poezia Octombrie de George Topârceanu

Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…

Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, –

Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…

Poezia,,Octombrie” de George Topârceanu  este un text literar liric în care autorul exprimă gânduri, idei, sentimente,descriind schimbările din natură, în mod direct, prin intermediul unei voci numite eu liric, folosind un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate.

   În primul rând, este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii ale autorului în mod direct.

În prima strofă sunt descrise urmele lunii octombrie care a așternut ,,covoare galbene şi roşii”-roșul arage atenția și păstrează din energia verii,iar galbenul a strâns razele soarelui,oferindu-le pământului. Personificarea lunii octombrie creează o imagine vizuală cromatică completată de imaginea norilor transformați în valuri,,de argint”purificatori,dar și auditivă prin cântecul cocoșilor,,a dragoste”ca o rugăminte a rămânerii luminii solare. Ușor ironic,poetul consultă ,,barometrul”-instrument ce anunță schimbările atmosferice-și simte senzația ușoară de frig,privind micșorarea discului solar(îi place jocul cu neologisme).Curios,poetul observă cerul cald și,nostalgic,își aminteşte  luna mai, doar zilele,,albe” tihnite,liniștite trec unele după altele nestatornice,schimbătoare  şi subtile,neînțelese de omul tulburat de imaginile noi.

   Toamna,,întârziată”primește un titlu nobiliar-marchiză -cu  faldurile mantiei,,hlamida”împodobite cu crizanteme- flori sacre, care dau viață lungă și nemurire, plimbarea  ei,,prin grădini”locuri ale bogăției vieții și nemuririi este urmărită,,cu surpriză”,uimire,bucurie neașteptată de-,,ntregul Univers”. Mişcările acestei nobile fermecătoare cu ,,alura de domnişoară”,înfățișarea uimitoare,dar cu o frumusețe seducătoare au atras privirile unui,, liliac nedumerit ”,el semnifică inocența tinereții, puritatea.,renașterea, reînnoirea care,, s-a zăpăcit/ Şi de emoţie-a-nflorit/ A doua oară”…atitudinea celui neinițiat în tainele vieții.

      În al doilea rând, textul este liric, deoarece există un eu liric. Acesta îşi face simţită prezenţa prin pronumele de persoana I,,mă”și verbele la pers.I sing:,,uit,înfior”.

       În al treilea rând, caracterul liric al textului este dat de limbajul folosit. Este un limbaj artistic, care creează imagini, prin intermediul cărora poetul îşi exprimă emoţiile. Poezia „Octombrie” este alcătuită din cinci strofe;prima strofă începe cu imaginea vizual cromatice a naturii descrise în bogăţia de culori pe care toamna o aduce în natură. Enumeraţia epitetelor

„galbene şi roşii”accentuează bogăția de culori a anotimpului,iar comparaţia,,cerul cald ca-n mai”

evidenţiază atmosfera caldă, nepotrivită pentru luna octombrie, seninătatea cerului îi amintește de luna mai, pragul către vară.Inversiunile,,trec  nouri...trec zile”evidențiază trecerea ireversibilă a timpului.Repetiţia,,zile albe după zile”artă,de asemenea, ritmul alert  al trecerii necontenite a

timpului,. trădează emoţia eului liric. Metafora ,,faldurile hlamidei plini de crizanteme”compune o imagine vizuală, sporește expresivitatea tabloului descris- florile de crizantemele înseamnă optimism, bucurie, iubire, adevăr,astfel toamna este și ea anotimpul vieții.Epitetul personificator,,liliac nedumerit”conturează imaginea fragilă și inedită a florii care înflorește într-o perioadă nepotrivită,conferă unicitate liliacului descris. Punctele de suspensie din final sunt o mărturie lirică a frământărilor, gândurilor şi imaginilor trăite de poet.

  Ţesătura fină de figuri de stil face rostirea lirică să fie profundă şi expresivă, trăind o dată cu eul liric, luna octombrie.

  Poezia este alcătuită din cinci strofe,iar măsura versurilor este inegală:4,5.8,9 silabe,rima încrucișată,ritmul iambic.

          În concluzie, textul „Octombrie” este liric, deoarece, prin vocea  unui eu liric, autorul comunică în mod direct emoţii şi gânduri legate de  anotimpul toamna, folosind un limbaj expresiv prin care reuşeşte să impresioneze.

.