Vorbim despre anotimpuri!
despre primăvara
zveltă ce aduce bucurie în suflete,
despre lumina
verii ce-ncălzește,
despre mozaicul
toamnei,
despre albul
pur al iernii.....
Dar...am simțit cât sângerează ele ,atunci când se
despart?
Din câte anotimpuri anul are,Primăvara e o dulce
binecuvântare,este Renașterea naturii din somnul trecutului,este Cerul
mângâietor cu nesațul albastrului.
Capricioasă,primăvara își croiește drum prin sufletul meu
cu frunze și petale de pomi fructiferi,cu briza mării,cu stele,cu îngeri.Mai
întâi nu știe cum să-și așeze cărarea,apoi câte frunze,câte petale să pună
omului pe creștet,cum să-i aștearnă ploile pe obraji.Ar vrea să-și lase stelele
în fiecare privire,să-și întindă vântul
ca o maramă peste jurul lumii.
Și uite-așa ne lasă an de an câte-un înger zburând pe
pleoape,cu flori alunecând pe după urechi,cu stele și ploi ca un iureș.
Cu primăvara pe umeri,omul își întinde mâna spre
cer,arcuiește din ape o lumină multicoloră și trece de pe o creangă pe
alta,înțelegând dintr-odată toate cântările din mari depărtări,auzind cum se
desface sămânța și cum semințele pocnesc în grădini.
Fiecare prinde gust de pământ și-și uită tâmpla lipită de
seve,simțind șerpuiri de rădăcini.
Spre seară apar ochi de licurici cu gene de fluturi.....
