În casă e o agitație neobișnuită,toți ai mei fac
bagaje,sunt îngrijorați să nu uite ceva,să mai ia și...și...Eu,însă,îmi iau
rămas bun de la prietenul meu,câinele bun și drag și-i promit un os-cadou la
întoarcere.Plecăm,vom merge la prietenii de la munte,vom sta departe de alte
așezări,singuri-noi,muntele,păsările cerului și,poate,vreo viețuitoare.Ajungem
seara și,lipit de ușă, un bilet care ne anunță că vom fi singuri,prietenii
noștri sunt la o aniversare.Îi las pe ai mei să se instaleze și pornesc,fără a anunța,pe o cărare străjuită de
brazi înalți.Și deodată sunt luminat de o rază strălucitoare,apoi un tunet
și,grăbit,mă adăpostesc sub o stâncă parcă răsărită din pământ. Uimit observ
cum de sub marginile depărtate ale văzduhului, de pretutindeni, nenumărate
grămezi vinete de nori, cu frunți încruntate și amenințătoare, se ivesc fără de
veste și unesc cerul cu pământul..
Puhoaiele
supărate,vijelioase pornesc la vale pe cărările pe care am urcat la venire,vântul ca un
vifor furios geme și urlă, fulgerele spintecă văzduhul. Ploaia își picură
stropii argintii peste văzduhul întunecat..Ascult îngrozit un alt tunet venit
din înalturi,apoi mă luminează din nou sclipirile focului ceresc , iar norii
negri clocotesc, și munții parcă tremură până în adânc.
Sunetul
haotic, dar și armonios se aude de pretutindeni. Ploaia cade necontenit, iar
brazii trufași păreau niște uriași cu brațele ce se rugau cerului.Era
înspăimântător,dar și uimitor.În simfonia cerească,totuși mă încumet să mă întorc ,,acasă”-unde-i cald și
bine- și adorm cu gândul să povestesc despre furtuna la care am
fost martor.Dimineața a fost o surpriză,fiindcă priveliștea văzută din pragul
casei era verde,colorată de florile de munte,iar de pe o creangă mă privea un
vultur curios.Aș fi vrut să-i fac un semn, să-l iau martor la povestirea mea,dar
a zburat spre locuri știute numai de el,iar eu singur voi înfrunta dojenile.....
