gen liric--poezia,,O ramură întârziată”de Octavian Goga

Nu ti-a fost dat să vezi vreodata,
Când toamna palida coboara,
Intr-o gradina despoiata,
O ramura intirziata
Ce-a inflorit a doua oara?

Nu te-ai oprit atunci în cale
Se te intrebi: ce taină, oare,
Ascund ințelepciunii tale
înfriguratele petale,
Ca miine stinse, fără soare?

Si dac-o blinda-nduiosare
Ti-a frint o clipa-n ochi lumina,
Cum stai asa, intrebatoare,
Uitindu-te la biata floare,
Ai inteles a cui e vina?

E raza, care toamnei mute
I-a dat fiorul primaverii.
Si-n preajma mortii abatute
A picurat, pe nestiute,
Un strop din cântecu-nvierii...

Opera lirică este opera literară în care autorul își exprimă gândurile și sentimentele în mod direct, folosind numeroase procedee artistice -imagini artistice și figuri de stil, modurile de expunere tipice sunt descrierea și monologul liric, sunt prezente mărcile lexico-gramaticale ale eului liric -pronume și verbe la persoana I sau a II-a, singular sau plural, interjecții, verbe la mod imperativ, părțile de vorbire predominante sunt substantivele și adjectivele.

       În primul rând, poezia,,O ramură întârziată” de Octavian Goga este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii ale autorului în mod direct. Poetul adresează întrebări ,desigur,fără a aștepta răspuns,astfel îi transmite celei pe care și-o închipuie admirând într-o toamnă târzie-anotimp al declinului vieții,al apusului luminii,când se-ntâmplă un miracol:o ramură ,, a înflorit ”,,a doua oară”,simbol al vieții,al regenerării, într-o grădină pustiită de frig.Ramura este asemenea unui fir al gândului ce înflorește în grădină-lumea în miniatură,hrănindu-se cu speranțe,bucurii,cu energie.

 Melancolia toamnei și muzicalitatea ei tristă e o încredere în revenirea sentimentelor.

 Întrebările o urmăresc pe  cea din depărtări:dacă ,, înfriguratele petale”asemenea  zilelor întunecate ascund ,,taine”,dacă o emoție ușoară trăită în lumina târzie îi va lămuri,,vina”,greșeala de a înflori,de a se bucura.Poetul descoperă și lămurește taina,misterul ramurii înflorite în toamnă,a clipelor luminoase: este cunoaşterea, adevărul şi speranţa, căldura.,viaţa, începutul şi sfârşitul unei  retrăiri, a unei învieri, readucerea la viață a freamătului ,a cântecului în apropierea morții naturii,dar și a sufletului.  Omul are melancolia retrăirilor clipelor când a înflorit,și-a înălțat sufletul spre lumină,spre apropierea de iubire.            

          În al doilea rând, textul este liric, deoarece există un eu liric. Acesta îşi face simţită prezenţa prin întrebările adreste unei ființe absente,lumii și, în final, prin dorința de a da un răspuns sieși și lumii, prin verbe, pronume personale,persoana a2a-,,te,ți”;,,să vezi,să întrebi,stai”.

            În al treilea rând, caracterul liric al textului este dat de limbajul artistic, care creează imagini, prin intermediul cărora poetul îşi exprimă nedumeririle: imaginea vizuală a grădinii,a ramurei,a petalelor. Epitetele „palidă,întârziată,înfriguratele,blândă”exprimă un sentiment de nelinişte. Personificarea toamnei ca o ființă ,,palidă”într-o natură pustie și înfrigurată creionează un desen delicat ,trist.şi chiar teamă în faţa frigului. Limbajul artistic se arată şi prin forma muzicală,melancolică a textului, care este organizat în strofe de cinci versuri-cvinarie,

cu măsură egală de 9silabe, rimă împerecheată şi ritm trohaic.

        În concluzie, poezia „O ramură întârziată” este lirică, deoarece prin vocea  unui eu liric, autorul întreabă și răspunde în mod direct gândurilor ce-i străbat sufletul , folosind un limbaj expresiv care impresioneză.