Nu trebuie să privesc în calendar, ca să știu că vine
primăvara. O neliniște blândă, catifelată mă face ca brusc să devin atent și să mă pregătesc de drum.
Când simt că se apropie primăvara, abia aștept să ajung în
locul meu secret, în imensitatea câmpiei și desișul unui codru,acolo se petrece
poate cel mai tulburător miracol al renașterii vegetale. Cu grabă, natura iese din hibernare – gheața unui lac își
crapă oglinda cu un vaier de eră geologică, mugurii plesnesc în rafale, copacii
foșgăie de frunze minuscule, iar pământul se încovoaie sub apăsarea lăuntrică a
florilor de tot felul, care își întind leneș rădăcinile ca brațele zânei, abia
trezită din somn.
Sub ochii mei se săvârșește ritualul miraculos al învierii în culori și parfumuri solare - un moment tainic și aproape religios, când totul se desface, se scutură de tină și, într-o zvârcolire mută, tâșnește apoi năvalnic spre lumină. Nimic nu se poate compara cu această colosală trezire. Totul se schimba și crește cu o viteză gigantică. Într-o secundă de neatenție, pot pierde slujba divină a creației. Sub ochii mei, Dumnezeu pictează din nou lumea, în culori și forme fără egal, în nuanțe și petale smulse chiar din straiele îngerilor. Natura iese din cuibare, în timp ce mestecenii își plâng melancolia cu lacrimi de sevă dulce.
Ar trebui să-mi aduc aminte de solemnitatea mărțișorului, de actul ritualic de speranța care alătură, în afecțiunea gestului, roșul vieții și albul gândului curat.Mărțișorul este aducătorul de noroc și belșug,apără și poartă nevăzut mângâierea iubirii. E mai mult decât un gest.... e chiar începutul speranței, nădejdea că va fi mai bine.
Dacă aș putea, aș pune un mărțisor pe întreaga țară, văruind-o apoi în albul cel mai imaculat și aș avea certitudinea că a început, cu adevărat, schimbarea la față.
Sub ochii mei se săvârșește ritualul miraculos al învierii în culori și parfumuri solare - un moment tainic și aproape religios, când totul se desface, se scutură de tină și, într-o zvârcolire mută, tâșnește apoi năvalnic spre lumină. Nimic nu se poate compara cu această colosală trezire. Totul se schimba și crește cu o viteză gigantică. Într-o secundă de neatenție, pot pierde slujba divină a creației. Sub ochii mei, Dumnezeu pictează din nou lumea, în culori și forme fără egal, în nuanțe și petale smulse chiar din straiele îngerilor. Natura iese din cuibare, în timp ce mestecenii își plâng melancolia cu lacrimi de sevă dulce.
Ar trebui să-mi aduc aminte de solemnitatea mărțișorului, de actul ritualic de speranța care alătură, în afecțiunea gestului, roșul vieții și albul gândului curat.Mărțișorul este aducătorul de noroc și belșug,apără și poartă nevăzut mângâierea iubirii. E mai mult decât un gest.... e chiar începutul speranței, nădejdea că va fi mai bine.
Dacă aș putea, aș pune un mărțisor pe întreaga țară, văruind-o apoi în albul cel mai imaculat și aș avea certitudinea că a început, cu adevărat, schimbarea la față.
