,, Nu vom
fi niciodată destul de recunoscători faţă de pământul care ne-a dat totul.”
Într-o noapte cu lună plină visez așa ca-ntr-un film cum
demult,demult în mijlocul Montparnassului(în Paris),într-o curte vastă, plină
de verdeață, aud un sunet lung de o claritate argintie,ce își răspândea
vibrațiile până a se pierde cu încetul în liniștea dimprejur,apoi ușa s-a deschis încet și a apărut un bătrânel îmbrăcat în alb, cu barba albă, cu ochii vii și pătrunzători...o adevărată apariție biblică. Văd un imens
atelier, văruit, în care Coloana fără sfârșit se repeta în diferite mărimi de
lemn și gips: era prima imagine care se prezenta în fața ochilor. Încet, încet
se desprind din mulțimea lucrărilor: Pasărea, Pasărea măiastră, repetată de
trei, patru ori, în diferite mărimi și materiale. În goana privirilor apare,
ascuns după ușă, un pat modest, în contrast cu uriașele roti de moara robuste
pe care sunt așezate Leda, Foca, Noul Născut, Pestele și alte lucrări împrăștiate pretutindeni în vastitatea spațiului. Era o viziune
paradisiaca ce-mi umplea sufletul de o bucurie nouă, neîntâlnită până atunci.
Dimineața,când m-am trezit m-am întrebat de ce l-am visat
pe Brâncuși,nu știam nimic despre el,nici nu văzusem sculpturile de la
Târgu-Jiu,nici nu eram pasionat de artă!Foarte ciudat!
Și-atunci am mers la biblioteca muzeului din orașul meu
și am descoperit albumul cu creațiile lui Brâncuși,explicații,citate și mi s-a
părut un prilej bun,pentru a mă informa,gândindu-mă dacă voi avea de scris o
compunere,poate, despre Coloana Infinitului.
Privesc fotografia din album și mă întreb:ce l-a
inspirat pe Brâncuși să realizeze o scară la cer? Oare câte dintre
secretele acestor pământuri i se revelaseră?Am citit că inspirația este,
în primul rând, una de factură spirituală, expresie a aspiraţiei lui
Brâncuşi către Dumnezeu,iar cuvintele lui parcă mă lămuresc. „Contemplaţi
lucrările mele până le vedeţi. Cei aproape de Dumnezeu le-au văzut”.... Citesc că
toate căutările lui l-au dus către tradițiile românilor, către simbolurile
milenare păstrate de un popor cu rădăcinile în Munții Carpați. Cred că a
fost surprins de faptul că sunt locuri unde există morminte fără cruci, doar cu
stâlpi funerari, și așa a aflat că unele familii au păstrat tradiția de
înmormântare, înălțând spre cer, ca o scară pentru sufletul plecat din această
lume, stâlpul funerar, transformat de Brâncuși în Coloană a Infinitului.
Și oare așa ne vorbește despre veșnicia sufletului, cea
în care au crezut și geto-dacii?
Coloana Infinită este singura sculptură a timpurilor
moderne care poate fi comparată cu marile monumente ale Egiptului, ale Greciei
sau ale Renaşterii!!!!
Iată o altă
revistă unde citesc ceva demn de filmele fantastice: s- a calculat că
monumentul înglobează 512 Triunghiuri de Aur (Sacre, la egipteni), adică 8 x 8
x 8. Însuşi Brâncuşi spunea :„eu, cu noul meu, vin din ceva foarte vechi“.S- a
constatat că această Coloană emite radiaţii de energie pe patru direcţii.
Fascinant! Se mai crede că sub Coloana Infinitului există o anomalie magnetică,
care se poate măsura, că ar fi un fel de piramidă egipteană care emite energii
misterioase, resimţite pînă la 300 de metri, un fel de efect de piramidă.Aflu
că nici amplasarea Coloanei nu e întâmplătoare, ea stă chiar pe axul paralelei
450 latitudine nordică. Radiaţiile emise de sculptură au fost confirmate şi cu
măsurători radiestezice(pretinsa facultate a corpului uman de a percepe
radiațiile). Energia benefică ar fi cea emisă noaptea, pe Lună Nouă sau Plină,
iar cea mai puţin benefică se manifestă în timpul zilelor însorite. Mai
mult!!!!!! amatorii de teorii controversate au lansat ipoteza că energiile
Coloanei sunt tămăduitoare. Ipoteza comunicării cu stelele se bazează pe ceea
ce spunea însuşi Brâncuşi: „o coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta
cerească“... „Într-o zi şi Stâlpul meu va prinde în jurul lui hora lumilor din
cosmos“ şi „Oare ritmul său lăuntric, din clepsidră în clepsidră, nu
înfăţişează şi nenumăratele pulsaţii ale universurilor, care necontenit
explodează şi se contractă?“.
Că sculptura ar adăposti chiar o tehnologie avansată se
deduce din spusele autorului: „Acesta este mesajul Stâlpului meu, străjuit de
Masă şi de Poartă. Să arzi ca o flacără. Să te prefaci în fulger legând cerul
cu pământul“.
Cert e că Brâncuşi ne-a lăsat o operă care oglindeşte
miturile, spiritualitatea, tradiţia din România, combinate cu rafinamentul
avangardei pariziene.
Astfel, Brâncuși a construit figura iconografică a
realității absolute, care se confundă cu mitul arborelui cosmic, susținător al
cerului și Ax al lumii. Coloana fără sfârșit este un adevărat- axis
mundi- menit să facă legătura între cer și pământ, sacru-profan,
celest-teluric.
În sculptura sa,
Brâncuşi ne-a lăsat materializată următoarea revelaţie: actul eroic – ce are la
bază un sacrificiu şi mai ales sacrificiul de sine însuşi – face posibilă
întâlnirea omului cu Divinitatea. Pentru un bun creştin, ce aparţinea mai ales
mediului sătesc din România tradiţională, acest fapt avea loc prin actul
„mântuirii” sau prin intrarea în Rai.
Mesajul spiritual pe care Monumentul lui
Brâncuși îl transmite reiese chiar din cuvintele sculptorului: „Realitatea
pe care Stâlpul – laolaltă cu celelalte două semne de piatră ale mele – o
întrupează este avântul, conştiinţa nunţii ce o sărbătorim cu nesfârşitul
univers, dorul ce-i însufleţeşte pe eroi spre absolut.”
Inaugurată la 27 octombrie 1938, coloana are o înălțime
de 29, 35 metri și este compusă din 16 moduli octaedrici(opt triunghiuri)
suprapuși, respectiv având la extremitățile inferioară și superioară câte o
jumătate de modul. Modulii erau numiți „mărgele” de Brâncuși. Numărul de 16 module ales de Brâncuşi
pentru capodopera sa poate sugera şi el ideea de absolut, deoarece se ştie că
în diversele tradiţii el simbolizează perfecţiunea.....
Denumirea originală era „Coloana recunoștinței fără
sfârșit” și a fost dedicată soldaților români din Primul Război Mondial căzuți
în 1916 în luptele de pe malul Jiului. Coloana „fără Sfârşit” are aproape
aceeaşi înălţime ca şi Columna lui Traian din Roma.
Pe caietul ce-l aveam cu mine am notat cuvintele acestea:,,Eu
am vrut să înalț totul dincolo de pământ. Eu am făcut piatra să cânte pentru
Omenire. Sculpturile mele sunt chiar și pentru cei orbi. Ceea ce vă dăruiesc eu
este bucurie curată.”
În cugetările sale, artistul scria: ,,Dumnezeu este
pretutindeni și simți asta când uiți cu desăvârșire de tine însuți, când te
simți umil și când te dăruiești. Eu mă aflu acum foarte aproape de bunul
Dumnezeu și nu îmi mai trebuie decât să întind o mână înspre El, ca să Îl
pipăi! Nu mai sunt demult al acestei lumi. Sunt departe de mine însumi,
desprins de propriul meu trup… mă aflu printre lucrurile esențiale. Îl voi
aștepta pe bunul Dumnezeu în Atelierul meu.”
Seara,târziu am privit
cerul și l-am rugat să-i aștearnă lui,creatorului de lumină,poteci de stele....
iar
eu cu palmele pe cer,voi culege stele ce cad....
