poezia--Cântec de ploaie de Alice Călugăru

                                                                                                  

Suspină cântul trist al surei ploi,
Ș-același glas au miile-i de strune,
Aștepți zadarnic ca să se-mpreune,
La cântu-i, mlădieri de glasuri noi.

În veci același cânt din coarde moi
Care se frâng pe geamul cel subțire,
Același tors, în veci, din mii de fire
Pe fusurile arborilor grei.

Și stropii mulți ai nesfârșitei ploi
Spun tainic geamurilor sclipitoare:
„O, voi ce străluciți ca apa! Oare
de ce nu picurați mărunt ca noi?”

Și-n veci fără răspuns e cântul frânt
Ce parcă-o să suspine-ntotdeauna!
Și iar aștepți când se mlădie struna
Un cântec nou și-i tot același cant.

     Titlul poeziei ,,Cântec de ploaie” este o construcţie nominală, alcătuită dintr-un substantiv comun, nearticulat,care creează senzația unei repetabilități,devenit un motiv al poeziei,sugerează melancolia și nostalgia trăită pe notele ,,cântului trist al surei(mohorâtei)ploi”, urmat de o prepoziție și de un alt substantiv ,,ploaie”care devine un semn al durerii,al jalei izvorâtă din înaltul ce  trimite  cântul unui înger în fiecare strop.

      În primul rând, textul are o structură specifică poeziei descriptive, fiind alcătuit din patru strofe, cu măsura de 11silabe. Strofele reiau şi detaliază ideea enunţată de titlu în versuri dominate de o abundenţă de substantive şi adjective care prezintă imaginea ploii ce-și cântă vechiul glas pe miile de strune ,,pe geamul cel subțire”- ochiul casei.Ploaia este un simbol al momentelor de nostalgie,este vioara cu,,coarde moi”,picăturile mii sunt ,,fire”ce se împletesc,se frâng pe,,fusurile arborilor grei”-metaforă de poveste. .Dorința alăturării unor glasuri noi exprimă înnoirea atmosferei.Pesonificarea stropilor arată nedumerirea în fața strălucirii ochilor casei ,,ca apa”-comparație a simbolului receptivității și al deschiderii către lume.   Interogația retorică accentuează  imaginea vizuală a momentului de frumuseţe a atmosferei , precum şi emoţiile resimţite de eul liric în faţa peisajului pe care îl contemplă. Ploaia este percepută atât vizual:,,cu stropi mulți”,cât și auditiv ca un ,,cânt”.Cântul ploii nou și totuși,,același”,apa care fluidizează este simbolul vieții, al purificării totale. Picăturile de ploaie sunt asemenea cântului, ce joacă un rol primordial în muzica vieții.Mărcile lexico-gramaticale ale eului liric accentuează lirismul subiectiv al descrierii, precum şi sentimentele poeziei: verbe şi pronume la persoana a II-a singular în adresarea directă:,,voi...străluciți...picurați”.   Verbele la prezent, predominante în poezie, au rolul de a  transmite ideea eternizării naturii surprinse  în deslușirea clipei prezente.                                                                                                                                                                                                În al doilea rând, imaginile artistice şi figurile de stil subliniază caracterul descriptiv al versurilor şi evidenţiază legătura care se stabileşte între eul liric şi cântul ploii. Sensul imaginilor relevă cizelarea și lustruirea atmosferei pictată de stropii ce reflectă puritate.                                                           Aşadar, titlul poeziei ,,Cântec de ploaie”este un cântec de gânduri,de suflet,de emoție,de sensibilitate.