni,pentru că mi-au răspuns în ecou cu zeci de glasuri.Ne-am reîntâlnit și
am uitat totul:și furtuna,și rătăcirea mea,și disperarea singurătății din
peșteră.Eram împreună cu soarele,iar natura părea încremenită, florile delicate ale muntelui însufleţeau atmosfera
sfioase şi nemişcate , îşi înclinau spre pământ petalele lor strălucitoare, purtând bobiţe de.ploaie.
Lumina aurie, picăturile de apă curată, căldura soarelui dătător de viaţă , cerul
albastru, mi-au dat puterea să înalț o rugă de mulțumire în tăcere;ca-n basme
binele învinge răul,furtuna este învinsă de auriul soarelui,frica este alungată
de încredere și ajutorul celor buni!!!!!!!!!!