,,Si cum turmele plecau una cate una, Ghita intreba mereu
cate mai sunt, si pe cat numarul turmelor ramase in urma scadea, pe atat el
prindea pofta de a-si opri cei cinci grasuni.
— A zis Lica sa-mi
opresc cinci grasuni, ii zise in cele din urma unuia dintre porcari.
— Noi nu stim nimic, raspunse acesta.
— Apoi, adause altul cam in gluma, noi platim inainte,
ori nu platim deloc.
Peste putin sosi
si Lica, ceru un pahar de vin, isi intreba de turme, apoi zise "noroc
bun!" si pleca mai departe fara sa fi descalecat macar. Ghita ramase
cuprins de gandurile omului pagubas. El era om cu minte si intelegea cele ce se
petrec. Aci, la Moara cu noroc, nu putea sa stea nimeni fara voia lui Lica:
afara de arandas si afara de stapanire mai era si dansul care stapanea
drumurile, si in zadar te intelegi cu arandasul, in zadar te pui bine cu
stapanirea, caci, pentru ca sa poti sta la Moara cu noroc, mai trebuie sa te
faci si om al lui Lica. Iar Ghita voia cu tot dinadinsul sa ramaie la Moara cu
noroc, pentru ca-i mergea bine. "Trei ani, numai trei ani sa pot sta aici,
isi zicea el, sa ma pun in picioare, incat sa pot sa lucrez cu zece calfe si sa
le dau altora de carpit." Dar acesti trei ani atarnau de Lica. Daca se
punea bine cu dansul, putea sa-i mearga de minune, caci oamenii ca Lica sunt
darnici. E numai vorba ce va fi cerand Lica pentru ceea ce da. Ghita intaia
oara in viata lui ar fi voit sa n-aiba nevasta si copii, pentru ca sa poata
zice: "Prea putin imi pasă!" Se gandea la castigul pe care l-ar putea
face in tovarasie cu Lica, vedea banii gramada inaintea sa si i se
impaienjeneau parca ochii: de dragul acestui castig ar fi fost gata sa-si puna
pe un an, doi capul in primejdie. Avea insa nevasta si copii si nu putea sa
faca ce-i placea. "Sa vedem! isi zise el in cele din urma, voind sa-si
alunge gandurile rele. Deocamdata, e mai bine ca el sa-mi fie dator mie." (Ioan Slavici-Moara cu noroc)
În construcția personajului prezentat în fragment, autorul
recurge la procedeul caracterizării directe (realizată de narator și de personajul
însuși), dar, mai ales, la procedeul caracterizării indirecte (prin comportament,
limbaj,prin relația cu celelalte personaje). Personajul poartă numele
desacralizat al Sfântului Gheorghe și nu poate fi decât antieroul învins
de balaur, de forțele malefice (caracterizare indirectă, prin onomastică).
Personajul Ghiță este nedumerit de atitudinea ,,unuia
dintre porcari”care îl ironizează,neonorând promisiunea făcută de ,,a-și opri
cinci grăsuni”, devine conștient că va fi în pagubă,când Lică,personaj
trecător, este indiferent,simte că acesta se poartă ca un stăpân.Autorul îl
urmărește pe Ghiță,pătrunzându-i în gânduri. Monologul interior ilustrează
frământările personajului (autocaracterizare):acesta înțelege că Lică este un
om puternic,căruia nu i se poate opune.,dar care-l poate ajuta ,pentru a se
îmbogăți.Prin intermediul monologului interior sunt redate
gândurile şi frământările personajului. Cu
toate că îşi dă seama că Lică reprezintă un pericol pentru el şi
familia lui, nu se poate sustrage ispitei malefice pe care acesta o
exercită asupra lui, mai ales că tentaţia îmbogăţirii, dar şi a
existenţei în afara normelor etice sunt enorme: „se gândea la
câștigul pe care l-ar pute face în tovărășia lui Lică”. La un moment dat,
Ghiţă ajunge să regrete faptul că are familie şi copii şi că nu-şi poate
asuma total riscul îmbogăţirii.
Gesturile,
gândurile, faptele personajului, trădează conflictul interior şi se
constituie într-o magistrală caracterizare indirectă. Atitudinea lui Ghiță scoate
la iveală incertitudinea și nesiguranța care-l domină, teama și suspiciunea. Conflictul
interior este din ce în ce mai puternic, lupta dându-se între fondul cinstit și
ispita îmbogățirii,are un moment de iluzie optică:,,vedea banii gramadă
înaintea sa și i se împăingenau parcă ochii”,moment în care trece în moartea
spirituală,ca-n basme.
Convingerea
autorului este că goana după bani zdruncină tihna și amărăște viața omului,
generează numeroase rele.
El va deveni victimă a lui Lică numai pentru
că acesta îi descoperă slăbiciunea de a „ţine la bani”. De dragul acestui
câştig ar fi fost gata să-şi pună pe un an, doi,viața în primejdie,, întâia
oară în viaţa lui ar fi voit să n-aibă nevastă şi copii, pentru ca să poată
zice: „Prea puţin îmi pasă!”. Repetă insisistent =,,trei ani”-timp care i-ar fi schimbat viața. Autorul nu ne povesteşte întâmplările vieţii
personajului, ci îl pune pe el însuşi să acţioneze sub ochii noştri,
întâmplările prin care trece îl frământă, îl zbuciumă dureros, dar, cu toate
acestea, patima banului nu-l părăseşte. Personajul însuşi este convins că are o
soartă dinainte stabilită, căreia nu i se poate opune,de aceea cedează,nu-i mai
pasă de nimeni și nimic,doar de bani.
Autorul dă o mare atenţie felului în care se exprimă
personajul,cum gândește,monologul interior dezvăluie intimitatea omului, are o
mare putere de caracterizare psihică(observăm lipsa unei descrieri fizice). Limbajul scrierii se caracterizează
prin apropierea de graiul vorbit ceea ce conferă autenticitate faptelor și
accentuează realismul operei. Drama lui Ghiță este surprinsă magistral prin monologul
interior, Slavici construind un personaj complex și puternic individualizat prin sobrietatea stilului și prin concizia a
exprimării.
