joi, 3 martie 2016
Vii să-mi bați iar la ferestră,
Tânăr soare auriu,
Şi zăpada de pe coastă
Fuge ca argintul viu.
Saltă gureşe şuvoaie.
Spumegate şi zglobii.
Cântă cinteze-n zăvoaie
Şi-n văzduhuri ciocârlii!
Ca zăpada care piere
După veacul iernii greu,
Piei şi tu de-acum, durere,
Iarna sufletului meu!
În opinia mea,în poezia ,,Cântec de primăvara'' poetul Șt.O.Iosif își exprimă într-un mod subiectiv, direct sentimentele de încântare generate de transformările suferite de natură, la sosirea primăverii.
În primul rând, mesajul poeziei poate fi identificat încă din titlu, care se constituie dintr-o structură de tip nominal, deoarece este format din substantivul comun ,,cântec” și din atributul substantival ,,de primăvara'', care stabilește anotimpul plin de exuberanță, de optimism , manifestat prin cântec,veselia de a trăi.
În al doilea rând, elementele naturale ce compun tabloul descris din natură sunt specifice acestui anotimp, fiind conturate cu ajutorul imaginilor vizuale și auditive: ,,soare auriu'', șuvoaie spumegate'', ''zăpada care piere'',păsări cântătoare. Poezia începe printr-o adresare directă,,vii”-verb imperativ- către soarele,,auriu”,căruia îi simte bătaia,,la fereastră”,epitetul ,,auriu”simbolizează perfecțiunea spirituală,dar și căldura.Tabloul este plin de mișcare:,,zăpada fuge ca argintul viu”,comparație ce încântă privirea. Natura întreagă cântă un imn al bucuriei, ce cuprinde sufletul omului: ''Saltă gureșe șuvoaie /Spumegate și zglobii/”,epitetul triplu transformă natura într-o scenă a dansului șuvoaielor argintate,vesele,agitate. Cântecul ,,cintezelor și al ciocârliilor”,,în zăvoaie,în văzduhuri”completează armonia muzicală din natură.Finalul poeziei este o poruncă,,piei și tu,acum, durere”,un strigăt de eliberare,de speranță ce compară dispariția zăpezii,,de pe coastă”,de pe pământ,cu a nemulțumirilor sufletești: ,,iarna sufletului meu”, metaforă a nostalgiei eului liric, durere sufletească alungată de primăvară.
În concluzie, mesajul liric conturează ideea că primăvara este anotimpul reînvierii ,al renașterii naturii, al bucuriei,al speranței în viața plină de soare,de cântec și veselie exuberantă, sentimente de care este cuprins sufletul omului,al eului liric într-o armonie perfectă cu natura.
Şi zăpada de pe coastă
Fuge ca argintul viu.
Saltă gureşe şuvoaie.
Spumegate şi zglobii.
Cântă cinteze-n zăvoaie
Şi-n văzduhuri ciocârlii!
Ca zăpada care piere
După veacul iernii greu,
Piei şi tu de-acum, durere,
Iarna sufletului meu!
În opinia mea,în poezia ,,Cântec de primăvara'' poetul Șt.O.Iosif își exprimă într-un mod subiectiv, direct sentimentele de încântare generate de transformările suferite de natură, la sosirea primăverii.
În primul rând, mesajul poeziei poate fi identificat încă din titlu, care se constituie dintr-o structură de tip nominal, deoarece este format din substantivul comun ,,cântec” și din atributul substantival ,,de primăvara'', care stabilește anotimpul plin de exuberanță, de optimism , manifestat prin cântec,veselia de a trăi.
În al doilea rând, elementele naturale ce compun tabloul descris din natură sunt specifice acestui anotimp, fiind conturate cu ajutorul imaginilor vizuale și auditive: ,,soare auriu'', șuvoaie spumegate'', ''zăpada care piere'',păsări cântătoare. Poezia începe printr-o adresare directă,,vii”-verb imperativ- către soarele,,auriu”,căruia îi simte bătaia,,la fereastră”,epitetul ,,auriu”simbolizează perfecțiunea spirituală,dar și căldura.Tabloul este plin de mișcare:,,zăpada fuge ca argintul viu”,comparație ce încântă privirea. Natura întreagă cântă un imn al bucuriei, ce cuprinde sufletul omului: ''Saltă gureșe șuvoaie /Spumegate și zglobii/”,epitetul triplu transformă natura într-o scenă a dansului șuvoaielor argintate,vesele,agitate. Cântecul ,,cintezelor și al ciocârliilor”,,în zăvoaie,în văzduhuri”completează armonia muzicală din natură.Finalul poeziei este o poruncă,,piei și tu,acum, durere”,un strigăt de eliberare,de speranță ce compară dispariția zăpezii,,de pe coastă”,de pe pământ,cu a nemulțumirilor sufletești: ,,iarna sufletului meu”, metaforă a nostalgiei eului liric, durere sufletească alungată de primăvară.
În concluzie, mesajul liric conturează ideea că primăvara este anotimpul reînvierii ,al renașterii naturii, al bucuriei,al speranței în viața plină de soare,de cântec și veselie exuberantă, sentimente de care este cuprins sufletul omului,al eului liric într-o armonie perfectă cu natura.
