compunere--Au înflorit merii în grădina mea

 

Primăvara a întins pătură verde peste grădini. Ici, colo, câte un cireş înflorit, ca o broderie albă, de o indescrip­ti­bilă fineţe, accen­tuea­ză suav nuanţele proas­pete ale copa­cilor. În grădina mea, covor violet închis, violetele co­lorează discret peisajul, bucurând privirile celor care le ştiu, recu­noaşte şi admira. Pe alocuri, merii în­flo­riţi întru­chipează per­sonaje desprinse direct din filmele alb-negru de odinioară. Coroana rotată a unuia atinge pământul şi, aşa albă cum e, pare rochia unei mirese rătăcite într-o nuntă. Ceva mai încolo, un altul e plăpând, scheletic şi are doar o creangă înflorită, asemenea u­nei domniţe ieşite la plimbare, adăpostită sub o umbreluţă de dantelă. Alţii, ciufuliţi şi zănatici, stau risipiţi te miri pe unde, zgribuliţi sau adunaţi unii într-alţii, ca nişte sălbăticiuni ale anotimpului. Pomii au straie rozalii, semn că vremea e uşor mai târzie.  E cald și nu prea pentru începutul lui aprilie şi totuşi natura are un alt ritm. Unul al ei, aşezat, firesc poate, uitat în vremuri cărora noi nu le-am aparţinut, dar care ne aparţin printr-o repetabilitate ancestrală. Ci­reşii şi prunii sunt încă în floa­re, dar scuturaţi sălbatic de ploile răzlețe.Frasinii şi nucii sunt golaşi încă şi, aşa uriaşi cum sunt, par a sfida, cu matură înţelepciune, graba pomilor în­floriţi.

Dimineaţa devreme, soarele se încâl­ceşte-n flo­rile aburoase şi parfumate.ale grădinii. Asemenea unei cri­salide, de la o oră la alta, de la o zi la alta, se transformă într-un fluture uriaş, alb-rozaliu. Albinele îl cercetează şi, zumzăind, poartă zvon de rod dintr-o floare într-alta. Mângâiat de razele soarelui de amiază, mărul atinge împrejurimile cu o iradiere ireală. Fin, ca o părere, ca o iubire târzie. În toate grădinile dimprejur, alţi şi alţi meri îşi pun straiul de poveste. Dintre toate înfloririle alb-rozalii ale primăverii, merii sunt cei din urmă. Le vor urma alte flori, alte culori, alte parfumuri, trecându-ne uşor în celălalt anotimp, al coacerilor şi al arderilor mistuitoare. Acum, mă bucur pentru ce văd.În grădina vecină,uitată de oameni, câţiva meri stau aninaţi de cer, cu rădăcinile smulse. Sfidează moartea, înflorind, ca şi cum ar fi pentru ultima oară. Undeva, lângă căsuţa veche, e unul aproa­pe trântit la pământ. Trunchiul i-a fost ciopârţit fără de milă. Se mai ţine într-o bucată de scoarţă, ce­va mai mare de o palmă. Are două crengi înflo­rite, de-o parte şi de alta, asemenea unei cruci. Iar trunchiul, descojit şi contorsionat, pare un Hristos răstignit. Poate chiar este. Un Hristos al primăverii, înviind în florile de măr....

 

,,Cireșarii”de Constantin Chiriță (fragment)==un test parțial rezolvat

 

Textul 1

,,Mare lucru era însă când ținea moș Timofte la cineva. Erau elevi, protejații lui, cărora le-ar fi deschis la orice oră din zi și din noapte sălile de clasă, de laborator, sala de gimnastică, chiar dacă ar fi trebuit să trudească apoi ore întregi, pentru a rândui lucrurile ca mai înainte. [...] Dar, pentru a te bucura de prețuirea și ajutorul lui moș Timofte, trebuia să fii un elev de „prima mână“, ce mai! un model între modele. Și dacă moșul te trecea printre protejații lui și se întâmpla să ai vreun conflict cu pedagogii, îți anticipa viitorul în fața lor cu o siguranță nemaipomenită. Era de ajuns să dea două, trei exemple de oameni mari care fuseseră cândva în situații asemănătoare, cu acel belșug de amănunte al sincerității și nădejdii, și profesorii începeau să privească altfel lucrurile și să-și cam schimbe părerile. Pentru că bătrânul vorbea deschis, adevărat, privea drept în ochi și se pare că nu greșise niciodată când luase apărarea cuiva. În anul în care începe povestirea noastră, moș Timofte își avea, ca întotdeauna, protejați și nesuferiți. De bună seamă că numai întâmplarea hotărâse ca principalii săi favoriți să fie niște elevi dintr-a opta, care locuiau cu toții în cartierul Cireșului și pe care se obișnuise să-i numească „Cireșarii“.[...] N-am putea spune însă adevărul întreg dacă n-am destăinui, de la bun început, că elevul pe care moș Timofte îl iubea cel mai mult, primul dintre favoriții lui, era un prichindel dintr-a cincea, un șmecher fără seamăn în toată școala, poate chiar în istoria școlii, dar căruia bătrânul nu-i arătase niciodată pe față dragostea. Mai degrabă îl muștruluia pentru năzbâtiile și șotiile sale; niciodată nu-l alintase, nici măcar în glumă, cum făcea cu ceilalți elevi la care ținea. Dacă în cei cincizeci de ani de slujbă moș Timofte n-ar mai fi întâlnit un caz asemănător, dacă nu i s-ar mai fi întâmplat, cu vreo treizeci și cinci de ani în urmă, să-i ticăie inima pentru un puști nebunatic, care la fiecare pas făcea o năzdrăvănie, care în fiecare frază rostită strecura un ghimpe și care acum era unul dintre oamenii de mare faimă ai țării, e mai mult ca sigur că prichindelul cel șmecher, blond și ciufulit, ar fi intrat în gloata nesuferiților. Dar cum moșneagul avea o memorie precisă a cazurilor și un simț al comparației și previziunii care nu dădea greș, s-a lăsat cu bună știință subjugat de apariția veselă și cuceritoare a lui Tic, trecându-l în rândul favoriților. Adică i-a acordat în sinea lui un mare viitor. Tic n-avea însă de unde să știe aceasta și de câte ori trecea pe lângă moș Timofte, dacă nu-și ducea mâna la nas pentru a flutura din degete, atunci trăgea după sine un dulău imaginar, prins de un lanț gros, pe care-l întreba chiar în clipa când trecea prin fața gheretei bătrânului paznic:

― Cuțu, cuțu, Ţângulică, ia spune-mi din coadă cât e ceasul?!... Elevii cei mici râdeau de se prăpădeau, moș Timofte se încrunta și amenința teribil cu degetul, dar Tic, nedumerit, făcea sforțări cumplite (hm!) pentru a afla cauza veseliei din jur. Într-atâta se obișnuise Tic cu această șotie nevinovată, încât înscenase o a doua ceremonie de botez, adăugând numele de Ţângulică lui Ţombi, cățelul lui credincios pe care voia să-l facă celebru. Se chinuia ca un drac să-l învețe diviziunea timpului și citirea orelor după mersul soarelui. Dar pentru ca noul nume să nu rămână o simplă adăugire, sortită unei uitări timpurii, și pentru că se credea persecutat de moș Timofte, prichindelul a hotărât să folosească numele de Ţângulică atunci când cățelul trebuia certat, adică atunci când îl descoperea în roluri negative, și numele de Ţombi când cățelul trebuia alintat sau când merita să fie încurajat, adică atunci când interpreta roluri pozitive. [...] În ciuda acestor aparențe, Tic ținea la moș Timofte, ba în adâncul sufletului îl iubea chiar foarte mult. Îl strâmba el, îi imita vocea și strănutul, îi flutura mereu din degete, dar cine altul îi strecura în gheretă, pe neobservate, într-o anumită zi a săptămânii, o portocală învelită frumos în hârtie roșie, mătăsoasă? Printr-o întâmplare foarte norocoasă, aflase puștiul că nimic nu-i place mai mult bătrânului paznic decât portocalele și se făcea luntre și punte pentru a avea întotdeauna un fruct portocaliu gata de sacrificiu. După cum se vede, nici bătrânul, nici puștiul nu aveau curajul să-și dea pe față dragostea pe care în adâncul sufletului și-o purtau. Ceea ce li se întâmpla amândurora cam pentru prima dată în viață.

                                                    (Constantin Chiriță, „Cireșarii“ în volumul I „Cavalerii florii de cireș“)

Textul 2

             Prietenia

Prietenia este o relație afectivă și de cooperare între ființe umane, care se caracterizează prin sentimente de simpatie, respect, afinitate reciprocă. Prietenia presupune o atitudine de bunăvoință reciprocă, suport reciproc la nevoie sau în criză, de loialitate, bună-credință și altruism. La scară largă, prietenia este o relație afectivă și de cooperare care leagă două sau mai multe persoane, însă la nivel personal, fiecare dintre noi are propriul său mod de a percepe o relație de prietenie, în funcție de experiențele trăite de-a lungul vieții sale. Deși de cele mai multe ori este rezultatul unor conjuncturi în care ajungem să ne cunoaștem unii pe ceilalți, prietenia reprezintă mai mult decât atât. Ea se naște din nevoia de afecțiune, de comunicare, de apartenență, de acceptare necondiționată a fiecăruia dintre noi.

Prietenia nu este o competiție, ci presupune o relație de egalitate, un parteneriat în care fiecare dă celuilalt acces la propria sa persoană și se lasă cunoscut în profunzimea și intimitatea sa. O prietenie profundă și autentică nu se măsoară în cantitatea de timp petrecută împreună, ci în calitatea acestuia, în sprijinul și dragostea dăruită, în grija investită pentru ca această legătură să fie unică, să se împlinească și să reziste în timp

           (psychologies.ro/dezvoltare-personala-cunoaste-te- /5-principii-pentru-oprietenie-adevarata)

A.

1. Notează, din Textul 1, două tipuri de încăperi care se regăsesc în școală.

2. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, Textul 1.

                Principalii favoriți ai lui moș Timofte din acel an sunt elevi:

a) în clasa a cincea

b) în clasa a doua

c) în clasa a opta

d) în clasa a opta și a cincea;

3. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, Textul 2.

                 O prietenie adevărată se măsoară în:

a) numărul de mesaje schimbate zilnic

b) timpul petrecut împreună

c) calitatea timpului, în sprijinul și dragostea dăruită, în grija investită

d) competiția stabilită între cei doi prieteni; 

4. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, Textul 1.

                   În fragmentul extras din romanul „Cireșarii“se evidențiază:

a) importanța educației

b) valoarea prieteniei

c) dorința elevilor de a fi foarte buni

d) prețuirea adevăratelor valori 

5. Notează X în dreptul fiecărui enunț corectitudinea sau incorectitudinea acestuia din cele două texte:

 Moș Timofte are mereu preferați printre elevi.

Elevii preferați din acel an nu locuiau toți în cartierul Cireșului.

Între Tic și moș Timofte, afecțiunea este reciprocă, dar nemărturisită.

Cățelul lui Tic are un singur nume.

Prietenia presupune o atitudine de bunăvoință reciprocă, suport reciproc, de loialitate, bună-credință și altruism.

Prietenia este o competiție între două persoane.

6. Precizează o trăsătură morală a personajului moș Timofte și mijlocul de caracterizare, ilustrându-l cu o secvență:

„Dar cum moșneagul avea o memorie sigură a cazurilor și un simț al comparației și previziunii care nu dădea greș, s-a lăsat cu bună știință subjugat de apariția veselă și cuceritoare a lui Tic, trecându-l în rândul favoriților. Adică i-a acordat în sinea lui un mare viitor.“

      răspuns: O trăsătură morală a lui moș Timofte este intuiția, datorită căreia recunoaște în elevii din școală pe cei care pot deveni oameni de seamă,deosebiți. Trăsătura menționată este evidențiată prin caracterizare directă, realizată de narator: „moșneagul avea o memorie precisă a cazurilor și un simț al comparației și previziunii care nu dădea greș“.

7. Prezintă un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

răspuns: Un element de conținut comun al celor două texte este tema prieteniei, ca relație care se poate stabili între două persoane, fără a ține cont de condiții exterioare. Astfel, fragmentul din romanul lui Constantin Chiriță evidențiază prietenia din perspectiva relației dintre vârste diferite:moș Timofte și Tic, în timp ce al doilea reprezintă o explicare a noțiunii de prietenie. Așadar, cele două texte au o temă comună, dar care este realizată diferit.

8. Crezi că dezvăluirea sentimentelor dintre moș Timofte și Tic ar schimba relația dintre cei doi?

răspuns: Eu cred că dezvăluirea sentimentelor dintre moș Timofte și Tic ar schimba relația dintre cei doi, deoarece lucrurile nu vor mai fi la fel între ei, atunci când vor ști ce simte fiecare.

Pe de o parte, dezvăluirea sentimentelor ar putea accentua relația de prietenie, în ciuda diferențelor dintre ei.

Pe de altă parte, poate că sinceritatea în privința sentimentelor ar putea avea efecte negative, întrucât ar crea o prea mare familiaritate din partea puștiului neastâmpărat.

Așadar, dezvăluirea relațiilor dintre cei doi ar influența în mod clar relația lor.

9. Asociază fragmentul din „Cireșarii“de Constantin Chiriță cu un alt text, prezentând o valoare culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

răspuns: Fragmentul din „Cireșarii“ de Constantin Chiriță poate fi apropiat, în opinia mea, de „Micul prinț“, de Antoine de Saint-Exupery, deoarece ambele texte vorbesc despre relații neobișnuite de prietenie între ființe care, la prima vedere, nu au nimic în comun. Valoarea culturală comună pe care o evidențiază cele două texte este prietenia. 

Ambele texte descriu relația de prietenie care unește ființe diferite și arată că sentimentele nu țin cont de nicio diferență. Relația dintre Tic și moș Timofte este ascunsă chiar și pentru ei, iar vulpea îi explică Micului Prinț ce este prietenia și-l învață s-o prețuiască.

Așadar, textele menționate evidențiază tema prieteniei, văzută din perspective diferite.

B.

1. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

                      Sunt despărțite corect în silabe ambele cuvinte din seria:

a) ne-dum-e-rit, cu-noaș-tem

b) ne-du-merit, cu-noaș-tem

c) ne-du-me-rit, cu-noaș-tem

d) ne-du-me-rit, cun-oaș-tem

2. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

                       Fac parte din același câmp lexical toate cuvintele din seria:

a) școala, laborator, conjunctura, egalitate

b) școala, elev, premiant, clasa

c) relație, prietenie, afecțiune, concurență

d) timp, dragoste, scară, afinitate

3. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

          Sensul construcției subliniate:

                       „Mai degrabă îl muștruluia pentru năzbâtiile și șotiile sale“ este:

a) îl alinta

b) îl lăuda

c) îl îndemna

d) îl certa

4. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

           Sinonimele potrivite pentru cuvintele subliniate în fragmentul:

„O prietenie profundă și autentică nu se măsoară în cantitatea de timp petrecută împreună“ sunt:

a) subțire, falsă

b) dușmănie, amiciție

c) adâncă, reală

d) reală, continuă 

5. Selectează din fragmentul următor trei substantive aflate în cazuri diferite, pe care le vei preciza.

„De bună seamă că numai întâmplarea hotărâse ca principalii săi favoriți să fie niște elevi dintr-a opta, care locuiau cu toții în cartierul Cireșului și pe care se obișnuise să-i numească «Cireșarii».“

6. Alcătuiește un enunț asertiv în care substantivul „prietenie“ să aibă funcția sintactică de complement prepozțional și un enunț interogativ în care pronumele interogativ „care“ să aibă funcția de nume predicativ.

7. Transcrie propozițiile din fraza următoare, precizând felul acestora:

„Prietenia este o relație afectivă și de cooperare între ființe umane, care se caracterizează prin sentimente de simpatie, respect, afinitate reciprocă.“

8. Enunțul următor reprezintă mesajul primit de la un prieten.

                Rescrie-l, corectând greșelile de orice natură:

Am citit o carte extraordinară zilele astea și kiar vroiam săti spun despre ea. Se numește Marile speranțe, de Charles Dickens,șii trebuiește săți spui că mi s-a părut minunată. 

Subiectul al II­-lea

                       Scrie o compunere în care să îl caracterizezi pe moș Timofte, personajul din Textul 1.

− vei menționa două trăsături ale personajului; două modalități de caracterizare diferite, prin câte o secvență comentată; o valoare transmisă prin acest personaj cu una importantă pentru tine, justificându-ți răspunsul.

                 răspuns:

Personajul literar reprezintă o ființă de hârtie, rodul imaginației scriitorului, care-și transpune viziunea despre lume prin intermediul unei creații care capătă viața proprie, în lumea textului.

În romanul,„Cireșarii“, de Constantin Chiriță, personajul principal al textului este moș Timofte, bătrânul paznic al școlii, cel prin fața căruia s-au perindat multe generații de elevi. Personajul din acest fragment al romanului este un,,moș”-titlul ce arată respect dat bărbaţilor în etate,nume  ce împlinește funcția ceremonială într-o școală,dându-i acesteia un caracter magic.

 Portretul personajului este conturat treptat, mai ales din trăsături morale, care îl individualizează. Moș Timofte apare ca un om de încredere al școlii, cu un suflet bun și cu o mare disponibilitate sufletească față de elevii cărora le veghează destinul. Pentru cei care îi câștigă încrederea, paznicul este dispus să încalce regulile și chiar să se sacrifice, fâcând eforturi suplimentare pe care datoria nu i le cere. El dovedește că este cu adevărat dedicat școlii și viitorului elevilor, implicându-se trup și suflet în formarea acestora. Are o fire deschisă, directă și sinceră, iar toate aceste calități cântăresc greu atunci când ia apărarea elevilor preferați în fața profesorilor: „Pentru că bătrânul vorbea deschis, adevărat, privea drept în ochi și se pare că nu greșise niciodată când luase apărarea cuiva”.Elevii lui favoriți beneficiază de multe privilegii, dar trebuie să fie elevi -model, deoarece bătrânul paznic nu are încredere în oricine. În mod surprinzător,elevul pe care îl iubea cel mai mult era „un prichindel dintr-a cincea, un șmecher fără seamăn în toată școala, poate chiar în istoria școlii“, dar cu atât mai mult îndrăgit de bătrân. Sentimentele, deși reciproce, nu au fost niciodată dezvăluite între cei doi, deși năzdrăvăniile lui Tic îi aminteau lui moș Timofte de „un puști nebunatic, care la fiecare pas făcea o năzdrăvănie, care în fiecare frază rostită strecura un ghimpe și care acum era unul dintre oamenii de mare faimă ai țării“. El dovedește că este cu adevărat dedicat școlii și viitorului elevilor, implicându-se trup și suflet în formarea acestora. Bătrânul ilustrează pe deplin valoarea prieteniei, ca sentiment care are puterea de a lega oamenii, chiar dacă, la prima vedere, ei nu au nimic în comun, așa cum sunt Tic și moș  Timofte. Intuiția și buna memorie ale paznicului, alături de inteligența, firea sinceră și deschisă sunt prezentate prin caracterizare directă, realizată de către narator. De asemenea, prezentarea modului în care moș Timofte ia apărarea elevilor săi favoriți în fața profesorilor reprezintă o modalitate indirectă de caracterizare.

În concluzie, fragmentul prezintă portretul unui bătrân care ilustrează calități  umane de excepție și prin intermediul căruia scriitorul subliniază valoarea prieteniei, ca trăire afectivă puternică ce leagă destine și influențează oamenii.

( poți citi pe blog o altă caracterizare a aceluiași personaj asemănătoare în data de :5 noiembrie 2018,tot din același fragment)

 

un test pe care-l puteți completa: ,,Călătoriile magice ale Biancăi”, de Sabina Terzea(fragment)

                    Citește textul de mai jos și rezolvă sarcinile de lucru date:

,,Doamna Misborn, agitată, le predase timp de câteva săptămâni numai lecţii în clasă, dar iată că într-o zi de joi îşi luă inima în dinţi şi sosi din nou cu globul geografic. Ceilalţi nu mai aşteptară să li se spună şi formară un şir, entuziasmaţi. Doamna Misborn învârti globul de câteva ori spunând „Unde-o fi?“, dar până la urmă găsi ce căuta, o pată de culoarea nisipului, destul de mare. Atinse pata cu bagheta şi toţi simţiră cum un vârtej îi purta în aer, apoi căzură în gol.

Bianca ateriză pe ceva moale, foarte moale. Deschise ochii ameţită şi dezorientată. Abia reuşi să se ridice cu chiu, cu vai, pentru că simţea o durere ascuţită la şold. La fel ca în jungla amazoniană, era extrem de cald, însă, spre deosebire de junglă, aici aerul era foarte uscat. O briză adia lin, mângâindu-i faţa Biancăi. Aceasta nu fusese niciodată mai uimită ca atunci.

La câteva sute de metri de ea, se aflau o mulţime de piramide imense, copleşitor de maiestuoase. Erau construite din blocuri mari de piatră, puse unele peste altele. Măreţia piramidelor avea darul de a încânta ochiul oricărui turist care trecea prin acea zonă, dovedind că fusese nevoie de multă trudă pentru a fi construite. Erau absolut încântătoare, nu puteai să nu te opreşti în faţa lor pentru a le admira. Bianca era mută de uimire şi emana un interes nemărginit faţă de acele construcţii. Nu avu nevoie de mult timp de gândire pentru a-şi da seama că se află în Egipt.

Doamna Misborn îi citi Biancăi încântarea de pe faţă şi surâse. Apoi îi îndemnă printr-o fluturare a mâinii pe copii să o urmeze într-o plimbare prin deşertul cel uscat. Această invitaţie stârni oftaturi şi sunete dezaprobatoare, dar doamna de geografie nu se lăsă nicidecum influenţată de ele. Profesoara porni la drum, însoţită de copii. Împărţi apă dintr-un bidon imens ce-l avea în geanta sa din piele de crocodil, apoi le explică despre cum soarele încălzea zona apropiată de Ecuator.

Chiar atunci, toţi copiii zăriră câţiva palmieri şi un ochi de apă rece în faţa lor. Toţi se repeziră spre apă, dar doamna Misborn îi opri, aruncându-le priviri amuzate.

– Aceasta este fata morgana, chicoti ea. Este doar o iluzie optică; clima caldă zăpăceşte minţile şi puteţi avea această iluzie, aşa că fiţi concentraţi. Gândiţi-vă că aceia care au pornit după fata morgana nu s-au mai întors.

Apoi îşi continuară drumul tăcuţi, privind dezamăgiţi ochiul de apă ce se îndepărta de ei.

După un sfert de oră parcursă prin deşert, în timp ce doamna Misborn le explica despre clima caldă, se simţeau de-a dreptul însetaţi şi obosiţi. Făcură un popas pe o dună de nisip, pe când soarele intra în nori. Copiii, bucuroşi de pauză, aţipiră în scurt timp, spre mirarea Biancăi. Chiar şi doamna Misborn adormi.

Doar Bianca avea ochii deschişi. Pur şi simplu, nu putea adormi.”

                                                                                 (,,Călătoriile magice ale Biancăi”, de Sabina Terzea)

1.Scrie câte un sinonim și câte un antonim pentru următoarele cuvinte preluate din text:

 entuziasmaţi;

 purta

  lin

 niciodată

 nemărginit

 surâse

2.Analizează pronumele personale și pronumele reflexive din paragraful subliniat.

3.Menţionează felul, genul și numărul următoarelor pronume demonstrative din text.

    Scrie, apoi, enunţuri în care acestea devin adjective pronominale demonstrative:

                                 ceilalţi; aceasta;aceia;

4.Precizează felul pronumelor și al adjectivelor pronominale:

                                 câteva;altele;acela;sa;toți;care;această;vă;

5. Transcrie:

     – două repere spaţiale:

     – două repere temporale

6. Realizează rezumatul fragmentului!!!!!!!!!!!

7. Comentează relaţia dintre profesoara de geografie și elevi.

            Relațiile pozitive sprijină adaptarea elevilor și îi ajută pe aceștia să -și dezvolte plăcerea pentru orele de curs,imaginația,dorința de cunoaștere. O relaţie pozitivă între profesori şi elevi se bazează pe încredere.Și comunicarea reprezintă cea mai importantă modalitate de a crea această relaţie pozitivă între profesori și elevi. Urmează apoi, respectul şi interesul pentru materii atât din partea profesorului, cât şi din partea elevului într-o atmosferă bună în clasă.Astfel, Doamna Misborn reușește cu ajutorul unui glob magic să-i transporte pe elevii săi în Egipt cu,, piramide imense, copleşitor de maiestuoase”,iar una dintre eleve,Bianca,trăiește aievea emoții deosebite.Doamna Misborn îi plimbă ca prin vis pe elevii săi prin deșert,vorbindu-le despre soare,despre fata morgana,o iluzie optică primejdioasă în clima caldă.A fost acesta un mod inedit de a le preda noțiuni de geografie despre Africa.Somnul prin care trec copiii este proba cunoașterii,a ieșirii din spațiul visului,apoi întoarcerea la realitate.Profesoara le-a predat elevilor săi o altfel de lecție,au văzut ca într-un film imagini geografice,au trăit emoții deosebite.Aventura Biancăi și a prietenilor săi a început în sala de clasă, de unde, cu ajutorul magicului glob geografic,aceștia au fost într-o călătorie spectaculoasă. Obiectivul lecției de geografie  a fost orientarea pe glob,dar prin vis lecția n-a mai fost plictisitoare, ci a devinit fabuloasă.

8. De ce crezi că Bianca nu putea să adoarmă?

Bianca se deosebește de ceilalți colegi,ea vede cu ochii minții un film ce devine adevăr,simte altfel peisajul în care este dusă de magia profesoarei.Alunecând în vis, este uimită de briza caldă,privește uimită măreția piramidelor,trăiește iluzia optică ademenitoare.Emoțiile ei sunt ca o stare de farmec.La sfârșitul orei ceilalți adorm și vor reveni la realitate,Bianca rămâne cu ,,ochii deschişi ... nu putea adormi”,pentru că dorește să rămână în locurile de poveste,visul a fost o magică trecere spre o altă lume.Sigur se va întoarce,dar fascinația acelor trăiri, experiențele miraculoase o vor opri în afara timpului.Trăiește experiența unei cunoașteri altfel.

 

compunere--E iarăși primăvară

 

Am aşteptat cu bucuria păsării care zăreşte în întunericul firav al di­mi­neţii prima rază a soarelui, cu nerăb­darea ierbii care cheamă paşii os­teniţi...

Am aşteptat dimi­neaţa, am aş­teptat în ceasurile amie­zii, până când ziua s-a scurs înspre seară.

Am aşteptat minute în şir, pe care le-am numărat cu răbdare, cu încredere şi cu speranţă şi iarăşi cu răb­dare. Iar când numărul lor, al acelor clipe a crescut atât de mult, încât n-am mai ştiut să număr, am început să desenez: o casă, un co­pac, un gard, un motan, nişte flori aplecate peste o potecuţă.  

Şi tot atunci am învă­ţat să cânt, cum nu mai cân­tasem niciodată, un cântec în care aveau loc şi vântul, şi pădurea, şi dealurile, şi florile, şi aerul care mă înconjura ca un balsam. Vântul aduce dinspre câmpie mirosul reavăn al pământului , de dimi­neaţă până seara se aude zvonul păsărilor care parcă nu-şi mai găsesc starea.  Pri­măvara, singura pată de cu­loa­re este cărarea ce-o străbăt de la un capăt la altul. Iarba aceea ver­de-crud, smăl­ţată galben cu păpădii, îmi pare un brâu migălos meşteşugit, legat neglijent peste ro­chiţa maronie, de pământ proaspăt săpat, a grădinii.Aștept vreme de floare,  cînd cireşii vor ninge zile la rând cu petale peste grădină şi curte, înmiresmând aerul cu un miros discret şi greu de definit.  Era aproa­pe amiază, când am ajuns într-o poiană în care ra­zele soarelui îşi făceau loc printre crengi.Pe cer, văd cum se mişcă norii, ascult păsările cum se cheamă una pe alta, între crengi,dar eu sunt lîngă stejarul sub care mă ascund câteodată, mă bucur că-l găsesc încă în picioare, neatins de boli şi secure. M-am sprijinit cu spatele de stejar şi am închis ochii. De îndată ce am simţit trupul rece al arborelui lipit de spatele meu,am înțeles că res­pira odată cu mine. Sus, în crengile mele şi ale lui cântau păsări cu glasuri vesele. Cum de nu le auzisem până acum? Alte glasuri le răspundeau de peste tot, cu triluri de bucurie întortocheate sau scurte, ca nişte fluierături.

 Le auzeam până şi zborul, dintr-o parte în alta, şi în răstimpurile de tăcere, mugurii plesneau cu sunete delicate. Pă­sările cântă acuma cel mai frumos: unele de bu­cu­ria primăverii, altele că s-au întors acasă.Pământul pe care stăteam avea acum un foşnet neîntrerupt, pen­tru că firele noi de iarbă îm­pin­geau frunzele uscate, încercând să iasă la lumină, în timp ce furnici şi gândăcei umblau încolo şi încoace pe sub ele, ca prin camerele unui nesfârşit palat. Oare ce le stârnea aşa?Deasupra pă­mân­tului, în ju­rul pomului meu, se văd ca nişte artere uriaşe, ră­dăcinile as­cunse sub iarbă. Chiar lân­gă tulpină stă la soa­re o şopârlă ver­de, albăstrie. O clipă a du­rat cât am reu­şit să mă uit în ochii ei. Numai o clipă, dar am putut citi în ei, întreagă, toată bucuria primă­verii. Pe un dâmb căptuşit cu muşchi şi frunze uscate o picătură de bucu­rie a căzut parcă din cer, şi toate s-au împodobit în verde şi alb, în parfum de flori abia ivite şi în triluri de păsări. 

 

 

test: ,,Cireșarii deConstantin Chiriță (fragment) +,,Schi_alpin”

Textul 1

,,Şi în clipa aceea plină de tresăriri şi surprize, cu un început firav de melodie, cu respiraţii nehotărâte, mirate, dar atât de adânci şi plăcute, în clipa aceea de gheaţă şi foc, în care două mâini încercau să se caute printre schiuri, exact în clipa aceea se produse catastrofa. Omul de zăpadă, gigantul cu tichie* verde se prăbuşi ca un nevolnic peste bancă, izbindu-i şi aproape îngropându-i pe cei doi melancolici, dar şi apropiindu-i până la atingerea frunţilor. Când izbutiră să se ridice din movila** de zăpadă, să-şi elibereze trupurile şi mai ales capetele, văzură în locul omului de zăpadă un omuleţ viu, un băiat speriat, năucit, cu păr blond, acoperit ici-colo de platina zăpezii, şi cu un nas cârn care aducea cu al... Nu mai avură timp să-şi termine gândul sau să-şi înceapă amintirea, pentru că băiatul din spatele băncii se lansă într-o goană nebună pe pârtia de coborâre.

 ― Extraordinar! se minună Atena. Tu nu crezi, ca şi mine, că fugarul ăsta e... el? Fratele Mariei, Tic... ― Precis! sări Tiberiu, poate pentru a-i face plăcere fetei. Pun mâna-n foc că e Tic... Dar dacă e el aici, atunci sunt şi ceilalţi cireşari! Şi noi care am luat totul drept o farsă!

― Ca şi în seara trecută cu campionii... Îşi aminti Atena. Oare să fie şi Victor, şi Ursu, şi Lucia?

 ― Precis! Hai după el! Fără să le spunem celorlalţi! Formidabil, nu? Ne jucăm mai departe rolul de detectivi. Tu vrei? Atena clătină veselă din cap. Amândoi se grăbeau să-şi potrivească schiurile. Şi parcă pentru a pecetlui secretul, îşi prinseră mâinile şi merseră aşa până la buza văii. Mogâldeaţa albastră se apropia vertiginos de forfota neagră de jos.

 ― Nu-l mai ajungem... se sperie Tiberiu, sau poate încerca o manevră abilă. Atena îi strânse vârfurile degetelor cu mâna caldă, apoi se lansă ca o nălucă în vale. Parcă voia să doboare toate recordurile de coborâre. Pe la jumătatea pârtiei, Tiberiu o ajunse. Zburau umăr la umăr. Mogâldeaţa albastră intrase în furnicarul de jos şi poate că ar fi pierdut-o din ochi dacă nu ar fi zărit-o, vreme de o clipă, oprindu-se lângă o altă siluetă albastră care se deosebea de cele din jur prin statură. De sus, silueta lângă care se oprise fugarul părea că le domină pe toate celelalte. Mogâldeaţa dispăruse. Parcă o înghiţise pământul. Dar uriaşul rămăsese. Şi pe măsură ce schiorii- detectivi se apropiau, gigantul îşi reducea proporţiile înfiorătoare, transformându-se într-un tânăr înalt şi solid, aşa cum mai erau şi alţii în furnicar***.

 Şi lângă el se afla o fată blondă, cu părul scurt, tuns băieţeşte, sprintenă şi îmbujorată. Atena şi Tiberiu îşi găsiseră un loc de pândă la vreo zece metri depărtare de prietenii dărâmătorului de statui, între doi bolovani care-şi ascundeau deschizătura după ramurile unui brad. Spaţiul de pândă fiind mic, se lipiseră unul de altul şi urmăreau zgribuliţi mişcările vlăjganului şi ale fetei cu păr de aur, care parcă gravita în jurul lui. Tiberiu prinse cu mâna braţul Atenei:

― Ai văzut? Şi-au pus amândoi ochelari de soare...

 ― După ce s-au uitat în toate părţile... Mi-a fost teamă că ne vor descoperi... El e Ursu şi ea e Lucia, nu?

― Eşti foarte perspicace... nu scăpă prilejul unei laude Tiberiu. Ei sunt! Absolut sigur! Ursu şi Lucia! Dă-mi mâna şi hai să jurăm: să rămână numai secretul nostru... până ce hotărâm amândoi să le spunem şi celorlalţi. Şi pentru că Tiberiu se grăbi să-şi scoată mănuşa, Atena înţelese că trebuie să-l imite. Două mâini calde îşi schimbară fiori şi tresăriri.

― Dacă se despart, spuse Atena, după ce-şi recăpăta respiraţia cea obişnuită, eu mă duc după ea şi tu după el...

― Formidabilă idee! se bucură Tiberiu şi-i căută iute mâna pentru a i-o mai strânge o dată, băieţeşte. Eu mă iau după Ursu şi tu după Lucia... şi ne întâlnim... adică ne aşteptăm unul pe altul la fiecare şi jumătate în holişorul cu flori şi draperii verzi de la etajul trei...

― Şi dacă unul din noi e obligat să-şi continue urmărirea, se însufleţi Atena, lasă un bileţel cu amănunte... şi cu ce crede el... între foile cactusului de lângă fereastră. Chiar lângă rădăcina cactusului, între foile care ating fereastra... Sunt două foi gemene care se despart pe la mijloc, eu le cunosc foarte bine. Numai tu să le ţii minte. Da?

Tiberiu nu mai avu vreme să răspundă, pentru că îl văzu pe vlăjganul cu ochelari, care nu putea fi decât Ursu, îndreptându-se cu paşi grăbiţi spre adăpostul mascat dintre cei doi bolovani. Amândoi şoptiră în aceeaşi clipă:

― Să nu ne vadă feţele”...

                                                                                                               (Constantin Chiriță,, Cireșarii”)

 * tichie ‒ obiect de îmbrăcăminte, de forma unei calote sferice, care acoperă numai creștetul capului. ** movilă ‒ mică ridicătură de pământ sau de pietre.

 *** furnicar ‒ ridicătură mică de pământ care adăpostește o colonie de furnici; mușuroi.

Textul 2

,,Schiul alpin este un sport de iarnă care constă în coborârea unor pante pe zăpadă, prin anumite puncte de trecere obligatorii, numite „porți”, cu schiuri având legături fixate pe călcâi. Schiatul a evoluat de la schiul fond, datorită dezvoltării infrastructurii echipamentelor de transport (teleferice) în stațiunile de munte. Prin acestea schiorii erau duși până în vârful celor mai înalte pante, astfel încât bucuria coborârii pantelor lungi care altădată erau prea greu de urcat se putea face de mai multe ori. Acest sport este popular oriunde ninge sau există zăpadă combinată cu pante ale munților și infrastructură. Astfel pârtii de schi se găsesc în Europa, America de Nord, Japonia, dar nu numai acolo.[...] Principala preocupare tehnică a schiorilor este cum să își mențină schiurile paralele, direcția de mers și viteza. Pentru un începător să întoarcă sau să oprească schiurile se folosește procedeul numit tehnic „plugul”, dar schiorii mai avansați folosesc alte metode mai avansate, rapide și mai elegante cum ar fi „cristianele”. Pentru a face o cristiană, schiorul trebuie să își rotească genunchii, dar în același timp să își mențină corpul într-o poziție în care fața să fie înainte către vale, astfel încât numai genunchii și picioarele să se rotească. Această metodă este mult mai rapidă și se folosește la concursurile de coborâre. Ca schior câștigi încredere atunci când schiezi pe o pârtie mai abruptă, mai lungă și mai rapidă. În Europa, dificultatea pârtiilor este dată de culori, de la albastre, cele mai ușoare, urmate de roșii și negre, acestea din urmă fiind cele mai dificile. Totuși nu există o regulă peste tot, astfel încât fiecare stațiune poate să își determine singură modul de marcare a dificultății pârtiilor.                                       

                                                                     (adaptare după https://ro.wikipedia.org/wiki/,,Schi_alpin”)

==Menționează tiparul textual în care se încadrează fragmentul de mai jos, precizând două trăsături ale acestuia:

 ― ,,Extraordinar! se minună Atena. Tu nu crezi, ca şi mine, că fugarul ăsta e... el? Fratele Mariei, Tic...

 ― Precis! sări Tiberiu, poate pentru a-i face plăcere fetei. Pun mâna-n foc că e Tic... Dar dacă e el aici, atunci sunt şi ceilalţi cireşari! Şi noi care am luat totul drept o farsă!”

Este tiparul textual dialogat prin schimbul de replici între cele două personaje.Prin dialog și vorbirea directă Atena,nedumerită, îl întreabă pe Tiberiu despre cel care fuge,parcă l-ar recunoaște,iar acesta este de acord,astfel sunt siguri de prezența celorlalți cireșari.Sunt dezamăgiți că n-au văzut adevărul.Liniile de dialog marchează începutul exprimării fiecărui personaj.

== Prezintă o temă comună celor două texte date, valorificând câte un element de conținut

Textele se aseamănă prin menționarea unui sport de iarnă. Primul fragment surprinde aventura a doi copii pe pârtia de schi, care trăiesc emoția apropierii, dar și bucuria sportului în urmărirea unui băiat pe care-l recunoscuseră: „Amândoi se grăbeau să-şi potrivească schiurile.” Cel de-al doilea text prezintă câteva idei despre istoria schiului și tehnici utilizate de pasionații de schi, un sport „popular oriunde ninge sau există zăpadă".

== Explică modul în care copiii plănuiesc să comunice, în caz că ar fi nevoiți să se despartă.

În caz că ar fi nevoiți să se despartă, copiii stabilesc să se aștepte în holișorul cu flori și draperii verzi de la etajul trei. Dacă unul dintre ei este nevoit să-și continue urmărirea, acesta va trebui să lase un bilețel cu detalii,,între foile cactusului de lângă fereastră”la  locul de întâlnire.

== . Asociază fragmentul din Cireșarii, de Constantin Chiriță, cu un alt text literar studiat sau citit ca lectură suplimentară, prezentând o valoare culturală/morală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text

Fragmentul extras din romanul,,Cireșarii” de Constantin Chiriță, poate fi asociat, din perspectiva mesajului transmis, cu romanul lui Mihail Sebastian,, Accidentul.” Ambele texte surprind momentele de fericire pe care le trăiesc protagoniștii surprinși de spiritul de aventură. Personajele din ,,Cireșarii” sunt adolescenți deranjați de zăpada căzută peste ei și,recunoscându-l pe făptaș, pornesc în coborârea rapidă cu schiurile,fascinați de zborul pe zăpadă.Interesantă este emoția trăită a fiorilor prin apropierea lor.Personajele din romanul,,Accidentul”de Mihail Sebastian se aventurează  într-o coborâre dificilă cu schiurile prin zăpadă.Este o lecție de curaj,de voință, orice coborâre şi orice cădere o simt ca o eliberare a sufletului,ca o  depășirea a propriilor limite.

== Imaginează-ți o întâmplare petrecută într-o stațiune montană. Redactează un text narativ care să cuprindă prezentarea unei emoții,adaugă o secvență dialogată și una descriptivă.

Am ajuns în inima munților cu mai mulți prieteni într-o stațiunea din munte  sus,sus de tot. Am ales  varianta parcurgerii drumului pe jos..De-abia așteptam să văd pârtiile de schi cu grade diferite de dificultate,eram începător,ceilalți erau avansați.

Prima cunoştinţă cu zăpada muntelui nu se uită nicio­dată. Auzisem des­pre magia schiului doar din poveştile spuse de cei împătimiți,schiorii adevărați. Ju­mătate de zi de urcat pe jos, spre vârful muntelui, prin zăpada înaltă până peste genunchii.Urcușul avea ritualul lui, de la care nu se abătea nimeni. Ţin minte fiecare detaliu: scârţâitul zăpezii în­ghe­ţate, aura de lumină a brazilor, aburul cald al cerului albastru străbătut de câte o rază de soare ca un fulger.

Priveliștea este încântătoare, urcușul alternând cu drumul plat prin păduri și poieni alpine.Sus, de jur împrejur case de poveste,răsfirate ,iar ferestrele par niște ochi curioși ce urmăresc oameni și păsări și câte un pui de urs rătăcit.Este o stațiune,o așezare atipică,nu sunt hoteluri,străzi luminate feeric.Sunt case vechi din bârne primitoare pentru turiștii ce vor să stea în locuri simple ca în vremurile de demult.Am intrat într-o casă din bârne,caldă, cu podele din lemn,cu mese,scaune din lemn,ștergare cusute de mâinile gazdei,ulcele din lut.Sunt aici pentru schiat,așa că pot trăi și simplu.Poveste adevărată,mi-am spus...și am pornit cu schiurile,ca un începător timid printre oamenii ce treceau ca săgețile pe lângă mine.Aventura pe schiuri este amețitoare,omul,zăpada,vântul și coborârea parcă spre adâncuri. Copii de-o şchioapă, ado­­lescenţi, părinţi şi bunici în costume de schi, care mai de care mai veseli, dau culoare locului. 

Şi-apoi, odihna, poveştile însufleţite, seara la un ceai fierbinte,cântecul unui ceas vechi,lătratul câinelui de pază, emoţiile pentru a doua zi din nou la schiat...poate voi fi mai îndrăzneț.Casa noastră este la marginea pădurii, şi iată!ninge cu fulgi mari şi rotunzi, ca nişte globuri ar­gintii,împodobind brazii,iar luna este aproape de fereastra mea,mare, galbenă,prea luminoasă.

- Vezi toţi co­pacii ăştia din jur, albi, plini de chiciură şi de zăpadă? Aici sus pri­veliştea se schimbă continuu.Mâine va fi o zi albă cu zăpadă numai bună pentru schiat.Privește totul acum, doar acum, doar azi, doar aici, pădurea e aşa. În fiecare zi, de fiecare dată când urci și cobori pădurea şi mun­tele sunt altfel. De fiecare dată... Uită-te ce splendoare!în coborârea rapidă cu schiurile nu vei vedea așa ceva,!mă îndeamnă glasul unui om bărbos ce trăia de ani în locurile de poveste.

 L-am privit plecând cu pași mari prin zăpada înaltă și apoi cum a alunecat pe lângă casele din jur,brazii împodobiți cu alb și mi-am spus că nu există medicament mai bun ca sportul şi ca muntele!

 

test: Mihail Sebastian – „Accidentul“--(concursul de schi )

 

Textul 1  

 ,, Programul de la Turing-Club era pe sfarsite. In asteptarea probei finale de viteza, tribuna urmarea cu hohote de ras ultimele sarituri de trambulina. Concurentii cadeau unul dupa altul, ca si cum cineva i-ar fi aruncat de sus in zapada. Foarte rar cate unul reusea sa se mentina pe schiuri si sa se opreasca reglementar in fata tribunei, unde il primeau salve de aplauze. Gunther urmarea cu entuziasm sau cu indignare fiecare noua saritura. Avea simpatii capricioase pentru unul sau pentru altul dintre concurenti, si ii striga ca sa le dea curaj in clipa plecarii sau ca sa-i certe, dupa ce au cazut. Nora se temea sa nu-l oboseasca aceasta agitatie si uneori ii punea mana usor pe umar ca sa-l calmeze. Locul din dreapta ei era mereu gol. Paul nu se intorsese, si Nora se intreba daca se va mai intoarce vreodata. Nu i se parea cu neputinta sa fi plecat pentru totdeauna. Poate ca la cabana o astepta un bilet al lui, unul din acele bilete scurte, rastite, pe care omul asta lenes stie asa de bine sa le scrie pe un colt de masa, inainte de a fugi…  
  Concursul de sarituri era terminat. Partia ramanea libera pentru ultima cursa de viteza. Arbitrii isi transmiteau prin palnii de carton ordine si comenzi de la o extremitate la alta a terenului. Toata lumea se retragea in tribune. Intr-o clipa, intreg terenul era pustiu, si o tacere incordata acoperi toate zgomotele de pana atunci. Cele doua echipe de cate cinci oameni – S.K.V. si T.C.R. – urmau sa coboare de sub varful muntelui, pana in fata tribunelor, in linie dreapta. „Schuss“ spunea regulamentul. Distanta nu era mare, nici 600 de metri, dar panta era prapastioasa, si orice fel de frana – plug, christiane sau telemark – erau interzise. Mai contribuia la atmosfera de emotie generala punerea in scena a cursei: fanioanele care se agitau in tacere, acordeoanele care cantasera tot timpul, dar acum se oprisera la un semn al juriului. La baza stancii din varf a Postavarului, cele doua echipe se vedeau aliniate ca niste bile negre pe zapada. 
  O detunatura de pistol deschise cursa. In primul moment nu se vazu nimic, decat un nor de zapada, care cobora vijelios ca o avalansa. Pe urma, unul cate unul, alergatorii se desprinsera din negura, la
distante mici unul de altul, imposibil de recunoscut sau de urmarit. Partizani ai uneia sau alteia din echipe, taceau cu aceeasi intensa neliniste. Jocul era orb. Nu se stia cine vine intai, cine castiga, cine pierde. Un strigat trecu prin toata tribuna: unul din alergatori cazuse. Venea peste cap rostogolindu-se la vale, cu schiurile impiedicate unul de altul. Echipa lui era pierduta. Regulamentul elimina din competitie echipa care nu sosea cu toti echipierii la finele cursei. Lumea sarea peste tribune spre masa juriului cerand explicatii, punand intrebari: cine? cine? cine? Omul continua sa se rostogoleasca pe panta, in timp ce alergatorii ceilalti treceau pe langa el, continuandu-si cursa. Sosirea se petrecu intr-un tumult general. Fiecare echipier ajuns pe linia de sosire era smuls de public, care il recunostea, ii striga numele. Erau cinci de la S.K.V., erau numai patru de la T.C.R… T.C.R.-ul era scos din lupta! Ba nu! Si de la T.C.R. tot cinci erau. In imbulzeala se gresise numaratoarea. Toti zece alergatorii terminasera cu bine cursa. Clasificarea urma sa se faca dupa cronometraj.” 

                                                                                                 (Mihail Sebastian – „Accidentul“) 

Textul 2 

                                                              Sportul 

  ,,Un sport reprezinta o activitate de natura fizica si implica, de asemenea, ideea de competitie. Totodata, sportul este o activitate care poate influenta stilul de viata, sanatatea sau personalitatea unui om. 
  Sporturile se pot categorisi in individuale (de exemplu atletism, haltere, tir sportiv) sau de echipa (de exemplu baschet, canotaj).
  Cuvantul sport are o lunga istorie, avandu-si originea in cuvantul latin deportare, care, printre sensurile sale primordiale, insemna a iesi afara pe poarta, adica a iesi in afara zidurilor orasului, pentru a se dedica activitatilor sportive. Tot din acest termen, isi au originea in provensalul deportar, spaniolul deportar si francezul despoter (divertisment, distractie); de la acest cuvant francez a luat nastere, in engleza din secolul al XIV-lea, termenul disport, ce in preajma secolului al XVI-lea, s-a transformat in sport. 
  Sportul, prin insasi natura sa, incurajeaza diversitatea intr-o lume culturala. Pe masura ce tarile si natiunile se apropie tot mai mult unele de altele, dar isi pastreaza identitatea culturala, sportul este un domeniu in care se invata că diferențele culturale, nu numai ca trebuie acceptate, dar reprezinta o bogatie ce trebuie cultivata si pretuita. Conceptul sportiv poate deveni un „indicator de schimbare“ a societatii globale, de anticipare, evolutii si schimbari prin deschiderea simbolica a relatiilor interstatale. Sportul devine si trebuie considerat, astfel, ca o oglinda a culturii si a societatii, caci el reprezinta sperantele si perspectivele viitorului.” 

                                                                                      ( alimentatiesisport.wordpress.com/despre/)

 

==. Precizează o trăsătură a personajului Gunther, identificată în fragmentul următor și mijlocul de caracterizare utilizat, ilustrându-l cu o secvență relevantă:

    „Gunther urmărea cu entuziasm sau cu indignare fiecare nouă săritură.Avea simpatii capricioasepentru unul sau pentru altul dintre concurenți și îi striga, ca să le dea curaj în clipa plecării sau ca să-i certe, după ce au căzut. Nora se temea să nu-l obosească această agitație și uneori îi punea mâna ușor pe umăr ca să-l calmeze.“  

   Personajul Gunther apare drept un om energic si expansiv, entuziasmat de ceea ce vedea si dornic să-și împărtășească emoțiile cu ceilalți.Este implicat sufletește prin comportamentul său în concurs,trăiește intens ceea ce vede. Trăsăturile lui reies din caracterizarea indirectă, așa cum evidențiază secvența: „Ii striga ca să le dea curaj în clipa plecării sau ca să-i certe, după ce au căzut“.  

== prezintă un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text. 
 Un element de conținut comun al textelor citate este tema sportului, în diferitele sale ipostaze.

   În primul text personajele iau parte la un concurs de schi, cu emoțiile care însoțesc orice competiție sportivă,, unul cate unul, alergătorii se desprinseră din negura, la distanțe mici unul de altul, imposibil de recunoscut sau de urmărit.” În al doilea text este făcută o prezentare generală a cuvântului ,,sport” și ideea că sportul este,,o oglindă a culturii si a societății.” Astfel fragmentele subliniaza importanta sportului,care poate schimba societatea dar și relețiile dinte state,ideea de competiție, sub forma organizată a unui concurs de schi sau de orice alt  fel, încurajând diversitatea într-o lume culturală.

==crezi că practicarea unui sport contribuie la dezvoltarea armonioasă a personalitații unui adolescent? Textul 1.

 Sportul este ingredientul minune al unei vieţi sănătoase, lungi şi de bună calitate. Din acest motiv, sportul trebuie practicat începând cu cele mai fragede vârste. Copiii trebuie educaţi astfel, încât să iubească şi să practice sportul. În acest fel putem preveni instalarea mai multor boli.
Exerciţiile fizice favorizează dezvoltarea armonioasă a copilului şi adolescentului, atât în plan fizic cât şi psihologic. În ultima perioadă, majoritatea copiilor renunţă la jocurile şi activitate fizică în aer liber, în favoarea timpului petrecut în faţa calculatorului. Ceea ce nu conştientizează părinţii este faptul că această inactivitate fizică, nu face altceva decât să împiedice creşterea armonioasă a copiilor, favorizând apariţia unor afecţiuni grave. 
Dar sportul oferă modele de urmat,favorizează spiritul de competiție, care devine o trăsătură constructivă și cu important rol formativ,așa cum apare în textul 1 unde săriturile de la trambulină stârnesc hohote de râs,iar la cursa de viteză toți schiorii au ajuns la finiș,coborând o pantă dificilă.
  Deci, practicarea unui sport are nenumărate beneficii în dezvoltarea unui adolescent.

==asociază fragmentul din „Accidentul“, de Mihail Sebastian, cu un alt text prezentând o valoare culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.   

Fragmentul din „Accidentul“, de Mihail Sebastian poate fi asemănat cu romanul„Băieții din barcă”de Daniel James Brown,când La Olimpiada de la Berlin, din 1936, nouă baieți, proveniți din universitatea din Seattle reușesc, la sfârșitul unei curse infernale de canotaj, să câștige medalia de aur, sub privirile furioase ale lui Hitler;este o poveste despre spiritul sportiv, spiritul de echipă, dar și o poveste emoționantă despre felul în care putem evolua dacă credem în noi.

  Astfel, ambele texte evidențiază particularitățile unor sporturi practicate în echipe și care au premii importante puse în joc, evidențiind, ca valoare culturală, importanța spiritului de echipă,
care face diferența într-o competiție. Fiecare sport prezentat are alte reguli, care au scopul de a păstra corectitudinea, dar și de a asigura siguranța participanților. La fel Mihail Sebastian surprinde desfășurarea competiției de schi-viteză, iar Brown curajul, hotărârea și optimismul unei echipe în care fiecare luptă pentru cel de alături. Așadar, ambele texte prezintă jocuri antrenante și incitante.  .   

==Imaginează-ți că ești un tânăr pasionat de sport și ai participat la o competiție de schi, la care ai câștigat un premiu important. Redactează o scrisoare către prietenul tău cel mai bun,în care să-i relatezi despre experiența trăită și despre emoțiile pe care le-ai simțit, folosind o secvență narativă, una descriptivă si una explicativă.

                                                                                                        Data..................................

                       Dragul meu prieten,

  Sigur că te-ai mirat tare,tare când ai primit scrisoarea mea,ai învârtit plicul în mână și,când ai văzut numele meu la,,expeditor”,ai râs ușor,întrebându-te ce e asta.Uite așa!!!știi că pentru,,evaluare” trebuie să știu să scriu o scrisoare și-atunci m-am gândit să-ți scriu ție.De ce?Să-ți spun despre un concurs de schi la care am participat cu alți colegi de clasă.

  Sezonul de schi este excelent acum la sfârșitul iernii. Stratul de zăpadă și frigul din lunile trecute au menținut pârtiile în cele mai bune condiții și faptul că soarele iese timid pe cer și nu mai bate tare vântul rece în ziua concursului de schi îmi pare o zi de neuitat.Noi,pasionații de schi venim cu drag pe pârtii, cu atât mai mult cu cât acestea nu sunt acum deloc aglomerate.Urmează concursul şi marea premiere! Le ţinem pumnii tuturor!Sunt cu trei colegi pasionați de sporturile de iarnă;ei m-au înscris,sunt mai buni decât mine. A fost un concurs pe cinste! Fiecare a dat tot ce a avut mai bun.

Proba de concurs la care ne-am înscris a fost schi de tură și mi-a plăcut prin originalitatea formatului-doar coborâre.Mă bucur de strălucirea soarelui ce anunță primăvară și ajung sus cu telefericul iar,când mă sprijin în bețe,respir aerul tare și curat,privirea mi se bucură de înaltului cerului,de aripa unui vultur ce mă salută vesel.  Mă aliniez la start și încep să cobor în zigzaguri, ocolind niște jaloanele  de pe traseul prestabilit. Cobor ca un fulger pe lângă alte,, fulgere” și sunt dornic să ajung cu bine jos.Observ în zbor un șir continuu de brazi verzi ușor brumați ce străjuiesc pârtia albă, strălucitoare ca de sărbătoare. M-am descurcat foarte bine,am ajuns la finiș toți patru deodată,ne-am privit și am izbucnit în râs.Organizatorii nu erau pregătiți pentru așa ceva și rapid au pus patru cupe pentru locul întâi și patru cadouri:echipamente complete de schi.Le-am primit fericiți și le-am probat imediat,erau ca-n filme!!!

  Am înțeles că aceste concursuri sunt o sărbătoare a mișcării în natură și a sportului făcută cu dragoste pentru munții în care trăim și revenim iar și iar pentru liniște,pentru frumos,pentru dorința de a ne înălța.

 Și uite așa a fost:la început,am luat în joacă schiul, apoi am învățat să fac cristianele cu care reușeam să controlez viteza de coborâre… dar am nesocotit prima regulă, aceea de a nu prinde viteza, dacă nu știu ce să fac cu ea.(Acum sunt mai bun și atent,dar pasiunea mea rămâne baschetul,mă simt bine când mă înalț cu mingea la coș.)

   Ți-am povestit despre concursul ăsta,pentru că tu ești departe,la malul mării și privirea ta se pierde în fiecare zi spre nesfârșitul valurilor și ca licean ai mult de învățat și n-ai ajuns la munte.

  Ne auzim la telefon ca de fiecare dată...să-mi spui dacă ți-a plăcut scrisoarea mea,ce zici?fac impresie la examen? Îți trimit pe whatsapp niște poze de la concurs,nu mă recunoști cu cască,ochelari!!!

   Te îmbrățișez,transmite salutări părinților tăi și mai ales să ne revedem la vară cu bine și bucurii!!!

    Aștept un semn de la tine( serios!!!fără glume!!!)

                                                                  pe curând și note bune să avem!!!!

                                                                                   ............................................

 

 

 

 

 

 

compunere--Echinocțiul de primăvară

Nu există locșor în lume unde oamenii să nu-l celebreze pe Martie, luna soarelui tânăr și a câmpiilor verzi! Primăvara n-are ne­voie de pașa­port, pătrunde oriunde și ne presară bucurii,flori timide,muguri,cer ușor umbrit,glasuri venite de peste mări și țări....  Şi uite-aşa începe primăvara dintr-un amestec de verde şi galben. La vreme de floare, cireşul se împodobește zile la rând cu petale peste grădină, înmiresmând şi aerul cu un miros discret şi greu de definit. Lângă el este primul loc luminat de razele soarelui, în fiecare zi, indiferent de anotimp. Acolo, pe o creangă a cireșului care ie­se un pic în afara coroanei şi se termină într-un unghi ascuţit, acolo vin şi se aşază fel de fel de păsări, iar între ele, apare una mai mare, cu pene cenuşii albăstrii şi cu aripi dungate în alb şi negru. Ea vine când cireșul își colorează petalele în roz,când soarele devine stăpânul zilelor. Am văzut-o şi anul trecut, tot de echinocțiu şi a venit şi acum.
I-am zis Pasărea Soarelui,a Primăverii, pen­tru că, după ce vremea se încăl­zeşte, ramurile cireșului o primște ca pe un oaspete drag. N-am auzit-o niciodată cântând, şe­derea ei pe creangă fiind însoţită doar de sunetele şi mişcările pri­mă­verii. Pocnete moi, de crengi ce se dezmorţesc, murmur firav de ape care curg din streşini prea pline. Dar dacă am răbdare şi aştept o vreme fără să fac nimic, să stau doar cu ochii închişi şi să ascult, atunci pot să aud înfiripindu-se, undeva, aproape, un foşnet fin. Vine din aer? Vine de sub pământ, dintre pomi sau din spatele tufelor goale de frunze? Cine face aşa? Al cui e freamătul acesta care se face simţit doar atunci când se apropie primăvara? Ca şi cum ar fi uruitul dezmorţit al pământului care se trezeşte din somnul iernii.E vremea soarelui....a venit primăvara adevărată!!!!!!!!!!

romanul ,,Dansul ursului” de I.D.Sîrbu (chiar dacă îl știți)

Subintitulată cu gingăşie ,,roman pentru copii şi bunici", Ion D. Sîrbu îşi rezervă dreptul de a-şi selecta cititorii: sunt excluşi oamenii mari - responsabili de soarta lumii, trufași,deştepţi - care, prin natura lor au treburi mai importante decât cărţile frumoase.

,,Dansul ursului” este cea mai serioasă dintre cărţile copilăriei şi cel mai copilăros mod de a spune adevărul, o parabolă de catifea despre libertatea şi robia oamenilor şi animalelor în vremuri în care civilizaţia se confundă nepermis cu omenia căreia îi ia locul.

Spaţiul poveştii este unul de blândă sfințenie, unde totul e prietenos:,,o casă de pădurar-trei camere, trei paturi, trei icoane, un grajd în care erau două vaci elveţiene-Dumana şi Joiana, o capră cam nebună şi rebelă şi un măgar bătrân, foarte ciudat şi foarte dificil." Se va dovedi pe parcurs înţelepciunea acestui măgar, urecheatul,un fel de alt eu al autorului.Aici, în vara lui 1944, vor creşte, adică vor începe să prindă rădăcini, trei copii: Lucian, Roland şi Silvia - candidă, isteaţă, cu zâmbet misterios și care are o păpuşă.

Timpul poveştii este al copilăriei: ,,Timpul - o vară, de pildă, când ai în jur de cincisprezece ani, e nesfârşit: o vară e cât un continent, o săptămână e o ţară, o zi poate fi nesfârşită şi veşnică".

 Povestea aceasta este despre cai, despre moşi-strămoşi şi despre copii, despre sufletul pădurii, despre un turc dulce pe nume Cadîr şi despre un măgar savant veşnic naiv, iubitor de muzică,tăcut,cunoscător al filozofilor și al personajelor din teatru. Un fel de ,,Medeleni” mai ștrengar cu o lume în care omul simplu nu poate fi confundat cu omul mediocru - şi asta pentru că are următoarele: un rost, câteva păreri corecte şi nişte rădăcini pe care nu vrea să le uite, multe poveşti pe care le spune la lucru, în zile de sărbătoare, seara la foc, în vremurile acelor ani de suferință.

Povestea explică, justifică şi împodobeşte lumea,,Asta era Silvia: era din Moldova de Sus, în munţii ei, a povesti înseamnă a fi sănătos şi întreg la minte."

Povestea te repune pe tine în acord cu tine, cu lumea, cu Dumnezeu şi cu ce a mai rămas din natură:,,a povesti înseamnă să ştii ce vârstă ai, de care lume ţii şi spre care te caţări: fiecare vârstă îşi are poveştile ei, dar există o vârstă care nu are vârstă, care nici nu îmbătrâneşte şi nici nu moare: e vârsta pădurii, a apelor, a norilor. Cea a vietăţilor ce ne înconjoară - şi cea a viselor care ne dau târcoale... "

Povestea ţine loc de carte de vizită: ,,Suntem înrudiţi cu copacii şi vietăţile pădurilor, timpul nostru e spaţiul nostru, curgerea soartei e identică cu statul pe loc al firii noastre păstrătoare şi încăpăţânate..."

Dar povestea nu se încheie niciodată,de aceea, nu este de mirare că Silvia spune poveşti care nu se termină, fiindcă ele sunt semnul libertăţii. Povestea are nevoie de spaţii largi, în care să rămână. Poveştile nu cunosc final, Făt Frumos,Ileana Cosânzeana sunt pentru eternitate, iar povestitorul popular nu mulţumeşte pentru atenţie, ci spune vesel că,, încalecă pe o şa”, adică pune un nou început, lăsând în urmă un nor de praf şi câteva puncte de suspensie...

                           un sfârșit :

     cred că e necesar să spun că Silvia Decuseară e numele de copilă al tuturor personajelor feminine lui I.D.Sîrbu,fie că au alte nume.Ei bine,aceste personaje ar putea sta, cu tandreţea lor, cu bunătatea lor tainică şi trainică, înaintea oricăror personaje de viţă nobilă şi occidentală!!!!!!!!!!!!!

 

,,Dansul Ursului” este ultimul roman publicat în timpul vieţi ide către scriitor și  spune povestea ursului Buru, prizonier în anii războiului, închis într-o groapă, eliberat de trei copii inimoși. Totuși aflat în libertate, Buru realizează că îi lipsește dragostea copiilor și decide să revină în temnița sa doar pentru a-i revedea. Romanul este în fapt o parabolă a revenirii lui Ion D. Sîrbu acasă, în,, temnița România” după scurtul periplu occidental din 1981, revenire la suferința și dragostea semenilor săi. 

                             ,,Dansul Ursului” este de fapt povestea vieții sale de etern pușcăriaș.

Romanul,,Dansul Ursului prezintă un alt eu al lui Sârbu, măgarul Gary, figură principală a romanului, pe care îl însufleţeşte şi îl îmbogăţeşte cu meditaţiile sale. Iar celălalt protagonist din lumea animală, ursul Buru, este tot o proiecţie a nefericitului scriitor. Ursul, un adevărat rege al munţilor, este prins de comenduirea germană şi vârât într-un puţ de fier şi beton semănând cu un buncher sau cu o pivniţă. Natura plânge mută, dar trei copii, cu inventivitate, răbdare şi curaj, reuşesc în cele din urmă să îl elibereze, ducându-l în mijlocul pădurii Bucov. Buru se va întoarce însă în captivitatea de care nu se mai poate desprinde, iar înţeleptul Gary porneşte pe ultimul drum către imensa pădure care îl aşteaptă. Nu numai măgarul Gary, ci şi ursul Buru, cu instinctul libertăţii distrus de perioada captivităţii, îl relevă pe Sârbu însuşi, care, după experienţa detenţiei, a minei petrilene şi a domiciliului obligatoriu, cu prilejul singurei călătorii făcute în Occident, în iarna lui 1981, că nu ar putea respira în climatul de libertate individuală şi socială întâlnit în Vest,ci la el acasă......                          

 

simulare evaluare 20.03.2023=== Crezi că, în condiții dificile, e mai bine să continui sau să renunți la o competiție?=text 2

 

Competițtia este un mijloc complex de stimulareșsi verificare a unei activități, este un fenomen caracteristic ființei umane, născută din dorința naturală de întrecere cu sine si cu alții, dorință care, pe măsura trecerii timpului, se conturează tot mai mult și ajunge să-l caracterizeze întreaga viață. Întrecerea îi produce omuluiîin caz de reușită, satisfacții din cele mai profunde sau,în caz de nereușită, stari sufletești de dezamăgire, furie, dar și dorința de a reveni, de revanșă,de perfecționare  penru viitoare succse.Activitatea sportivă este singura activitate care valorifică dorința de întrecere. Competiția dezvoltă sentimental de apartenență la grup și capacitatea de colaborare, promovează valori morale și estetice, face posibil schimbul de informații în numeroase direcții, satisface nevoia de afirmare a individului, formează imaginea de sine.

 Participanții la o competiție,mai ales spottivă pot fi sportivi amatori care se simt atrași de orice sport,unii vor deveni profesioniști,dar la competițiile adevărate sunt numai sportivi care au rezultate remarcabile și vor să se autodepășească,vor să concureze cu cei deosebiți,pentru a adăuga noi victorii.Organizatorii au obligația să asigure condiții excelente de participare:cazare,hrană,locuri de desfășurare bine alese,întreținute.Sigur că sunt rare ocazii ca în competiția hipică la care a participat Felix Țopescu,un sportiv de excelență,care a avut de înfruntat condiții neprielnice de concurs.Organizatorii au dorit cu orice preț continuarea competiției indiferent de starea terenului   ,,nu se mai vedea iarba, totul fiind acoperit de apă”,iar concurentul mărturisește că,,m-a ambiţionat să fac totul spre a realiza ceea ce nimeni nu reuşise până atunci”,având încredere totală în partenerul său ,calul,care nu-l va dezamăgi.

Cred că o competiție trebuie să se desfășoare în condiții excelente,pentru binele tututror,alfel se transformă într-o aventură riscantă.

test,,În zădar în colbul şcolii, de Mihai Eminescu +...................

 

,,În zădar în colbul şcolii
Prin autori mâncaţi de molii,
Cauţi urma frumuseţii
Şi îndemnurile vieţii,

Şi pe foile lor unse
Cauţi taine nepătrunse
Şi cu slovele lor strâmbe
Ai vrea lumea să se schimbe.

Nu e carte să înveţi
Ca viaţa s-aibă preţ —
Ci trăieşte, chinuieşte
Şi de toate pătimeşte
Ş-ai s-auzi cum iarba creşte.”

Textul 2

,, Cît am fost elevă, m-am gîndit mereu că profesorii noştri aveau o memorie fabuloasă – unii recitau, la virgulă, lecţia din manualul unic. Îi şi urmăream, rînd cu rînd, şi zău că nu săreau nimic! Ştiau exact pagina la care se afla o formulă, unde apărea o inexactitate, cîte rînduri avea sinteza despre marii clasici. Nu toţi profesorii noştri ştiau manualul pe deasupra – cu timpul, folosind ani la rînd acelaşi manual, cum să nu-l ştii?! Unii citeau direct din el sau din puţinele auxiliare, din bibliografia de specialitate. Ora era, pe de-a-ntregul, o lectură publică, plictisitoare, dar inevitabilă ca un aisberg în calea Titanicului. Şi noi scriam, după dictare. În fine, am cunoscut şi categoria selectă a profesorilor care nu aveau nevoie de manual – ştiau ce au de spus, aveau raţionamente clare şi ne predau, uneori cu umor, alteori cu stoicism, o materie pe care, prin felul lor de a fi, o făceau interesantă. Asemenea profesori, ca doamna Trandafirescu, transformau un manual vechi, îngălbenit, într-un foarte interesant ghid de limba franceză! Norocoşii primeau, pe lîngă manual, spre lectură, şi un roman franţuzesc sau cîte o revistă pariziană, aduse de doamna dirigintă direct de la sursă. Profesorii noştri minunaţi se străduiau să completeze manualul cu tot felul de alte materiale interesante, care nu se găseau uşor. Dar manualul era important.

De altfel, subiectele date la examen se bazau pe acel manual – la Drept, spune legenda, se dăduse, într-un an, prefaţa manualului de istorie. La treapta a doua, chiar generaţia mea avusese de comentat o poezie care apărea pe prima pagină a cărţii de română. Prin anii ’90, cînd am început să predau după manual unic (cel de pe care învăţasem şi eu, ca elevă!), am înţeles cum funcţionau lucrurile, în general: învăţai acasă lecţia, ca un şcolar, şi încercai, la clasă, în faţa elevilor, să spui ce ai învăţat. Facultatea nu te pregătea să fii profesor, deşi îţi deschidea un orizont cultural. Aşa că, în absenţa unei experienţe didactice, doar cu dorinţa de a şti, mai repede, „cum se face“, erai, ca profesor, primul scos la lecţie, în faţa clasei: dacă nu voiai să citeşti direct din manual (şi eu nu voiam!), îţi rămînea să înveţi tu foarte bine acasă ceea ce urma să le ceri elevilor tăi să ştie, la rîndul lor.

N-a durat mult şi au apărut manualele alternative. Se împlinea o previziune, pe care o auzisem în cancelarie, la diseminarea uneia dintre primele vizite în Franţa: acolo, spuneau doamnele noastre, profesorii se adună la începutul fiecărui an şcolar şi decid ce manual să aleagă! Extraordinar! De necrezut! Şi nici n-am crezut, pînă n-am văzut!...Dar nici astăzi,după aproximativ 30 de ani,manualele noastre nu arată aşa cum arătau manualele franţuzeşti primite de noi, în anii ’90, în acel schimb cultural – cu foi lucioase, ilustrații minunate, condiţie grafică excelentă. Un timp, m-am îndoit că acelea erau manuale, fiindcă puteau concura cu succes la o expoziţie de tipul „Cele mai frumoase cărţi“.

                                                                                (prof.Mihaela Nicolae,,Școala pe internet”)

==Precizează două elemente de versificație identificate în strofa a 2a:

     Strofa este un catren; măsura versurilor este de 8 silabe; rima este împerecheată;ritm trohaic;

==prezintă o temă comună celor două texte,valorificând câte un element de conținut:

Tema școlii este arătată în ambele texte.În poezie, cunoașterea și implicit  trăirea vieții pot fi găsite în freamătul,emoția vieții,după ce a trecut prin,,colbul școlii”,prin autorii vechi, numai așa omul poate atinge veșnicia.În textul 2,profesoara scrie despre profesorii ei,care se străduiau să transmită cunoștințe elevilor,folosind aceleași manuale continuu,despre subiectele ciudate ale unor examene și este dezamăgită de manualele din școlile românești,, Dar nici astăzi,după aproximativ 30 de ani,manualele noastre nu arată aşa cum arătau manualele franţuzeşti primite de noi, în anii ’90.”

==care este sentimentul transmis de poezie?

La început neîncredere în  cunoaștere,,,în zădar” în căutarea adevărului la  vechii autori,,mâncați de molii”, vede zădărnicia cunoașterii de la aceștia și implicit  trăirea vieții în chin și renunțările trăite.Viața adevărată trebuie petrecută cu  sinceritate, prin profunda vibrație a sentimentelor, trecând prin suferințe,experiențe și în final,, auzi cum iarba creşte”,este adevărata trăire cu împlinirea speranțelor, a dorinței de a atinge veșnicia și acestea nu pot fi găsite în cărți,, Nu e carte să înveţi, Ca viaţa s-aibă preţ.”

==asociază textul 1cu un alt text literar:

O legătură se poate face între poezia,,Revedere”- unde este un dialog între existența trecătoare,rătăcitoare a omului și codrul-natura statornică,veșnică,loc al regăsirii unei lumi paradisiace:,, Codrule cu râuri line...tot mereu întinerești.”

Iar în textul 1,monologul poetului exprimă un adevăr trăit:semnele,sfaturile despre trăirea vieții nu se găsesc numai în cărți,ci în trăirea cu pasiune în veșnicia naturii, astfel omul capătă şi puterea de a găsi adevărul.Omul deși,,pătimește”trebuie să se bucure de timpul trăit și atunci va auzi glasul eternității: ,,cum iarba creşte.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

opera dramatică,,Steaua fără nume”de Mihail Sebastian(fragment)

 

==Menționează, în două – trei enunțuri, două trăsături ale textului dramatic din fragmentul următor, ilustrându-le cu câte o secvență.

                                       ACTUL I, SCENA XI; ȘEFUL, PROFESORUL

 Profesorul a rămas lângă fereastră, cu totul cufundat în carte. Nu aude nimic, nu vede pe nimeni. Lumina a scăzut și mai mult. ȘEFUL îl privește în tăcere câteva secunde, pe urmă se apropie de el.

„ȘEFUL (încet, cum ar trezi pe cineva din somn, îl bate pe umăr.): Dom' profesor? Să-ți aprind lampa. PROFESORUL (tresărind, năuc): Cum?

 ȘEFUL: Zic, să-ți aprind lampa. S-a întunecat.

PROFESORUL: Nu, că mă duc.

ȘEFUL: Dar de ce? Stai aici liniștit.

PROFESORUL (strângând în mâini cartea, cu oarecare neliniște): Am de lucru... Am de citit.”

                                                   (Mihail Sebastian,, Steaua fără nume”)       

Opera dramatică este textul în care autorul își exprimă gândurile, ideile, viziunea în mod indirect, prin intermediul unor personaje angajate într-o acțiune ce se derulează  în fața spectatorilor, fiind generată de conflicte puternice.

                                    Caracteristici:.

-acțiunea este declanșată de conflictul dramatic care constă în confruntarea a două personaje, situații   ori idei.

-structura este specifică prin: scene, acte sau tablouri.

-replicile sunt precedate de numele personajului care le rostește;

- autorul își face simțită prezența doar prin indicații scenice(didascaliile)

- modul de expunere predominant al genului dramatic este dialogul sau monologul.

Fragmentul cuprinde structura operei dramatice:actul,scena,două personaje:Șeful care este grijuliu, cu Profesorul care citește atent,dorind să-i lumineze încăperea.Profesorul,confuz,refuză,este atent,neliniștit,dornic de a citi,, Am de lucru... Am de citit.”Prin indicațiile scenice se arată mișcarea personajelor:Profesorul este atent numai la cartea sa,iar Șeful are mișcări liniștite,pentru a nu-l deranja.

=== Asociază fragmentul din „Steaua fără nume”de Mihail Sebastian cu un text literar, prezentând o valoare morală/culturală comună prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text. 

Asemenea Profesorului încântat de cartea sa,neatent,depărtat de tot ce-l înconjoară,fermecat în lumea lui,retras,dorind să plece:,, Am de lucru... Am de citit”sunt cei trei copii:Radu,Eliza,Doinița-personajele din opera dramatică ,,Vrem să dăruim câte o fereastră”de Matei Vișniec înțeleg rostul cărților în viață,, ferestre” către o lume nouă,lumea învățării, înțelepciunii,a cunoașterii:,,Toți trei ne-am deschis cărțile și-am început să citim””.... Educația prin lectură este șansa desprinderii măcar pentru o vreme de realitate și de a intra în altă lume, deschizând ferestre spre cunoaștere. 

 ==Crezi că lectura unei cărți îți poate produce mulțumirea sufletească?=textul 1

Pentru mine lectura înseamnă un mozaic de trăiri și sentimente. Valurile, grijile, problemele trecerii de la copilărie la adolescență mi-au provocat o serie de emoții.Asemenea Profesorului din textul 1,odată și eu am luat o carte în mână și am început să citesc. Lectura aceasta nu a fost neapărat o vizualizare a unor litere înșiruite pe foi, a fost mai mult o regăsire, o definire a mea așezată pe niște pagini albe. Acel moment a făcut să îmi dau seama că cititul este sau poate fi o activitate prin care mă  pot regăsi prin intermediul personajelor, a ființelor de hârtie ce populează literatura, făcându-mă  astfel să uit de propria singurătate.Lectura nu este o simplă activitate, este un mod prin care pot să mă detașez de o lume în care visurile sunt oprite de bariera realității.În textul 1,Profesorul nu aude,nu vede ce se întâmplă în jurul lui,el e captivat de lectură,,am de citit.”

Lectura îmi permite să ridic ancora și să navighez spre atingerea unor țeluri înalte: cultura, iubirea, fericirea. Cărțile sunt mai mult decât niște simple foi puse între aceleași coperți, cărțile reprezintă persoanele care le-au scris. Așa că fiecare carte citită este ca și cum aș face cunoștință cu o persoană care se poate afla la o distanță considerabilă, atât în timp, cât și în spațiu. Intensitatea sentimentelor pe care le am în momentul lecturii arată calitatea operei, dar și modul în care eu percep gândurile celorlalți.  Cărțile sunt de multe ori mai bune decât prietenii, pentru că îmi oferă răspunsuri de care am nevoie, pentru că sunt înțelegătoare. Iar de câte ori nu am înțeles ceva, o carte mă așteaptă cu răbdare să o întreb din nou, să revin. De multe ori, când sunt tulburat, iau o carte și îmi caut liniștea și... sunt mulțumit,chiar fericit.