SECVENȚA POETICĂ

= unitate de construcţie a unei poezii, concentrând o idee literară , corespunzătoare, de regulă, unei strofe;

           Vom comenta o astfel de secvență lirică,având în vedere:
-mesajul transmis de autor (autorul susține ideea că ....);
-raportarea la textul poeziei;
-comentarea mijloacelor stilistice care susțin mesajul: figuri de stil, imagini artistice, punctuație ;

"Și-am râs la rândul meu gândind în sinea-mi
O! Timpule, tu ce împarți povețe,
De mult timp vei avea de-acum nevoie
Ca să ucizi atât de multe fețe."(Radu Stanca-Oglinda timpului)

Radu Stanca vede în oglindire o posibilitate de salvare, de amânare a destinului implacabil. Un poem precum,, Oglinda timpului” spune, ca o nouă ars doloris(arta durerii) că metamorfoza spectaculară a eului, proteismul(transformare) este un remediu împotriva neantului. Titlul poeziei este  o metaforă ,format din două substantive: oglinda e simbolul cunoaşterii,  al purității, reflectă adevărul, sinceritatea, conţinutul inimii şi al conştiinţei,este simbolul înţelepciunii si al cunoaşterii. Timpul este într-o perpetuă modificare, transfigurare, ia noi forme. Pe zi ce trece, totul capătă o nouă înfățișare; modernă, inovatoare, total diferită de ceea ce a fost ieri, dar și de ceea ce va fi mâine și iată  cum timpul, ceva ce nu poate fi atins, prins, micșorat sau mărit, devine o oglindă clară, deschisă a ceea ce am fost pâna în momentul când acum se preface în atunci, azi în ieri, mâine în azi, va fi în a fost...

În poezie,tema este timpul  văzut atât ca manifestare a efemerităţii cât şi a eternităţii ,iar simbolul oglinzii sugerează înclinaţia eului lirice spre reflectare, spre meditaţie asupra lumii, care constituie şi cuvântul-cheie al discursului liric. Poetul trăiește transformările fizice,privindu-se și înțelegând că viața l-a transformat,anii i-au dat mai multe fețe,cu trecerea lor.Dar omul nu se simte înfrânt de timp,de anii ce-au trecut peste el,este optimist,râde,,în sinea”-i.Următoarele versuri constituie o adresare directă marcată de interjecția,,o!”-(surpriză,nedumerire,încântare,mâhnire?)iar personificarea timpului prin vocativ.,,timpule”accentuează emoția eului,vocea interioară asigură muzicalitatea versurilor.Timpul i-a fost povățuitor,dar omul trecut prin viață a devenit mereu și mereu un altul și de aceea va fi nevoie de ,,mult timp”,pentru a-i răpune,a-i sfărâma fața,imaginea nouă căpătată în fiecare an petrecut.Discursul omului exprimă dorul de viață,emoția interioară de a nu fi înfrânt de timp.

 Una dintre trăsăturile limbajului poetic care poate fi identificată în textul dat, ca marcă a afectivităţii discursului liric,este expresivitatea, obţinută cu ajutorul folosirii sensurilor figurate ai termenilor Prezenţa eului liric este marcată prin forme verbale şi pronominale de persoana I şi a II-a:meu,mi,tu ca marcă a afectivităţii discursului liric,este expresivitatea, cu nuanță de adresare directă.

 Timpul verbelor din strofă are valență ultimativă ,starea de optimism fiind reliefată prin încrederea în neputința timpului de a ,,ucide”atât de multe fețe-omenirea.