mesajul poeziei ,,Rondelul lunei” de Alexandru Macedonski

Mesajul  poeziei,,Rondelul lunei”

Desi pe cer e-aceeasi luna-
Dar unde e cea de-altadata
Minciuna vietei ce mă-mbata-
E azi o altfel de minciuna.

Ca si atunci, duios rasuna
Cavale-n noaptea instelata,
Si-n cer zambeste-aceeasi luna-

Dar unde e cea de-altădată?



A ei lumina argintata
Cu roze albe mă-ncununa,
Si canta tot pe vechea struna,
Dar pentru mine e schimbata,
Desi pe cer e-aceeasi luna.

Din punctul meu de vedre,MESAJUL poeziei pune în lumină condiţia omului în lume, motivul lunii, motivul rozei-trandafirul-simbolul solar,al luminii.                                           Titlul este format din două substantive :”rondel”, care precizează specia literară cu formă fixă, alcătuită din 13 versuri distribuite în 3 catrene şi un vers liber.( Numele "rondel" vine de la adjectivul „rond” (rotund), deoarece are drept caracteristică reluarea unuia sau a două versuri sub forma de refren, pe parcursul întregii poezii.) Al doilea substantiv din titlu, „luna”, este motivul literar al poeziei care se manifestă ca refren, sugerând eternitatea Universului în antiteză cu efemeritatea omului.

    Un prim argument îl reprezintă monologul liric,mărturisirea poetului care observă ,,aceeași lună”,în Univers,deși timpul trece nemilos,vorbele neadevărate nu se schimbă,nu devin adevăruri.

   În strofa a doua,sunetul fluierului ce vrăjește auditiv întreaga fire transformă luna într-o ființă „zâmbeşte aceeaşi lună”,astfel personificarea  arată neclintirea astrului care admiră zâmbind trecerea timpului numai pentru om, pentru că ea,luna, este eternă ca şi Universul. 

    Al doilea argument este prezent  în ultima strofă,când poetul privește lumina argintată-epitet,imagine de poveste,simțindu-se împodobit cu o cunună de ,,roze”,asemenea unui învingător observă că trecerea timpului îi aduce lui ca om o schimbare,nu mai este același se simte diferit.Este aici o antiteză între trecut și prezent,o tristețe pentru că timpul trece nemilos pentru om,iar Universul este veșnic. Prezentul verbelor arată că omul are sentiment de dezamăgire și nu vede o finalitate a acestei stării lui de tristețe.

   Prezenţa eului liric în poezie este evidentă prin pronumele la persoana I „mă”, „mine” ,dar şi întrebare fără răspuns pe care o adresează, meditând asupra lumii, "Dar unde e cea de-altădată?".

    În concluzie,poezia evidențiază   ipostaza artistului impresionat de trecerea ireversibilă a timpului, care-i amplifică tristeţea şi melancolia pentru condiţia sa trecătoare.

 .