Prin artã, omul se așazã si se autodefinește ca ființã
gânditoare și sensibilã în raport cu Universul.
Tabloul,,Autoportretul
cu frunză”(Ion Țuculescu) este una din cele mai tulburătoare lucrări cu această
tema din arta românească.
Artistul însuși se pictează în aceasta pânză ca o esență
a elementelor decorative populare.Impresionat de frumusețea și
coloritul covorului(scoarța) oltenesc,a împrumutat motivul vegetal ce include
frunze și flori. Coloritul covorului este nuanțat și rafinat.,culorile privesc
insistent,vorbesc despre magia naturii. Culoarea fundalului este roșul ce
captează repede atenţia,simbolizează căldura, focul, pasiunea, entuziasmul de
care se-nconjoară pictorul.
Este încadrat de flori roșii,albastre,galben-portocaliu,iar
frunzele răsărite din covor, ușor conturate sunt
împrăștiate,risipite,poate pentru a-și ascunde adevărata natură în spatele
unei înfățișări nereale. Părul este înlocuit cu frunze
care simbolizează puteri spirituale şi poate fi corelat cu
coroana antică ca un semn de onoare.O frunză îi înlocuiește un ochi.
Des întâlnită în creaţia lui Ion Ţuculescu este
„privirea-frunză" trezeşte un dureros sentiment de însingurare,
de trăire unică,ca o întrebare: de ce?, cum?, aşa să fie?, cine sunt?, pentru
ce?, până unde?, încotro? Aceste „semne" ale privirii sunt adevărate
semne, care permit citirea în gândurile artistului şi care farmecă
prin aspectul culorii galben-portocaliu- nuanțe ale perfecțiunii
spirituale.Privirea devine astfel, în pictura lui Ion Ţuculescu, o cugetare
asupra propriului destin, o expresie a energiilor interioare, o oglindă a
conştiinţei, a izvoarelor de la care s-a inspirat el- folclorul și
exprimarea în arta noastre populară.
Starea de
gândire, de încordare a atenției, sugerează faptul că lumina din afară intră
doar printr-un singur ochi,.așa, cu un ochi închis chipul artistului
exprimă imaginea frământărilor din interiorul ființei sale. Coborâtă dintre
crengile vibrânde ale „pomului vieţii” o frunză devine lacrimă,iar alta
este așezată pe bărbie, dându-i încredere, farmec-ambele au efectul neliniștii.
Fața exprimă seriozitate, un spirit limpede,se poate
vedea o expresie senină ce reflectă claritatea minții de care este
mare nevoie, pentru a lua decizii bune. Sprâncenele arcuite sunt ale unei
persoane sensibile, sensuri neliniștitoare se desprind din privirile ochilor
negri,nasul drept reflectă gândirea profundă,gura frumos desenată descoperă un
bărbat interesant.
Și-a împodobit haina-croială tip tunică- cu motivele
covorului vechi oltenesc pe fond negru(nuanță prețuită de pictor,pentru a
potența culorile calde) cu florile stilizate:narcise,albăstrele,maci, exprimă
apartenența la o comunitate, la o regiune, arată o sare sufletească. Aceste
simboluri ale reînvierii și înțelepciunii îl învăluie protector, ținând răul
departe.
Bordat de
minuscule frunze galbene ca niște raze,chipul pictorului pare icoana unui om în
care sălășluiește Dumnezeu, iar datorită efortului de curățire și de
statornicire devine sfânt.
Privind
tabloul pictorului,pot spune așa:
Dacă cineva m-ar întreba ce te poate face
fericit cu adevărat? - aş răspunde fără nicio ezitare:
o
privire.... o singură privire care să cuprindă un întreg Univers de
gânduri şi sentimente.... nimic altceva.... tăcere... și prin aerul dens
al tăcerii să răzbată către mine acea privire care să-mi pătrundă în
adâncul sufletului şi să-l inunde cu fericire!!!!!!!!
„Mă dumiresc acum,
privind ce am făcut, că am vrut să pictez scoarțe românești, dar a ieșit o lume
ciudată de existențe umane simplificate – păsări și fluturi, tot așa de
stranii. Sensuri neliniștitoare se desprind din privirile ochilor negri,
scufundați într-un ocean oranj, ori din capetele suprapuse. Rațiunea a dirijat
o pictură senină – senină ca scoarțele românești. Pictorul secret din mine a
visat la altceva – la misterul cosmic”. (Ion Țuculescu)
