,, A fost odată trei frați olteni, dintre care unul era năzdrăvan [1].
Într-o zi își ascuțiră coasele și plecară pe o câmpie. După ce merseră și iar
merseră, dederă peste o livede de fân mare. Ei se opriră în loc și o priviră;
dar fratele cel mai mare zise:
— Știți voi una, mă?
— Știm, dacă ne vei spune, răspunseră ceilalți doi frați.
— Ai, mă, să ne-ncercăm coasele pân ăst fân verde.
— Bine zici tu, mă, răspunse cel d-al doilea frate, și
îndată începură amândoi să cosească la fân; dar n-apucară să sfârșească vorba
bine și zăriră pe zmeul Stan Ghindă barbaiop, călare p-o jumătate de iepure
șchiop. Atunci lor, de frică, le căzură coasele din mână, dar Roman Năzdrăvan
le zise:
— Nu vă temeți, măre, lăsați pă mine, că-i viu eu de hac.
Zmeul din ce în ce s-apropia, iar când fu aproape de
dânșii, învîrti buzduganul de trei ori și zise:
— Cine sunteți voi, bre, dă mi-ați turburat izvoarele și
mi-ați încurcat livezile?
— Suntem niște oameni săraci și nemernici, măria-ta, să
nu-ți faci păcat cu noi.
— Ai, sculați-vă, că vă iert, zise zmeul cu șiretlic, dar
fiindcă ați început livedea, cosiți-o toată și diseară să veniți acasă să vă
plătesc.
Câte trei frații se puseră pe cosit și cosiră zi de vară
până seara; dar când înnoptă, veni zmeul și-i luă cu dânsul acasă, ca să le
plătească. Ajungând acasă, zmeul fluieră de trei ori și numaidecât sări
buzduganul din cui și puse o masă împărătească, cu douăsprezece feluri de
bucate, pe care le otrăvise zmeul înadins, ca să omoare pe olteni, dar o pâine,
o strachină cu apă, o lingură și o ploscă cu vin nu putu sa le otrăvească.
Zmeul atunci chemă pe olteni la masă; dar Roman Năzdrăvan
îi zice:
— Să trăiești, măria-ta! noi suntem niște oameni săraci,
învățați să mâncăm cum om putea și să bem ce-om putea. Dă-ne pîinea aia de
colo, strachina cu apă, lingura și plosca și ne va fi de ajuns.
Zmeul pricepu viclenia lui Roman Năzdrăvan și tăcu; dar
după ce se ridică masa, chemă pe vătaful de curte și-i porunci să-i ducă
într-un beci, cu gând ca să vie peste noapte, să le taie capetele.
Roman Năzdrăvan simți șiretenia zmeului, dar se făcu că nu
pricepe nimic și, ca să înșele și mai bine pe zmeu, luă plosca și se duse în
beci, împreună cu frații lui”......
Zmeul constituie ipostaza sub
care se poate înfățișa maleficul în lume.Are față de oameni un sentiment de ură
dat de eterna confruntare a Binelui cu Răul.El acționează și din dorința de
a-și dovedi superioritatea,dar are un fel de regret că nu va face niciodată
parte din rândul oamenilor. Răul ia pentru zmeul Stan Ghindă—numele sugerează
obtuzitatea,închistarea—diferite forme.Mai întâi dorește să le dovedească celor
trei frați că nu pot trece peste o situație limită.După ce îi
umilește,acuzându-i că i-au călcat
pământurile,le permite să-i cosească fânul,transformând ,ironic,acuzația
în iertare.O altă formă a răului este aceea care vizează eliminarea
adversarilor.Convenția basmului presupune un personaj cu forțe
supranaturale,sigur în izbânda din lupta cu răul.În cazul narațiunii este vorba
despre Roman Năzdrăvan care are îndrăzneala să-l înfrunte pe zmeu.Capcana pe
care le-o întinde,bucatele otrăvite puse alături de cele bune,dar modeste,o
consideră suficientă pentru omorârea celor trei.Văzându-se descoperit,zmeul
pune pe altcineva să-i omoare,ducându-i în beci.Dar intuiția,curajul,stăpânirea
de sine constituie argumente suficiente pentru demontarea planului diabolic pus
la cale de zmeu.Refuzând bucatele bogate,cei trei intră în jocul întins de
zmeu,știind că-l vor învinge.
În
concluzie,comportamentul zmeului este plin de invidie,răutate,ură.
Modul de expunere
predominant în fragment este dialogul,se combină cu narațiunea și
are dublu rol, pe de o parte dramatizează evenimentele, pe de altă parte este o
modalitate de caracterizare a personajelor. Oralitatea
stilului -impresia de zicere a textului scris- se realizează prin:expresii
narative tipice,exprimare afectivă,propoziții interogative și exclamative.
