Soneria, neplăcută auzului meu, anunță începutul unei noi ore
de...română,caut înfrigurat caietul,cartea,le deschid și răsuflu:am toate
răspunsurile scrise,cred... bine.Toți ochii urmăresc mișcările Doamnei:vom
discuta,vom da vreun test,ne va povesti...Deschide cu mișcări ușoare o carte micuță
pe coperta căreia scrie ,,Poezii”și începe să citească rar,cu voce înceată:
,,învață-mă cu
ce să-ncep întâi și-n vorbe-anume tuturor să spun ce-albastru-i ceru-n ochii
tăi”...
Ascult,toți sunt
atât de atenți,încât nimic nu se aude în jur,închid ochii și dintr-odată mă văd
pe malul mării,într-o zi cenușie,cu nori groși deasupra-mi,lovită de valuri
grele, înspumate,gălăgioase.Sunt singur,parcă în tot acest univers marin,mă
aplec să culeg un fir de nisip și alături de mâna mea apare un abur din care
răsar degete fine,delicate,care-mi desenează în aer forme de aripi,de stele,de
cuvinte,iar apoi mă desprinde,purtându-mă peste apa mării spre orizontul
devenit limpede,albastru.Totul e colorat,ușor foșnitor,e altă lume,a
zâmbetelor,a mângâierilor,a florilor de nuferi galbeni,a unui pământ plutitor spre
înalt.,iar vocile cerului îmi cântă :,,să-i spui lumii tale că te-a născut cu
truda ei întreagă”....Tresar,aceleași cuvinte le aud lângă mine....deci n-a fost decât
un vis frumos.Poezia citită a fost adevărată sau vis sau vocea Doamnei a fost
fermecată?Nu mă mai gândesc,pentru că soneria mă aduce în realitatea clasei,voi
scrie pentru o dată viitoare impresiile mele despre poezia citită.Mă întreb cum
va fi lucrarea mea,când eu am fost acolo,în poezie?N-am timp să-mi răspund,va
începe altă oră,alte caiete,cărți,dar.. ce frumos a fost acolo,departe în
culorile și liniștea cerului,a altui pământ,a mării,a visului...
