Titlul poeziei--Mă scald în zi de Magda Isanos

Mă scald în zi ca un copil în râu.
N-am ieri, nici mâne, și voioasă-n uliți
privesc cum trece soarele cu suliți,
și mă gândesc la vară și la grâu.

Voi scrie despre-acea necruțătoare
bucurie de-a fi tânăr sub soare;
cu fruntea lângă cer voi scrie despre viață.
Tu, sărută-mi cartea, dimineață...

Fereastra se umple de-amurg și-ngândurată
se uită la mine cum mă bucur și cred –
ca și când eu am scornit grădina-ntomnată,
și stelele nalte, și coarnele scunde de ied...

 ,,Mă scald în zi”este o poezie a Magdei Isanos,o confesiune lirică despre bucuria de a trăi.                                                                                                                                                                    Titlul este reluat în primul vers ,este mărturisirea poetei care se cufundă în ,,zi”,lumina începutului. Cuvintele titlului sunt :verbul pronominal activ însoțit de un pronume reflexiv,,mă”-marcă a eului liric  și locuțiunea adverbială,,în zi”-în viață,existență,trai.

Poeta se compară cu ,,un copil”inocent scăldat,,în râu”,apa vie din care iau naștere toate formele,este ca un botez,moment  al curăţirii spirituale,  renaşterea pentru viaţa cea nouă.Necunoscând trecutul și nici viitorul hoinărește,,voioasă”pe cărările însorite ale verii,timp al soarelui,al căldurii și al vieții ce dizolvă umbrele ,de care se bucură ,,grâul”-sămânța regeneratoare.

Strofa a doua conţine acelaşi amestec de bucurie cu promisiunea de a descrie sentimentul victoriei luminii  pure,al sincerătății în ora vie a încrederii în sine,timpul orientat spre viitor,al speranței-,,dimineața”.Este oda bucuriei de a fi într-un timp al purităţii, al făgăduiţei: e ora vieţii paradiziace, dar şi cea a încrederii în sine, în ceilalţi, în existenţă,de aceea adresarea directă  prin vocativul și imperativul cuvintelor. Își arată felul de a scrie,,cu fruntea”-simbolul gândirii, demnității,nobleții sufletului,cutezanței,,lângă cer”-simbol al conștiinței și al absolutului aspirațiilor.Tabloul plin de lumină dispare când,,fereastra”,ochiul casei se umple de-amurg, un timp situat înainte de înfăptuirea unui miracol.Personificată aceasta devine preocupată de starea de bucurie a poetei ce poate imagina abundența-,,grădina”,luminile destinului-,,stele-nalte”și începutul drumului spre lumina zilei—enumerație a ideilor poetice.Strofa abundă în figuri de stil:epitete antitetice,,înalte,scunde”;personificare:,,fereastra...se uită” contribuie toate la crearea unui sentiment al bucuriei  de a scrie.

   În concluzie, poezia exprimă   conştiinţa unei creatoare de versuri ce scoate la iveală  lumina vieţii şi natura cu splendorile ei.