În fiecare an, în cea dintâi zi a celei de-a treia luni,
două fire răsucite de alb și roșu invită primăvara în calendar și pe cer. După
zile în șir ghețoase și plumburii, vremea are în sfârșit motiv întemeiat să
surâdă. Și ca să o îndemne să surâdă și să se schimbe, lumea își pune dorințele
de soare în figurine de agățat în piept.
Le spunem generic „mărțișoare”, le dăruim și le purtam
întru noroc la fiecare început de Martie. Și facem asta de pe vremea când
pământul abia renăscuse după o lungă eră glaciară. Nu întâmplător sărbătoarea
este începutul primăverii.
Cele două culori ale mărțisorului au căpătat conotații
simbolice precum vitalitatea -culoarea roșie și victoria, înnoirea sau
purificarea -culoarea albă.
Mărțișorul se dăruiește înainte de răsăritul soarelui, rostindu-se
o formula magică :
“Sfinte soare, sfinte soare,
Dăruiescu-ți mărțișoare,
În locul lor mă ferește
De pistrui ce mă-nnegrește.
Ia-mi toate regretele
Și dă-mi albetele.”
Dăruiescu-ți mărțișoare,
În locul lor mă ferește
De pistrui ce mă-nnegrește.
Ia-mi toate regretele
Și dă-mi albetele.”
(Romulus Vulcănescu –
„Mitologie română”)
Mărțișorul poate lua orice formă și orice semnificație. A
rămas, din fericire, obișnuința ca pe 1 Martie
să ne oprim o clipă,pentru a privi cu admirație magică desfășurare de
forțe a primăverii și pentru a ne aminti că, asemenea naturii, putem renaște în
fiecare zi și cu fiecare anotimp.
Scuturându-mă din
hibernare, m-am mobilizat și am confecționat un rând de mărțisoare, de gătit
domnișorii și domnișoare.
Să fiți senini și blânzi ca o primăvară!
