,, Profesorul nostru de istorie de la Cristur-Odorhei,
unde fusesem transferat în urma desfiinţării şcolii normale din Abrud, era un
om mic de statură, chiar foarte mic, la limita dintre un pitic şi un om normal,
cu toate acestea nu se întâmplă nimic rău între el şi noi, reuşi să ne impună respect fără să fie silit să ne determine să ne fie frică de puterea
pe care o avea, ca orice profesor, de a ne da note pedepsitoare sau subiecte
grele la teze. Pentru un om pândit de complexul staturii sale, desigur că asta
era o victorie pe care o apreciam doar cu instinctul, ţinând la el în mod
nejustiiicat, deşi în privinţa notelor era la fel de sever ca orice profesor
care nu doreşte să aibă în clasa lui corigenţi. Nici măcar nu-mi amintesc să-mi
fi dat seama că până la ora aceea ar fi ştiut atâta istorie încât să ne facă la orele lui să-l ascultăm cu
răsuflarea tăiată. Şi într-o zi intră în clasă un necunoscut însoţit de
directorul şcolii, un domn ale cărui picioare păreau mai înalte decât
profesorul nostru întreg. Directorul s-a retras şi acest necunoscut s-a urcat
la catedră şi a început să urmărească tăcut desfăşurarea orei. Era, desigur, un
inspector. Micul nostru profesor începu să se plimbe liniştit printre bănci,
deşi de obicei se ferea, fruntea lui abia se zărea dintre noi. Cu un glas al
cărui timbru mă atinse ca o surpriză niciodată trăită de mine, îmi rosti, în
tăcerea care se lăsase, numele. Glasul său era aproape frăţesc, părea să-mi
spună: "Uite, tot ce gândeşti şi simţi tu, eu ştiu de mult, dar te-am lăsat
şi nu ţi-am dat note mari fiindcă mi-am dat seama că dacă te turbur poate că nu
vei mai iubi atât de mult istoria, care e secretul lecturilor tale, dar acum am
nevoie de tine şi trebuie să-mi spui ce ştii"
(Marin Preda, Viața ca
o pradă)
Fragmentul din
romanul,, Viața ca o pradă”este o scriere memoralistică(memoriile sunt scrieri
care înregistrează o experiență proprie, acțiunile trăite de autorul însuși,scriitorul îmbină plăcerea de a povesti cu cea de a-și aminti faptele relatate)și descrie
reflecțiile autorului-narator care-și amintește un capitol din viața de elev-o
oră de istorie.
Profesorul de
istorie al cărui nume nu este dezvăluit,dar amintit cu simpatie și nostalgie
prin adjectivul posesiv,,nostru” – arată o relaţie de apropiere față de omul care
era simțit alături de clasă. În prezentarea personajului sunt folosite mijloace
de caracterizare directă şi indirectă.
Caracterizarea
directă este făcută direct de autorul-narator cu ochii elevului de
odinioară,zâmbind îl revede situându-l între,,un pitic și un om normal”,naratorul
detaliază aspectul fizic. Îl privește și peste ani cu seninătate,nu
i-a fost impusă,,frica”notelor sau a subiectelor dificile,,la teze”.Impresionant este momentul de afecțiune discretă,chiar
dacă notele reflectau severitatea profesorului.Peste ani îl înțelege pe
profesorul său,fără a-și aminti multe despre ,,atâta istorie”știută sau
nu prea.O singură amintire îi revine în memorie:vizita unui ,,necunoscut”(am
mai citit o întâmplare asemănătoare în povestirea,,Domnul Trandafir”).În
antiteză apare o ușoară descriere a străinului,un om înalt,probabil,,un
inspector”.Netulburat,calm ,fără a fi surprins,plin de hotărâre, profesorul se
comportă normal și cu un,,timbru”neobișnuit,surprinzător,dar afectuos îi
rostește numele elevului-narator.Acesta improvizează,închipuindu-și cuvintele
spuse de ,,micul nostru profesor”,de parcă acesta pătrunsese în gândurile sale
ca un magician,știindu-i plăcerea de a citi lecturi istorice,îi aude rugămintea
sufletului de a spune ce știe.Sufletele lor sunt pe aceeași undă.
Caracterizarea
indirectă a personajului reiese din comportamentul şi relaţia cu elevii :se
comportă impunând respect,deși se observă că este nefericit din pricina,,staturii”sale,sever,este
totuși plăcut. Pe parcursul narațiunii naratorul se confesează prin scrierea la
persoana I,,noi,ne”și adjectivul ,,nostru”,pentru a arăta afecțiune și nostalgie
pentru anii ce au trecut,devenind propriul sau personaj,identificându-se cu
naratorul și cu personajul principal. Perspectiva naratorului este
subiectivă,naratorul ilustrează figura profesorului prin tehnica evocării cu
recunoștință,respect, admirație.,astfel autorul-narator trăiește o
aventură a conștiinței. Scrie din amintire, retrăindu-și, recreându-și
copilăria și adolescența.
.
