Adulți,copii sunt în fața unei vitrine cu animăluțe Pet
Shop.O mulțime de cățeluși agitați scâncesc,negăsindu-și locul.Mi-am dat seama
că nu eu eram acela care se uita la ei,ci cățelușii se uitau la mine și fiecare
cu aceeași privire în ochi și cu aceeași speranță:
-Pot să vin cu tine?
-Mă iei cu tine?
-N-ai vrea să fiu eu câinele-prieten al tău?
Cățelușii au un singur țel în viață:să se dăruiască din
adâncul sufletului,pentru că pot fi un partener și un prieten
credincios,supunându-se cu mult devotament.Noi,oamenii,ar trebui să înțelegem
această calitate a lor,răsplătindu-i cu dragoste pe măsură și să înțelegem că
uneori suntem asemănători-:ne dorim să fim iubiți.Avem multe de învățat de la
aceste animăluțe:loialitate,lipsa egoismului.Cum pot avea recunoștință fără de
margini și dăruire totală de sine?Ei trăiesc,ca să aducă fericire,nu întreabă
niciodată nimic și nu critică niciodată pe nimeni.
Iată o zi posomorâtă,tristă...dar totul se luminează la
apariția unui ghem de blană,care mi se aruncă în brațe și îmi spune:
-Ce bine-mi pare că ai sosit!Unde ai fost?Ai lipsit atât
de mult!Mi-ai adus ceva bun?Las-mă să mă gudur!A! să nu uit,te iubesc și astăzi
la fel de mult!
Și-apoi îmi trage mănușa,gelos că a fost pe mâna mea,îmi
roade gheata,că poate nu mai am alta,pentru a mai pleca,face zdrențe un sul de
hârtie,ca să-l cert.Iar eu mă prefac supărat și-l trimit în colțul lui.Pleacă
supărat cu coada între picioare,târându-se pe burtă,cu urechile lăsate,se-nvârte
de câteva ori ,apoi sare zâmbind cu gura până la urechi și dă năvală pentru o
mângâiere.Ce zâmbet îndatoritor,câtă nevinovăție,,recunoștință și mai ales
iubire.Îmi șoptește,dând din coadă că mă iubește necondiționat.Aceasta este
singura IUBIRE care nu se declară cu vorbe......
