Peste dealuri zgribulite,
Peste ţarini zdrenţuite,
A venit aşa, deodată,
Toamna cea întunecată.
Lungă, slabă şi zăludă,
Botezând natura udă
C-un mănunchi de ciumafai, -
Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipeşte-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai...
Şi cum vine de la munte,
Blestemând
Şi lăcrimând,
Toţi ciulinii de pe vale
Se pitesc prin văgăuni,
Iar măceşii de pe câmpuri
O întâmpină în cale
Cu grăbite plecăciuni...
Doar pe coastă, la urcuş,
http://Versuri.ro/w/mefdi
Din căsuţa lui de humă
A ieşit un greieruş,
Negru, mic, muiat în tuş
Şi pe-aripi pudrat cu brumă:
- Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam şi eu s-adun
O grăunţă cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fi'ndcă nu-mi dă niciodată,
Şi-apoi umple lumea toată
Că m-am dus şi i-am cerut...
Dar de-acuş,
Zise el cu glas sfârşit
Ridicând un picioruş,
Dar de-acuş s-a isprăvit...
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic şi necăjit!
Peste ţarini zdrenţuite,
A venit aşa, deodată,
Toamna cea întunecată.
Lungă, slabă şi zăludă,
Botezând natura udă
C-un mănunchi de ciumafai, -
Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipeşte-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai...
Şi cum vine de la munte,
Blestemând
Şi lăcrimând,
Toţi ciulinii de pe vale
Se pitesc prin văgăuni,
Iar măceşii de pe câmpuri
O întâmpină în cale
Cu grăbite plecăciuni...
Doar pe coastă, la urcuş,
http://Versuri.ro/w/mefdi
Din căsuţa lui de humă
A ieşit un greieruş,
Negru, mic, muiat în tuş
Şi pe-aripi pudrat cu brumă:
- Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam şi eu s-adun
O grăunţă cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fi'ndcă nu-mi dă niciodată,
Şi-apoi umple lumea toată
Că m-am dus şi i-am cerut...
Dar de-acuş,
Zise el cu glas sfârşit
Ridicând un picioruş,
Dar de-acuş s-a isprăvit...
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic şi necăjit!
Poezia are o structură bine articulată, începând cu sosirea
toamnei și încheindu-se cu monologul greierului prin care exprimă o mare
delicatețe și duioșie.
Sosirea neașteptată a toamnei ,,celei întunecate" este prezentată expeditiv în primele patru versuri, poetul insistând asupra rapidității acțiunii, asupra surprizei :,,A venit așa, deodată" și a dimensiunilor impresionante ale peisajului luat în stăpânire de anotimp :,,Peste dealuri zgribulite,peste țarini zdrențuite". Elementele cadrului natural sunt caracterizate prin epitetele ,,zgribulite și zdrențuite” care atribuie însușiri celor doi termeni ai enumerației ,peste dealuri, peste țarini”, iar epitetul ,,cea întunecată” evidențiază una din trăsăturile anotimpului — atmosfera mohorâta.
Topârceanu insistă apoi asupra chipului toamnei prin intermediul epitetului triplu:,, lunga, slabă și zaludă” cu rol personificator, ea apărând asemenea uni duh malefic, care lasă în urma sa toate relele posibile: ,,ploi mărunte, frunze moarte, stropi de tină. guturai." Enumerația: ploi, frunze, stropi de tină, guturai între termenii căreia se intercalează epitetele :mărunte și moarte reliefează într-un ritm alert fenomenele specifice acestui anotimp și transmite un sentiment de neliniște și de teamă.
Natura reacționează diferit în fața toamnei care ,,vine de la munte blestemând si lăcrimând"... cuprinși de panică ciulinii ,,se pitesc prin văgăuni", măceșii o întâmpină ,,cu grăbite plecăciuni", iar greierașul își face apariția ,,pe coastă, la urcuș", ieșind "din,, căsuța lui de humă". Atât toamna, care blestemă și lăcrimează-sugestie a vântului si a ploii- cât și celelalte elemente ale naturii apar personificate prin intermediul unor verbe de mișcare: ,,se pitesc...întâmpin...a ieșit". Cu o artă desăvârșită de miniaturist, de fin bijutier, scriitorul zăbovește asupra imaginii greierului insistând asupra coloritului prin folosirea enumerației ,,negru, mic, muiat în tuș..., pudrat cu brumă". Duioșia și compasiunea cu care Topârceanu scrie despre greier, gingașia acestuia sunt evidențiate și de diminutivele ,,căsuța...greieraș".
Partea finală, care cuprinde monologul greierului, copleșește prin delicatețe și duioșie. Toamna îl găsește pe greier cu cămara goală, fapt pe care-l motivează prin credulitatea sa izvorâtă dintr-un calcul greșit: ,,Nu credeam c-o să mai vii înainte de Crăciun ,că puteam și eu s-adun o grăunță cât de mică". Drama micii vietăți este cu atât mai mare, cu cât posibilitatea împrumutului la ,,vecina furnica" este exclusă atâta timp cât orice încercare este urmată de refuz și de bârfă: ,,fi'nca nu-mi dă niciodată, și-apoi umple lumea toată că m-am dus și i-am cerut.." De aceea, în cuvintele greierului își face loc disperarea și resemnarea :,,Dar de-acuș, dar de-acuș s-a isprăvit...", singura consolare rămânându-i autocompătimirea: ,,Cri-cri-cri, Toamnă gri,tare-s mic și necăjit."Personificat,greierele poate fi un om simpatic,dar distrat,un neînțeles,un umil,o victimă a propriei nechibzuințe,aflat în antiteză cu furnica chivernisită,neobosită,plină de sîrguință,dar răutăcioasă.
În cuvintele greierului ca și în întregul text îsi face loc umorul, folosit ca mijloc de transmitere a duioșiei, fiindcă scriitorul privește cu îngăduință, cu înțelegere pasivitatea, neglijența, naivitatea- ca atribute specific omenești. El,greierele, a participat la Facerea Lumii cântând ,este simbol al alternanței luminii și a întunericului.De aceea în loc de morală,poetul își exprimă înțelegerea pentru greierele ,,mic și necăjit”.Un rol important în reliefarea atitudinii poetului îl au epitetele: ,,toamna gri, glas sfârșit”, diminutivul ,,picioruș", repetiția ,,dar de-acuș' și adjectivele cu rol de nume predicativ ,,mic și necăjit", care îmbogățesc registrul stilistic folosit anterior.
Fabula este o specie a genului epic, în versuri sau în proză, în care personajele sunt necuvântătoare, puse în situaţii omeneşti. La baza fabulei stă alegoria, animalele, plantele, dând viaţă unor noţiuni abstracte - calităţi şi defecte ale oamenilor - într-o formă satirică.
Sosirea neașteptată a toamnei ,,celei întunecate" este prezentată expeditiv în primele patru versuri, poetul insistând asupra rapidității acțiunii, asupra surprizei :,,A venit așa, deodată" și a dimensiunilor impresionante ale peisajului luat în stăpânire de anotimp :,,Peste dealuri zgribulite,peste țarini zdrențuite". Elementele cadrului natural sunt caracterizate prin epitetele ,,zgribulite și zdrențuite” care atribuie însușiri celor doi termeni ai enumerației ,peste dealuri, peste țarini”, iar epitetul ,,cea întunecată” evidențiază una din trăsăturile anotimpului — atmosfera mohorâta.
Topârceanu insistă apoi asupra chipului toamnei prin intermediul epitetului triplu:,, lunga, slabă și zaludă” cu rol personificator, ea apărând asemenea uni duh malefic, care lasă în urma sa toate relele posibile: ,,ploi mărunte, frunze moarte, stropi de tină. guturai." Enumerația: ploi, frunze, stropi de tină, guturai între termenii căreia se intercalează epitetele :mărunte și moarte reliefează într-un ritm alert fenomenele specifice acestui anotimp și transmite un sentiment de neliniște și de teamă.
Natura reacționează diferit în fața toamnei care ,,vine de la munte blestemând si lăcrimând"... cuprinși de panică ciulinii ,,se pitesc prin văgăuni", măceșii o întâmpină ,,cu grăbite plecăciuni", iar greierașul își face apariția ,,pe coastă, la urcuș", ieșind "din,, căsuța lui de humă". Atât toamna, care blestemă și lăcrimează-sugestie a vântului si a ploii- cât și celelalte elemente ale naturii apar personificate prin intermediul unor verbe de mișcare: ,,se pitesc...întâmpin...a ieșit". Cu o artă desăvârșită de miniaturist, de fin bijutier, scriitorul zăbovește asupra imaginii greierului insistând asupra coloritului prin folosirea enumerației ,,negru, mic, muiat în tuș..., pudrat cu brumă". Duioșia și compasiunea cu care Topârceanu scrie despre greier, gingașia acestuia sunt evidențiate și de diminutivele ,,căsuța...greieraș".
Partea finală, care cuprinde monologul greierului, copleșește prin delicatețe și duioșie. Toamna îl găsește pe greier cu cămara goală, fapt pe care-l motivează prin credulitatea sa izvorâtă dintr-un calcul greșit: ,,Nu credeam c-o să mai vii înainte de Crăciun ,că puteam și eu s-adun o grăunță cât de mică". Drama micii vietăți este cu atât mai mare, cu cât posibilitatea împrumutului la ,,vecina furnica" este exclusă atâta timp cât orice încercare este urmată de refuz și de bârfă: ,,fi'nca nu-mi dă niciodată, și-apoi umple lumea toată că m-am dus și i-am cerut.." De aceea, în cuvintele greierului își face loc disperarea și resemnarea :,,Dar de-acuș, dar de-acuș s-a isprăvit...", singura consolare rămânându-i autocompătimirea: ,,Cri-cri-cri, Toamnă gri,tare-s mic și necăjit."Personificat,greierele poate fi un om simpatic,dar distrat,un neînțeles,un umil,o victimă a propriei nechibzuințe,aflat în antiteză cu furnica chivernisită,neobosită,plină de sîrguință,dar răutăcioasă.
În cuvintele greierului ca și în întregul text îsi face loc umorul, folosit ca mijloc de transmitere a duioșiei, fiindcă scriitorul privește cu îngăduință, cu înțelegere pasivitatea, neglijența, naivitatea- ca atribute specific omenești. El,greierele, a participat la Facerea Lumii cântând ,este simbol al alternanței luminii și a întunericului.De aceea în loc de morală,poetul își exprimă înțelegerea pentru greierele ,,mic și necăjit”.Un rol important în reliefarea atitudinii poetului îl au epitetele: ,,toamna gri, glas sfârșit”, diminutivul ,,picioruș", repetiția ,,dar de-acuș' și adjectivele cu rol de nume predicativ ,,mic și necăjit", care îmbogățesc registrul stilistic folosit anterior.
Fabula este o specie a genului epic, în versuri sau în proză, în care personajele sunt necuvântătoare, puse în situaţii omeneşti. La baza fabulei stă alegoria, animalele, plantele, dând viaţă unor noţiuni abstracte - calităţi şi defecte ale oamenilor - într-o formă satirică.
