,,Împărăteasa nu mai răbdă s-o vadă la faţă pe copilă.
Chemă degrabă un vânător iscusit şi îi porunci aşa:
– Ia fata asta şi du-o în adâncul pădurii, că nu
rabd s-o mai văd în faţa ochilor! Omoar-o şi, drept mărturie că mi-ai împlinit
porunca, să-mi aduci inima ei!
Vânătorul nu ieşea de obicei din porunca împărătesei, aşa
că se supuse. Dar atunci când ajunse în pădure şi scoase cuţitul de la brâu,
pregătindu-se să străpungă inima nevinovată a fetei, sărmana copilă începu să
plângă în hohote şi să se roage:
– Vânătorule dragă, cruţă-mi viaţa şi îţi făgăduiesc
c-o să-mi pierd urma în codru şi n-o să mă mai întorc niciodată acasă!
Vânătorul se învoi, pentru că era om bun la suflet şi i
se făcuse tare milă de copilă. În sinea lui însă gândi cu mare părere de rău:
„Biata de tine, până la urmă tot or să te sfâşie fiarele sălbatice!…”
,,Alba ca zăpada” de Frații Grimm
,,Hangița n-a mai putut să rabde, așa că a chemat-o la ea
pe Baba-Cloanța, o cotoroanță care trăia undeva în adâncul codrului. S-au
înțeles amândouă ca fata să fie dusă de cotoroanță în pădure, să-i scoată ochii
și s-o lase în voia sorții. Când Baba-Cloanța a văzut-o pe Florița, parcă nu-i
venea să-i facă rău unei fete așa frumoase. Până la urmă, a dus-o în pădure,
unde o căprioară le-a tăiat calea. Dar, când s-a uitat la Florița, căprioara a
rămas țintuită în loc, deoarece farmecul fetei lua mințile oamenilor și
animalelor deopotrivă. Atunci cotoroanței i s-a făcut milă de fată, așa că […]
a lăsat-o pe Florița să plece”.
,,Florița din codru” (basm repovestit de Adina Popescu după basmul lui Ioan Slavici)
Am ales câte o secvență din cele două fragmente:
Fragmentul din basmul,,Alba ca zăpada”în care
împărăteasa geloasă,invidioasă din cauza frumuseții fetei vitrege dorește să o
îndepărteze din palat și-i poruncește vânătorului supus să o ucidă în pădure;la
fel și în celălalt fragment-hangița se comportă cu ură împotriva Floriței,fata crescută la han și
admirată pentru frumusețea ei.Hangița o
chemă din adâncul codrului pe Baba Cloanța,ființă rea,pentru a-i lua
vederea și a lăsa-o singură în pădure.Fetele sunt victimele invidiei femeilor
malefice:mama vitregă și femeia străină ce nu înțelege iubirea de mamă, ambele aveau
puterea de a decide soarta unui om. Fiecare cere o dovadă a dispariției
vieții:inima și ochii,organe ale frumuseții fizice și sufletești.Și vânătorul
și Baba dau dovadă de milă,de omenie,sunt influențați de frumusețea fetelor,de
gingășia vârstei lor.Alba se roagă plângând,pentru a-i fi cruțată viața,iar
Florița este privită cu fascinație de o căprioară,vietate ce se opune
agresivității, îi vine în ajutor,privind-o cu strălucirea ochilor cere îndurare
pentru fată.Cele două fete se pierd în pădure,paradisul terestru ocrotitor
pentru ființele nedorite.Mila vânătorului și a Babei este emoția prin care
cele două personaje s-au pus pentru o clipă în locul fetelor condamnate de
femeile invidioase. Simțind compasiune, ființele trimise să provoace
moartea și-au întors privirea către fete, înțelegând prin ce trec,cât de
nemiloasă este soarta cu ele,neavând parte de iubire.Fetele își vor găsi refugiul alături de ființe care vor înțelege generozitatea,frumusețea lor sufletească,hărnicia,iubirea față de semeni și vor înfrunta răutățile cu inima și privirea deschisă spre lume.
În scrieri, mamele vitrege sunt adesea descrise ca fiind
rele, exemple sunt :
Cenușăreasa,Lebedele sălbatice,Dumbrava minunată..........
