Oare există o țară a poveștilor?
Eu cred că e vorba de o țară a poveștilor locuită și de oameni mari,inocenți,serioși,care merg la școală cu copiii,cu nepoții lor ca personajul-narator din fragmentul,Călătorie în jurul casei mele”de Adina Nanu.Ei trăiesc într-o țară normală peste care se așază o altă țară a poveștilor ca o atmosferă.Acești oameni cu sufletele mari duc alte suflete în mister,în poveste,unde realitatea pare fascinantă.Dacă fiecare vârstă găsește o părticică de copilărie,așa cum naratoarea și-a găsit un loc în banca Anei,devenind ajutor pentru copiii din jur;dacă degetele devin poznașe și nerăbdătoare,ochii măriți de uimire și zâmbetul radios de încântare,atunci o carte de povești își deschide porțile ferecate și lasă pe oricine:copil,adult,bătrân să pătrundă într-un univers cu adevărat magic.O carte de basme,un basm spus de Sif,fratele mai mare,aduce un strop de nevinovăție și de bunătate,sfarmă un hotar neștiut,subțire ca o pânză delicată de păianjen ivită într-o lume magică.Sif spune povestea,Ana desenează și copiii sunt înconjurați de lumea basmelor.La orice vârstă este nevoie de un strop de fantezie,de o evadare prin aventurile personajelor din basme.
Țineți minte:
Întotdeauna soarele va răsări și va da naștere unei noi zile încărcate de lumină și bucurie.Magia este în noi în cei de lângă noi.Fără de vârstă poveștile ne vor ghida prin amalgamul de întuneric și lumină către viață cu înțelepciune,bunătate și putere.
