compunere--despre,,Cumințenia pământului”

,, A fost încercarea mea de a da de fundul oceanului, cu degetul arătător (încercarea de a atinge vechimea, arhaicul). Căci mi-a fost prea mare spaima când i-am ridicat vălul... Femeia nu trebuie niciodată dezvăluită... Isis trebuie să rămână acoperită sub cel puţin unul din cele şapte văluri ale frumuseţii sale, cel al misterului - care îi oferă şi preţuirea şi nemurirea. Cuminţenia pământului a fost, pentru mine, ceea ce este cu mult mai adânc femeia – dincolo de psihologia dumneavoastră!”

                                                                                   (Brâncuși)

   Cei care au scris despre această lucrare au comparat-o cu tot felul de opere dezgropate din sit-uri arheologice, reprezintă, într-un fel, legătura cu rădăcinile arhaice ale plaiurilor noastre, dar ale Pământului, în general. A fost comparată cu lucrări din Egipt, din Cyclade sau alte zone depărtate. Legătura ei este multiplă, nu doar cu ,,Gânditorul din Hamangia”, dar şi cu alte zone ale pământului.   Noica.spunea că dacă un extraterestru ar veni pe Pâmânt să întrebe dacă Pământul a fost cuminte, un copil i-ar putea spune: ,,Uite, Cuminţenia Pământului!“
                Sculptată într-un bloc de calcar crinoidal găsit de Brâncuși în catacombele                      Parisului are dimensiuni:56,5cm x26,1cm

   Sculptura reprezintă o femeie concentrată asupra ei însăși, figura ei degajând un mister care o transformă într-un portret universal.
 Ea este cuminte şi chiar înţeleaptă, pentru că nu trădează nicio urmă a răului. E situată pe linia precisă dintre frumos şi urât, bun şi rău, normal şi monstruos, ca un prunc ce n-are încă un chip şi un nume. Ceva ar putea, atunci, să se nască din plodul acesta al pământului. Mica figură este reprezentată nud, într-o poziție așezată cu genunchii strânși și cu brațele împreunate. Postura de respect,duioșie,credință a figurii exprimă un moment de meditație și interiorizare. Chipul vag este abia schițat. Privirea, sugerată cu câteva lovituri delicate dar ferme de daltă, pare pierdută într-un spațiu atemporal al tăcerii, unde lumea neolitică si cea modernă sunt puse în legătură prin simplitatea formei. Privirea este dulce dar inexpresivă, pierdută ,îmi pare că are ceva  care nu se poate reda în cuvinte. Chipul nu are nimic complicat,pretențios: o frunte înaltă și o gură schițată parcă în grabă, făcută pentru a tăcea. Dialogul statuii cu exteriorul nu explică nicio dramă,nicio durere. Din atitudinea statuii se degajă parcă un sentiment de prietenie, simpatie, dragoste față de pământul- mamă. Privirea deschisă spre exterior este pusă în contrast cu poziția restrânsă, intimă a corpului. Vine dintr-o perioadă îndepărtată,când femeia ocupa o poziție de supunere în societatea tradițională, dar în același timp era și ființa care dădea viață.

    Cine este ea?

 ,,Cumințenia” poate a fost o zeitate stranie, venită din mitologia românească, care veghiază hotarele de taină dintre lumi.  

  ,,Cuminţenia pământului” aparţine lumii carpatice, fiind în strânsă comuniune cu ceea ce artistul înţelegea prin apelul la „naturalitate“- simplitate,spontaneitate.

Ca mod de viaţă şi de gândire morală, o pot defini:cumpătarea, echilibrul, dreapta măsură, calea de mijloc, bunul simţ, starea de calm, stăpânirea de sine… Toate acestea le-ar concretiza„Cuminţenia pământului“,întruchipată de o femeie, ca în vremurile matriarhalităţii –mă gândesc la antichitate,când femeia era adevărata icoană a înţelepciunii.

  Vreau să-mi imaginez de ce este atât de cuminte..... o sperie omenirea? mărimea Lumii? este copleșită de gijile lumii? sau necăjită, încât vrea să dispară sau să fie confundată cu o simplă piatră?

                     ..... mister, enigmă,secret,taină....așteptare...parte din sensibilitatea românească....