,, Aşa liniştită şi blândă s-arăta marea, când am plecat
din Sulina! Şi cât ne-a prins în larg a şi început a se posomorî şi, din ce în
ce mai cu mânie, a-şi ridica oştirile-i de valuri înaintea noastră. Soarele a
asfinţit. Pământul nu se mai vede. Un întuneric greu, ameninţător, se lasă din
cerul înnorat, fără stele. De pretutindeni, mugind, talazurile negre vin ca
nişte matahale vii şi se izbesc de coastele vaporului, care, gâfâind greoi, se
luptă cu nămeţii de apă şi-şi taie cale dreaptă pe marea învolburată. Şuieră în
vânt frânghiile întinse de catarguri. Legănarea neregulată a vasului mă
ameţeşte. O căldură năbuşitoare îmi învăluie capul. Culcat pe spate, în aerul
greu al cabinei, îmi încopcesc mâinile sub ceafă, închid ochii şi încerc să
cuget; dar vijelia de afară pare că împrăştie şi gândurile mele. E o larmă, un
zgomot înfiorător de scaune răsturnate, de uşi trântite. Aud paşi repezi pe
punte, strigăte nedesluşite. Cu un vâjâit năprasnic se înalţă valurile,
aruncându-se pe podelele vaporului, şi în hârtoapele ce se deschid, vasul
scăpătând se pleacă într-o parte, păreţii trosnesc strânşi între mişcătoarele
dealuri de apă. O amăgire a simţurilor zăpăcite de spaimă: mi se pare că în loc
să înaintăm, ne lăsăm în jos, ne scufundăm încet în adâncul mării. Mă uit la
uşă pe-acolo are să năvălească apa, pe acolo are să vie moartea. O aştept.
Învălmăşit şi răpede, ca la lumina unui fulger, îmi apar icoane din copilărie,
stoluri de amintiri vechi, nechemate, tresar deodată în scăpărarea unei clipe.
Cuvinte şi lucruri, şi întâmplări la care nu m-am mai gândit de mult, vin acum
stârnite din depărtările vieţii, aduse valvârtej ca de suflarea unei vijelii.
Măsor cu gândul întinderea mării; peste talazurile-i furioase văd vasul nostru
o jucărie, o coajă de nucă pe care iscusinţa omului o cumpăneşte ş- o poartă
totuşi pe mări, înfruntând mânia furtunilor. În luptele-i de veacuri cu atâtea
primejdii şi greutăţi ce-i stau în cale, omul îmi apare ca acel voinic
năzdrăvan din poveşti, pe care nimic nu-l înspăimântă. Cine poate prevedea până
unde-şi va întinde într-o zi hotarele puterilor lui cuceritorul acesta
îndrăzneţ şi neobosit! În albul zorilor ies pe punte. Furtuna s-a potolit.
Marea e liniştită ostenită parcă de atâta frământare în deşert. Un oraş frumos
străluceşte înaintea noastră: Constanţa, farul României, aprins la porţile
răsăritului, în pragul apelor nestăpânite. O, pământ binecuvântat!...
(Alexandru Vlahuță—România pitorească-cap.Constanța)
Descrierea literară este un text literar în care sunt
prezentate obiecte, peisaje, chipuri umane cu trăsăturile lor, într-un mod care
impresionează şi trezeşte sentimente. Se creează imagini artistice -vizuale,
auditive, olfactive,motorii, prin folosirea unor procedee de expresivitate
artistică. Din punct de vedere morfologic predomină construcţiile
substantiv-adjectiv.
Fragmentul face parte din volumul,,România pitorească” -începutul
capitolului,,Constanța” şi este o descriere literară, pentru că întruneşte
toate caracteristicile unui astfel de text.
În primul rând,autorul
descrie marea ,,liniștită și blândă”,un tablou plăcut vederii,ce degajă pace,o
priveliște panoramică încremenită.Prin contrast este simțită și descrisă
vijelia adusă de întuneric.Autorul asistă la furtuna care capătă dimensiuni gigantice,are
impresia că asistă la un spectacol impresionant a forțelor naturii,ritmul
zbuciumat al talazurilor și revărsarea apei,asemenea potopului biblic.Totul
apare hiperbolizat.Avalanșa de imagini vizuale și auditive îl trimit cu gândul
la trecut în așteptarea sfârșitului vieții.În zori,moment al începutului,al
poruncii divine,peisajul este liniștit plin de lumină,este emoția în fața
schimbărilor.
În al doilea rând, textul este o descriere
după predominanţa figurilor de stil,calmul este sugerat de epitete:,,liniștită
și blândă”,apoi spectacolul devine impresionant prin mișcarea forțelor
naturii:epitete înfiorătoare:,,greu,amenințător,negre,zăpăcite,furioase”;comparațiile
accentuează zbuciumul,groaza:,,ca niște matahale”,hiperbolele îl transpun pe
călător din amintirile copilăriei în prezent,așteptându-și sfârșitul:,,nămeții
de apă”.Atmosfera din jur ia forme fantastice ca în povești,îi năvălesc ca
într-un film,,icoane din copilărie”,vasul
devine ,,o jucărie,o coajă de nucă”.Monologul liric este cugetarea
despre soarta omului asemenea unui ,,voinic din povești”ce înfruntă
zmeii,uraganele vieții. Imagini vizuale, auditive surprind mișcarea forțelor
naturii ,iar verbele la timpul prezent întrețin impresia de mișcare continuă,cu
ecouri înfricoșătoare.
În al treilea rând, textul este o descriere literară prin
scopul propus: toată desfăşurarea de forţe artistice: imagini, figuri de stil
urmăreşte a impresiona prin crearea unui
cadru natural într-o noapte furtunoasă în mijlocul mării. Exclamația,,o,pământ
binecuvântat!”exprimă speranța,bucuria călătoruluide a redeveni pământen,tărâm
al vieții,al nașterii,al creșterii,al morții.
În concluzie, acest fragment este o descriere literară ,pentru
că sunt prezentate elementele naturii şi trăsăturile lor caracteristice,
folosindu-se un limbaj expresiv, capabil de a crea imagini vizuale, auditive -
care să trezească emoţii.
