mesajul poeziei,,Antiprimăvară” de Adrian Păunescu

Ce dacă vine primăvara
Atâta iarnă e în noi
Că martie se poate duce
Cu toţi cocorii înapoi.

În noi e loc numai de iarnă
Vom îngheţa sub ultim ger
Orbecăind pe copci de gheaţă
Ca un stingher spre alt stingher.

Şi vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Şi cuibul li-i stricat la streşini
Şi lîngă mine nu eşti tu.

Primăvară, care-ai fost,
Nu veni, n-ai nici un rost
Poţi să pleci, sîntem reci,
Iarnă ni-i pe veci.

Schimbări mai grave decît moartea
Au fost şi sunt şi vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Şi vin nebuni să facă schi.

Şi ninge pînă la prăsele
Ninsoarea intră-n trupul tot
E-un dans de oameni de zăpadă
Ce-mbrăţişarea n-o mai pot.

Ce dacă vine primăvara
Atâta iarnă e în noi
Că martie se poate duce
Cu toţi cocorii înapoi.

La noi e iarnă pe vecie
Doi foşti nefericiţi amanţi
Ia-ţi înflorirea, primăvară
Şi toţi cocorii emigranţi.

Din punctul meu de vedere, mesajul poeziei citate este profund, textul punând în lumină nefericirea eului poetic în fața iubirii neîmplinite, prin intermediul unei metafore a unei înnoiri așteptate ca o primăvară cu toate transformările din viața omului și din natură.

  Titlul poeziei este inedit,format din prefixul,,anti”-cu semnificația  “contra”, „împotrivă”, „opus”și substantivul,,primăvară”exprimă atitudinea poetului față de reînnoirea din viața omului care nu-și va mai simți sufletul plin de bucurie și iubire.                                                                                                  În primul rând, poetul își exprimă nemulțumirea,dezamăgirea prin expresia:,,ce dacă” pentru venirea primăverii,în suflet simte răceala,distanța ființei iubite ca o ,,iarnă”,o răceală ,cei doi se caută rătăcind dezorientați prin locuri  pustii, fără a se regăsi.,,Cocorii toamnei”,simbolul fidelității,purității,vestitorii primăverii,mesagerii  din alte lumi nu-i aduc poetului bucuria revederii,își aseamănă singurătatea cu lipsa cuibului ,,la streșinile părăsite”,locul unde cândva a fost apropierea unor suflete. Strigătul disperat al omului ce roagă primăvara să nu mai vină,nu va mai putea fi fericit,este năpădit de tristețe,alunecând spre moarte,bântuit de gânduri nebunești. .A fost fericit,a trăit bucuria ,fericirea,iar în prezent se simte părăsit de orice speranță,menirea ,rostul primăverii,simbol al reînvierii,al noului este zadarnică.Sufletul îi este ,,rece”nefericit,însingurat,întunecat ca o iarnă fără viață.

   Frigul și singurătatea accentuează impresia de gol imens ,este părăsit,uitat,neiubit,iar speranța așteptată de la anotimpul tinereții și dragostei,al trăirii intense nu se va împlini.Este un strigăt disperat al celui părăsit și uitat de iubită. 

    În al doilea rând numele anotimpurilor devin simboluri antitetice ale trăirilor eului liric:iarna-durere,dezamăgire,singurătate,primăvara-speranța așteptată,dar neîmplinită. Eul poetic încearcă a-și explica frica inspirată de singurătate,de a se simți părăsit de iubită,își strigă deznădejdea prin vocativul repetat,,primăvară” sporind tensiunea lirică și caracterul meditativ al discursului poetic. 

    În concluzie, poezia citată transmite, prin intermediul unor metafore ample, teama de sfârșit a iubirii,de moarte a sentimentului.