test: Veronica Niculescu,,O vară cu Isidor”

 

,, Eram uluită. Nu doar că salvasem un condor de la Zoo, nu doar că locuiam cu el în camera mea, dar pasărea asta știa să citească și să scrie. Puteam să vorbim. I‑am dăruit pixul meu alb în formă de pană, ca să nu se mai jumulească. Scria scurt, concis, fără explicații inutile. Știa să scrie și pe față, ca noi, dar și pe dos – adică așa cum citea el unele plăcuțe transparente de la Zoo, văzute din spate, din cușcă. Răspunsurile lui scurte erau scrise ba așa, ba așa, și de aceea foloseam mereu coli noi, neîncepute. Trebuia, la nevoie, să pot întoarce foaia pe dos și să citesc răspunsul privind în lumină. Făcea unele mici confuzii adorabile. Scria unele cuvinte așa cum se aud. Iar uneori dădea câte un accent spaniol unui cuvânt. Nu părea s‑o facă din neștiință, ci era un fel de marcă personală, cum fusese acel strigăt de „Ajutor !“. Cred că, din punctul lui de vedere, era foarte corect. Într‑o dimineață, când stăteam și ne uitam pe fereastră, a trecut un avion. Isidor a luat o coală și a scris cu pixul‑pană :

                             AVION CU MODOR IA‑MĂ ȘI PE MINE‑N ZBOR !

 Am făcut un avion de hârtie și l‑am lansat de la geam, privind amândoi cum plutește înainte, coboară, face o roată și poposește între crengile înverzite ale magnoliei. Am citit iarăși paginile de internet despre condor. I‑am înșirat cu voce tare informațiile care mi se păreau cele mai interesante. Selectam tot ce consideram important, i le citeam rar, răspicat, mă opream și mă uitam la el, ca să văd dacă are ceva de întrebat. Era limpede că pe majoritatea le auzea pentru prima oară. Am înțeles că Isidor știa mult mai multe despre tot ce e‑n jur decât despre el. Din cușca lui, observase lumea vreme de patruzeci de ani, învățase o grămadă de lucruri privind și ascultând, dar despre el însuși nu știa la fel de multe. În fond, nu mai întâlnise pe altul ca el.

 — Condorul andin (Vultur gryphus) este răspândit în Munții Anzi și pe coasta vestică a Americii de Sud. Are cele mai mari dimensiuni dintre toate păsările din emisfera vestică, am citit. Isidor a ridicat din umeri. M‑am întins și‑am luat globul pământesc de pe un raft de deasupra biroului. L‑am rotit, apoi i‑am arătat cu un deget America de Sud, coasta vestică. Mi‑a urmărit degetul foarte atent.

 — Condorul are lungimea de 1‑1,5 metri și deschiderea aripilor de 3‑3,5 metri, am continuat.

Isidor s‑a ridicat în picioare, a plecat capul și a privit în jos, de parcă și‑ar fi estimat înălțimea. Apoi a întins o aripă ușor, spre perete, atent să nu dărâme calendarul. M‑am ridicat și eu în picioare, am stat amândoi drepți, umăr în umăr. Eram un pic mai înaltă ca el. Dacă îndoiam genunchii, eram aproape la fel. Știam că eu am un metru și cincizeci și șase de centimetri. Apoi am adus metrul de croitorie din camera părin­ților și i‑am măsurat aripa. Corespundea. Avea, de la subsuoară la vârful terminat cu șase pene mari, un metru și șaizeci de centimetri. S‑a gâdilat când l‑am atins cu capătul metalic al metrului și‑a țopăit ușurel, scoțând un gâlgâit.

— Ești foarte bine, i‑am zis râzând. El m‑a privit serios, sau cel puțin așa mi se părea, după pliul care continua dinspre despicătura ciocului în sus, pe obraz, către ochi. Despicătura asta făcea niște curbe ușoare, un fel de zig‑zag blând, cu capătul în jos. Ne‑am așezat la locurile noastre.

 — Adulții cântăresc în medie 10 kilograme, am citit în continuare. Am dat fuga în hol și‑am adus și cântarul. I‑am arătat cum să se suie pe platforma de sticlă. S‑a supus și am citit amândoi : 8,1 kilograme.

— Speranța medie de viață este de 50 de ani, am citit mai departe.

Isidor a stat un pic și s‑a gândit, apoi a fluturat cu o pană din vârful unei aripi. L‑am interpretat ca pe‑un fel de „Nu‑i rău“.

— Condorul este o pasăre răpitoare.

 — Sunt de‑a dreptul răpitor ! mi‑a răspuns încântat, mâzgălind apăsat literele pe o foaie.

— Dar bineînțeles că ești, i‑am zis râzând. Am continuat cu descrierea penajului negru și strălucitor, a gulerașului alb și pufos de la gât, apoi am ajuns la gâtul golaș, la pielea care își schimbă culoarea în funcție de emoțiile condorului. S‑a înroșit ușor. Apoi am citit despre diferențele dintre masculi și femele, iar informațiile acestea păreau să‑l intereseze foarte tare pe Isidor. I‑am citit că masculii au o creastă roșie în creștet, iar femelele n‑au. Asta a părut să‑l pună foarte tare pe gânduri. M‑a oprit, punându‑mi vârful aripii pe mâna de pe mouse, și s‑a aplecat înainte, apropiindu‑și mult capul de monitor, citind informațiile cu ochii lui. Părea uluit. Când mi‑a eliberat mâna, am tras de text și i‑am citit mai departe, că femelele sunt mai mari ca masculii, lucru des întâlnit la păsările de pradă.

 — Așa e, a confirmat Isidor, după care s‑a așezat iarăși confortabil pe scăunel, sprijinindu‑se de ghiveci. I‑am citit apoi despre hrană, despre cuibăritul pe stânci înalte și pe pante greu accesibile, iar el privea acum într‑o parte, pe geam, și părea să știe toate acestea. Nu știam dacă să mai continuu sau să mă opresc. Am continuat. I‑am citit despre faptul că vârsta de 50 de ani îl face pe condor una dintre cele mai longevive păsări din lume. Și astfel, am reluat toate informațiile importante. Am sărit peste ce nu mi se părea foarte interesant. I‑am spus însă fără ocolișuri că specia a fost mult timp pe cale de dispariție și că în unele grădini zoologice din lume au fost crescuți condori care s‑au împerecheat, iar puii au fost eliberați și acum situația e mult mai bună. I‑am citit că acolo, în grădinile de departe, oamenii trebuie să se poarte cu grijă cu păsările, fiindcă condorii au tendința să se împrietenească cu oamenii, iar asta nu îi ajută deloc mai apoi, în libertate. M‑a privit lung, rotind pixul, însă n‑a scris nici un răspuns. Apoi am ajuns, în sfârșit, la zbor. Am tras aer în piept și i‑am citit încet, răspicat, tot pasajul, cu senzația că abia acum înțeleg și eu importanța acestor cuvinte : „Condorii arată spectaculos când plutesc lin la înălțimi mari, făcând cercuri în curenții ascendenți de aer cald. În timpul zborului, își țin aripile drepte,cu vârfurile puțin ridicate. Planarea este favorizată de o serie de trăsături anatomice. Condorii își fac foarte rar vânt cu aripile, utilizând masele de aer pentru a‑și diminua eforturile.  Charles Darwin, urmă­rind zborul unui condor în Patagonia, a observat că într‑o jumătate de  oră  pasărea nu și‑a făcut elan deloc. Însă condorii se desprind de sol cu efort, luându‑și un elan mare“.

Asta era tot. Ne‑am oprit aici. Ne‑am trântit pe pat amândoi, privind în tavan și cugetând la ceea ce citisem. Fusese o lecție destul de obositoare și în curând aveau să vină mama și tata acasă. În seara aceea, m‑am tot gândit la ce citisem despre zbor. Poate că Isidor făcea ceva greșit. Toate acele explicații, cu planarea, cu efortul la desprindere și cu elanul, când să fluturi din aripi și când nu, păreau destul de complicate.”

                                                                                                 (Veronica Niculescu,,O vară cu Isidor”)

Textul 2

,, Condorul andin (Vultur gryphus) este o specie de păsări din familia Cathartidae , unicul reprezentant al genului monotipic Vultur. Este răspândit în munții Anzi și pe coasta vestică a Americii de sud. Are cele mai mari dimensiuni dintre toate păsările din emisfera vestică.

Pasărea are un penaj negru-strălucitor, cu un „guler” alb în jurul gâtului și cu margini pufoase, albe, ale aripilor, evidențiate la masculi. Pe cap și pe cea mai mare parte a gâtului, penele aproape lipsesc, iar pielea goală din aceste locuri capătă nuanțe de la pal-roz până la roșu-cafeniu, în funcție de starea emoțională a condorului. Masculii au „cercei” la gât și o creastă roșie-întunecată, destul de mare. Unii dispun și de o excrescență în zona ciocului. Femelele sunt mai mari decât masculii, lucru des întâlnit la păsările de pradă.

Condorul andin se hrănește preponderent cu hoituri de animale, mai ales mari, cum ar fi cerbii guanaco sau vitele mari cornute. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de 5–6 ani și cuibărește la altitudinea de 3.000–5.000 m deasupra nivelului mării, de regulă pe pante abrupte și greu accesibile. Femela depune 1–2 ouă. Acest unic reprezentant al genului Vultur este una dintre cele mai longevive păsări, putând atinge vârsta de 50 de ani.

Condorul andin este simbolul național al mai multor țări din America latină(Argentina,Bolivia,Chile,Columbia,Ecuador,Peru) și joacă un rol important în cultura popoarelor din Anzi. Cu toate acestea, în secolul al XX-lea populația condorilor s-a micșorat semnificativ, motiv pentru care specia a fost inclusă în Lista roșie a IUCN drept specie vulnerabilă (categorie VU). Principalii factori care au dus la scăderea numărului de condori sunt de natură antropică. Omul a schimbat ecosisteme întregi populate de condori și a practicat excesiv vânătoarea animalelor ierbivore, otrăvindu-le carnea, astfel prejudiciind și condorii. În plus, mult timp condorii andini erau uciși în mod deliberat din cauza clasificării lor ca animale dăunătoare industriei zootehnice. În prezent, mai multe state din America de Sud au adoptat programe de ocrotire, creștere și îngrijire a condorilor andini în parcuri zoologice, pentru a-i elibera ulterior în sălbăticie.”

                                                                                                                                       (wikipedia.ro)

==Precizează tiparul textual din fragmentul de mai jos:

,, Am continuat cu descrierea penajului negru și strălucitor, a gulerașului alb și pufos de la gât, apoi am ajuns la gâtul golaș, la pielea care își schimbă culoarea în funcție de emoțiile condorului.S-a înroșit ușor.”

Tiparul textual este descriptiv prezintă prin descriere condorul printr-un limbaj expresiv, și subiectiv,folosind grupuri de substantive și adjective:,, penajului negru și strălucitor, a gulerașului alb și pufos”și mai ales epitet duble:,,negru strălucitor;alb și pufos; dar și cuvinte din câmpul lexical al părților păsării:,,penaj,guleraș,gât,pielea-care contribuie la descrierea condorului. 

==prezintă o temă comună celor două texte,valorificând câte un element de conținut.

Textele  au o tema comună: pasărea condor,considerată o specie rară,apre ca personaj;în textul  1 este przentată întâlnirea unei fetițe cu un condor,subliniindu-se prietenia,libertatea,visurile,procesul de cunoaștere și autocunoaștere:fetița îl ajută pe condor să înțeleagă adevărata sa natură,totul despre viața lui.În textul 2 nonliterar este o descriere obiectivă și sunt prezentate informații despre răspândirea speciei,penaj,mod de viață. 

==crezi că este important să-ți sprijini prietenii în procesul cunoașterii de sine?-textul 1

Consider că prietenia poate fi o cale prin care oricine se poate cunoaște mai bine,mai ales la vârsta adolescenței,de aceea un prieten poate fi un sprijin în procesul autocunoașterii.Astfel fetița îl ajută pe Isidor,condorul,care trăise într-o grădină zoo să afle informații despre specia sa,să-și descopere posibilitatea și dorința de a zbura.

==asociază fragmentul din textul 1 cu un allt text literar,prezentând o valoare comună prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

Fragmentul din textul 1 poate fi asociat cu,,Micul prinț”de Antoine de Saint-Exupery—ambele texte reliefează valoarea prieteniei care este o relație umană complexă,indiferent de felul de a fi al celor care se împrietenesc.Fetița și condorul devin prieteni,se cunosc cu bunăvoință și umor,se încurajează,își descoperă calitățile.Vulpea devine prietena micului prinț,căruia îi spune că trebuie să fie,,îmblânzită”,adică,,a-ţi crea legături” ,îi explică sensul prieteniei,doar cu inima poate vedea mai bine,  Inima stă la temelia adevăratelor legături umane-- prietenia şi iubirea. Și atunci între ei va fi o legătură puternică și vor avea nevoie unul de altul toată viața,nimic nu-i va despărți.

== Crezi că te poți împrieteni cu o persoană care are preocupări diferite de ale tale?

scrie un text argumentativ în care să susții răspunsul la întrebare,valorificând textul 1 și experiența personală.

   Prietenia se poate defini ca una din cele mai importante valori ale sufletului nostru,încarcată de noblețe și dăruire pentru ceilalți prin existenta ei, prin curajul nostru de o căuta capătă o aură ce ne înnobilează sufletul.

  Consider că putem fi prieteni cu cei care au preocupări comune dar și cu cei care sunt mai diferiți.precum trăsăturile de caracter,pasiunile,scopurile.

  Pe de o parte este firesc să întâlnesc persoane care au un mod de viață deosebit de al meu și poate aceste diferențe mă atrag,îmi provoacă curiozitatea,îmi stârnesc interesul.Există prietenii și între oameni care provin din spații și culturi diferite cu obiceiuri,mentalități specifice.Ceea ce unește oamenii sunt valorile comune:respectul,bunătatea,generozitatea,dorința de a împărtăși experiențe de viață,de a asculta,de a fi ascultat.În textul 1 fetița și condorul stabilesc o relație specială,dorința de a se cunoaște unul pe celălat,fără a se judeca,ținând cont de nevoile sale și nu de propriile dorințe. Mă întreb și eu unde se ascunde prietenia necondiționată dintre un suflet de om și sufletul unei ființe care pentru ceilalți e doar o necuvântătoare, dar care pentru cei care nu au renunțat la vise e un prieten adevărat.

  Pe de altă parte sunt și cazuri când mă împrietenesc cu cei care-mi seamănă,mă simt apropiat ca-n propria familie.Astfel mă împrietenesc ușor cu cei apropiași de vârsta mea cu care am în comun preocupări,pasiuni,preferințe asemănătoare:muzică sport....Toate sunt motive pentru care alegem să petrecem timp împreună,relațiile se strâng tocmai datorită acestor activități. Fiecare dintre noi are nevoie să se simtă frumos și curajos și demn de a fi admirat. Fiecare are nevoie de cineva care să îl iubească necondiționat. Fiecare are nevoie să fie încurajat să îți desfacă aripile și să zboare.

   În concluzie,prietenia este posibilă și pentru și pentru cei diferiți,cu preocupări diverse și pentru cei care se aseamănă;importante sunt sentimentele de sinceritate,generozitate,ajutorul,toleranța,dorința de a fi împreună în situații fericite sau mai puțin fericite,pe care le putem schimba fiind alături. Prietenia… e nevăzutul care dă frumusețe oamenilor,este acel ceva pe care-l simți, pe care poți să-l vezi limpede doar cu inima. Și nu contează cât, ce, cum, unde, de ce… Contează momentul. Contează ca, atunci când îl privești pe celălalt, să îl vezi cu inima.