Deși sunt la o vârstă nu
prea mare,mă consider jucător de tenis,profesionist.Am intrat pe terenul de
tenis când am împlinit 5 ani...era început de primăvară și cu o
rachetă potrivită pentru mâna mea am trimis prima minge spre fileu,iar un om de
lângă tatăl meu m-a aplaudat,am simțit în jurul meu fluturi și aripi de
păsări,ce parcă mă înălțau.Din clipa aceea am știut că tenisul va fi viața
mea.M-au învățat mulți antrenori,toți deosebit de talentați cărora le sunt
profund recunoscător.Dar antrenorul meu, care-mi este acum
profesor,prieten,sfătuitor, este omul pe care-l admir și-i urmez cu
atenție sfaturile.A fost întâlnirea cu el,probabil,un semn dorit de
amândoi.Privit de departe are o statură atletică,doar a fost campion,om de
performanță,cunoscut de lumea de peste tot,iar vorbele lui,îndemnurile sunt
spuse hotărât,autoritar,îmi sunt atât de necesare și le urmez cu sfințenie.Îl
urmăresc cum se-nalță în servicul,adică dirijarea mingii către careul de
serviciu advers sau voleul,lobul sau când îmi arată trecerea mingii pe lângă,
printre adversarii aflați într-o poziție avansată -în drum spre fileu sau lângă
fileu--și-mi pare că terenul s-a transformat,că suntem doar noi doi într-un
turneu admirați de o lume întreagă.În toate turneele naționale și
internaționale el,antrenorul meu, și părinții mei sunt alături de mine,iar când
intru pe teren ni se întâlnesc privirile și știu că voi învinge.Este modelul
meu,omul acesta tânăr cu ochii verzi și zâmbetul reținut ,nu-l imit,dar de la
el învăț că și o înfrângere este o lecție,că o victorie mă ambiționează,că în el
voi avea mereu un prieten adevărat, îi sunt și-i voi fi recunoscător,iar
încrederea lui în mine îmi dă speranță că într-o zi voi fi un campion și- ii
văd salutul către mine și tribune spunând:,,Și eu i-am fost mereu alături!”
