Peste ramul unui sorb
S-aşezase
domnul corb,
Ţiind
în plisc o bucată
De
caş, ce-o avea furată.
Vulpea,
cum l-au mirosit,
Sub
acel sorb au venit
Şi-n
sus căutând, i zice:
-Buna
ziua, venetice!
Cât
eşti mândru şi frumos!
Dacă
viersul cel duios
Ţi-i
c-a penilor odoare,
Tu-ntreci
pe privighitoare”.
De
mândrie îngâmfat,
Corbul
pliscul au căscat,
Şi
vrând viersul să înceapă,
Caşul
pe pământ îl scapă.
Atunci
vulpea brânza apucă
După
ce o şi îmbucă,
Către
corb, spre mângâiere,
Zice:-,,
En ascultă, vere,
Cel
ce ştie linguşeala
Să
îndoapă-n socoteala
Celuia
care-l ascultă.
Astă
daună nu-i prea multă
Pentru-un
adevăr curat.”
Atunci
corbul ruşinat
Jură
că minciuni c-acele
Alte
dăţi n-or să-l înşele.
Fabula este opera epică în versuri sau proză în care, prin intermediul unor animale, plante sau obiecte personificate, scriitorul prezintă moravuri și defecte omenești. Textul unei fabule este alcătuit din doua secvențe: o narațiune alegorică și morala (învățătura extrasă din povestioara relatată).=alegoria este un procedeu prin care trăsăturile de caracter și ideile umane sunt ascunse în spatele unor măști de animale,plante sau obiecte personificate=
"CORBUL și
VULPEA",scrisă de Gheorghe Asachi
aparține genului epic, întrucât scriitorul își exprimă în mod indirect, prin
intermediul personajelor și al acțiunii, sentimente despre mândria
nejustificată a unora care își declară prin vorbe felul de a acționa și a
gândi. Modalitățile de expunere folosite sunt narațiunea realizată la persoana a
III-a și dialogul care conferă textului caracterul de secvență dramatică și
devine mijloc de caracterizare a personajelor. Recunoaștem în acest text și
celelalte trăsături specifice fabulei. Astfel Corbul întruchipează o ființă
ciudată: hoț,pentru că a furat o bucată de caș,este așezat sus ,,pe ramul unui
sorb”,copac ce crește foarte înalt,crezând că este ferit de orice privire,este
în siguranță. Credul este în momentul în care-o aude pe vulpe,jos,pe
pământ,ademenită de mirosul cașului. De sus,sigur,corbului îi părea neînsemnată,dar
a auzit salutul mieros, binevoitor,,bună ziua”,urmat de adresarea,,venetice”vocativ
ce-l arată pe corb ca un străin de locurile prietenoase ei.Cuvintele de
laudă,pline de admirație, pe care i le adresează,sunt exprimate prin epitete
măgulitoare:,,mândru,frumos...cu viersul duios”asemănat cu al privighetorii.Este
atât de flatat de darul oratoriei vulpii,încât se aventurează într-o
demonstrație vocală,deschide pliscul și ,,cașul pe pământ îl
scapă”.Observația vulpii este plină de
învățăminte pentru viitor: să nu mai fie atras de lingușeli,de cuvinte
neadevărate. Textul este alcătuit din
versuri, cu o măsură de 7-8 silabe (versuri scurte) care pot fi grupate
în cele două secvențe specifice unei fabule: primele versuri constituie
povestirea alegorică, iar ultimele trei versuri conțin morala:corbul își jură
că nu se va mai lăsa atras de minciuni,de vorbe mieroase.
Titlul conține substantive denumind vietăți, aflate aparent
într-un raport de coordonare, însă întâmplările relatate vor dovedi că între vulpe
și corb există o distanta insurmontabilă. Fabula ne prezintă discursul vulpii ,care
este încarnarea șireteniei,prefăcătoriei,lingușelii,egoismului,vicleniei.
Observăm în cuvintele vulpii dorința de
a-l ademeni pe corb,de a-i arăta însușiri neobișnuite. Cuvintele sunt auzite de
corb care este un naiv. Învățătura care se desprinde arată că puterea unor
vorbe mincinoase poate schimba orice vietate. Versurile fabulei nu sunt grupate
în strofe,ritmul este trohaic,iar rima
este pereche ,acțiunea este dinamică,națiunea alternând cu discursul
vulpii.
În concluzie,fabula îndeamnă să cunoaștem oamenii nu după vorbele lăudăroase,ci după fapte,iar prefăcătoria,șiretenia,egoismul trebuie întotdeauna demascate,locul lor fiind luat de adevăr.
