Textul 1
,, Iar secretul era următorul: odată, Mati şi Maia se
plimbaseră desculţi în susul râului, adunând pietricele rotunde şi şlefuite de
apă din care mama lui Mati confecţiona mici bijuterii, pe care apoi le vindea.
La un cot al apei, într-un loc ferit de priviri, un firicel desprinzându-se din
râu se strecura printr-un fel de crevasă, dând naştere unui ochi de apă ce
semăna cu o baltă mititică şi umbrită, mărginită de câţiva bolovani cenuşii, o
baltă atât de mică, că ar fi încăput în spaţiul dintre picioarele unui scaun. O
încâlceală de ierburi acvatice ascundea fundul bălţii. Din pricina acestora,
razele de soare care ajungeau până aici erau risipite în mii de aşchii pe
luciul apei: un amalgam tremurător de scântei aurite se aprindea înăuntrul
ochiului de apă.
Şi deodată, printre ierburi acvatice şi pietre, iată, dar
aşa ceva nu se poate, iute ca o săgeată, uimitor, scânteietor,
fulgerător, agil, dar cum este posibil aşa ceva, strălucitor ca lama unui
cuţit iţindu-se din apă, dansând cu repeziciune învelit în solzi ce
păreau făcuţi din argint viu, un peşte, iată un peşte, acela a fost un peşte,
dar cum este posibil ca acela să fi fost un peşte? Nu e cu putinţă ca acela să fi
fost într-adevăr un peşte, eşti sigură-sigură, Maia, că şi tu ai văzut aici un
peşte? Sigură-sigură? Pentru că eu, ascultă-mă, eu sunt absolut, dar absolut
sigur că, deşi este imposibil ca aşa ceva să se fi întâmplat aievea, acela a
fost un peşte în carne şi oase. Un peşte, Maia, un peşte, un peşte viu, tu şi cu
mine, noi doi, în acest moment, tocmai am văzut un peşte, şi nu doar că l-am
văzut, dar am văzut cât se poate de bine că acela chiar era un peşte. Un peşte
şi nimic altceva, un peşte şi nu o frunză, nu o bucăţică de metal, era un
peşte, îţi spun, Mati, dar chiar un peşte, un peşte, fără nici cea mai mică
urmă de îndoială, un peşte, l-am văzut cu ochii mei, şi eu l-am văzut, era un peşte, un peşte, doar un peşte şi nimic altceva
în afară de un peşte.
Era un peşte mic, un peştişor
cât jumătate de deget, cu solzi de argint şi înotătoare delicate ca o
broderie şi branhii transparente, pulsânde. Un ochi rotund de peşte,
larg deschis, i-a privit pe amândoi pentru o clipă, ca şi cum ar fi vrut să le
spună Maiei şi lui Mati că noi toţi, toate fiinţele vii
de pe faţa acestei planete, oameni şi mamifere, păsări şi insecte, şi reptile,
şi peşti, cu toţii suntem foarte apropiaţi unii de alţii, foarte asemănători,
în ciuda numeroaselor diferenţe care stau între noi: aproape toţi avem ochi cu
ajutorul cărora să vedem forme, mişcări şi culori şi aproape toţi auzim sunete
şi ecouri ale sunetelor ori simţim prin porii pielii schimbările de lumină şi
întunericul. Şi cu toţii absorbim şi rânduim fără încetare mirosuri, gusturi şi
senzaţii....
Acela era primul animal pe care Maia şi Mati îl văzuseră
în viaţa lor.”
(Amos Oz,,Deodată
în adâncul pădurii”)
Textul 2
,, „Ce talent grozav are Ana Alfianu! Pe de o parte,
spune o poveste iniţiatică, în genul celor ale lui Michael Ende sau Peter
Beagle, cu băieţei și ţestoase vorbitoare, cu pești care se hrănesc cu lacrimi,
cu prelegeri policolore despre puterea cuvintelor, cum foarte rar s-au scris în
literatura noastră. Pe de altă parte, își ilustrează singură povestea cu
imagini de o frumuseţe care îţi taie respiraţia, exact acele imagini ideale cu
care ne visam în copilărie poveștile. Prin urmare, dragi cititoare &
cititori, cartea pe care o aveţi în mână nu e doar o carte — e chiar copilăria
voastră ilustrată. Deschideţi-o: o veţi iubi de îndată. Eu, cel puţin, așa am
păţit.“ (Radu VANCU)
Val are 10 ani și face parte din specia visătorilor. Îi
place să se joace, să exploreze prin pădurea din apropierea casei și să
citească povești. Cu siguranţă, nici nu i-a trecut prin cap s-ajungă el însuși
personaj într-o poveste.Însă, într-o bună zi, cuprins de dorul bunicului său,
plecat fără putinţă de întoarcere în Cetatea Sufletelor, Val se hotărăște să
caute acest loc straniu, netrecut pe nici o hartă din lume.Împreună cu Malila, o broască-ţestoasă zburătoare,
băiatul porneşte într-o călătorie fantastică, presărată cu primejdii, probe
de curaj, nenumărate întrebări şi cu descoperiri pe care le faci doar atunci
când te apropii de sfârşitul copilăriei.Drumul îi poartă pe cei doi din regatul
mării, unde domneşte caracatiţa Elacaravolturna, care ştie să vindece
suferinţele cu poveşti, într-un oraş ciudat, care-şi schimbă forma cu fiecare
cuvânt rostit de locuitorii săi, în ţinutul balaurului poet O şi, în cele din
urmă, în Palatul Lunii, unde stăpânesc visele, păstrătoarele tuturor tainelor
omeneşti. Ajuns aici, Val e uimit să descopere că sfârşitul drumului nu-i
capătul călătoriei şi că pentru el adevărata aventură de-abia începe.”
(www.cărturești.ro)
==precizează semnificația unei comparații din textul
1,o secvență:
,, un peştişor cât jumătate de deget, cu solzi de argint şi înotătoare delicate ca o broderie”diminutivul exprimă delicatețea vietății apărute ca un mister a lumii de jos,din adâncuri,aducând la lumină strălucire,este o bijuterie a apei.
==o temă comună celor două texte,valorificând cu câte
un element de conținut:
O temă comună este cunoașterea și cercetarea lumii.În
textul 1 doi copii descoperă un peștișor și sunt încântați,uimiți de vederea
lui,ca a unei ființe miraculoase,nemaiîntâlnite:,, , era un peşte, un peşte,
doar un peşte şi nimic altceva în afară de un peşte.”
În textul 2 un băiat călătorește alături de animale,pentru a ajunge în Cetatea Sufletelor cu speranța întâlnirii cu bunicul lui:,,împreună cu Malila, o broască-ţestoasă zburătoare, băiatul porneşte într-o călătorie fantastică.”
==de ce crezi că toate făpturile de pe lume se
aseamănă între ele?=text 1
Eu cred că existenţa noastră are raporturi şi legături cu
toată natura; pământul, mările, aerul, lumina, soarele, totul colaborează la
păstrarea noastră ca ființe. Ceea ce spun despre om, voi spune despre
fiecare dintre fiinţele naturii, voi spune chiar și de aceste mici vietăţi,
care scapă ochiului. Astfel totul se leagă, de la infinitul mic până la
infinitul mare; şi viermele care se târăşte pe pământ se înrudeşte cu
constelaţia ce străluceşte pe înaltul cerului. Pe om îl atrag cu aceeaşi tărie
tainele lumii spirituale şi farmecul lumii materiale. Fiinţa omului se simte
compatibilă deopotrivă cu cele nevăzute şi cu cele văzute, cu energiile şi cu
faţa sensibilă a cosmosului, ceea ce îl face o făptură ce în permanenţă stă
întinsă între cele două lumi, ca o coardă instrumentală ce rezoneză armonic şi
cu unele şi cu altele.
Privesc acest univers aşa de vast, aşa de complicat, aşa de măreţ şi îmi zic că nu poate să fie produsul întâmplării, ci opera oarecare a unei fiinţe necunoscute, atotputernice, superioară omului, în măsura în care universul este superior celor mai desăvârşite maşini ale noastre.La fel și cei doi copii,Mati și Maia înțeleg atunci când văd pentru prima oară un animal,un peștișor,că , toate fiinţele vii de pe faţa acestei planete, oameni şi mamifere, păsări şi insecte, şi reptile, şi peşti, cu toţii suntem foarte apropiaţi unii de alţii, foarte asemănători, în ciuda numeroaselor diferenţe care stau între noi.”
==asociază textul 1 cu un alt text literar,prezentând o idee comună,o secvență din fiecare text:
În textul 1,doi
copii au un secret pe care l-au descoperit în plimbarea pe malul unui
râu:apariția unui peștișor,pe care-l privesc încântați ca pe o ființă
misterioasă,nemaivăzută.Pentru ei era primul animal văzut vreodată,,un peștișor
cu solzi de argint şi înotătoare delicate ca o broderie.”În textul lui
Sadoveanu în același decor acvatic senin,pescarul vede apărând tot din adâncul
apei,, un peşte mare, cu mlădieri line”strălucitor,era apariția vieții din
adâncuri.
În ambele texte copiilor și oamenilor mari li se dezvăluie tainele lumii acvatice din adâncuri,cunosc vietățile unei lumi ascunse,misterioase.
,,Sălciile şi trestiile ne împresurau. Doi sori luceau :
unul în văzduhul asfințitului,altul în balta limpede.
Aşteptam neclintiţi lîngă adîncul iazului, fără să schimbăm vorbe, căci n-aveam
onoarea de-a ne cunoaşte. Din cînd în cînd omul cel trist şi bărbos întorcea
fruntea ca să privească o lişiţă care ieşise
din păpuriş, ori un bîtlan încremenit în fundul cotlonului, subt arcul unei
răchiţi. Plutele tresăreau cînd şi cînd pe luciu. Trăgeam cîte-o ocheană, care
se zbătea scînteind în ploaia de raze. încet-încet apa încreţită se alina, pînă
ce-mi vedeam propria imagine la picioarele mele, fixîndu-mă atent.
Într-un timp am tresărit. Lîngă imaginea mea neclintită, printre şuviţele fine
ale plantelor de apă, la adînc, a apărut un peşte mare,
cu mlădieri line. A fulgerat lumina în limpezimea fundului şi-i luceau
zalele solzilor. Era un crap ruginit venit în plimbare spre mal din bulboanele
cele afunde ale iezerului.”
(,,Împărăția apelor” de Mihail Sadoveanu)
==jurnal==prezintă sentimentele trăite în realizarea unui proiect pentru protejarea speciilor pe cale de dispariție.
Data:.........................................
Dragul meu
jurnal,
Mă întorc din când în când la tine și-mi spun gândurile,frământările.Acum
te deschid să scriu despre o temă dintr-un test și-mi voi folosi cunoștințele
de la orele de biologie,fizică,geografie.Am participat la realizarea unui
proiect despre cum putem noi,oamenii să protejăm speciile pe cale de dispariție.Și
vreau să spun că nu scriu cu bucurie aceste rânduri,pentru că am aflat că omul
este și o ființă distrugătoare cu tot ce-l înconjoară,că joaca lui în natură
este de cele mai multe ori o nenorocire.Auzim că multe întâmplări sunt din
cauze naturale,nu este adevărat!!!este numai și numai din cauza noastră a
oamenilor.
Pentru realizarea proiectului nostru am citit mult,am
vizionat filme,am mers în excursii în muzee,parcuri,am ascultat vorbele unor
profesori și în cele din urmă am scris câteva pagini despre felul cum înțelegem
noi să păstrăm lumea necuvântătoarelor.Am trimis proiectul nostru la Uniunea
Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN) ,o instituţie internaţională
și,în finalul lucrării,am dat un singur exemplu despre lupii care au dispărut
din cea mai mare parte a Europei,mai pot fi întâlniți doar în grădini
zoologice. România are, din fericire, o populație de lupi care trăiește în
sălbăticie pe arii extinse, iar dacă Europa dorește să readucă lupii în zonele
altădată populate cu această specie, este necesar ca în România să se păstreze
interdicţia de a vâna lupi.Nu vrem să se întâmple cu ei cum a fost cu cazul
celebrului George, ultima broască ţestoasă uriaşă din arhipelagul Galápagos
care a murit din cauze naturale în anul 2012 și a înduioşat întreaga lume sau
cu șopârlele din Santa Lucia şi din alte insule din Caraibe care au dispărut la
scurt timp după ce teritoriile lor au fost populate cu manguste sau păsările
cântătoare care se hrăneau cu nectar, micile bufniţe, şopârlele şi zeci de
specii de insecte au dispărut după ce habitatele lor au fost defrişate din
Oceania, Polinezia,Hawai şi în mai toate insulele din Pacific și multe,multe
exemple.De ce se culeg rarele,,flori de colț”,bujorii de munte?doar pentru
plăcerea de a avea rarități?
Efectele încălzirii globale, incendiile, furtunile,
secetele prelungite, toate au contribuit la dispariţia multor specii. Creşterea
în captivitate a animalelor,păsărilor combinată cu o gestionare atentă a
populaţiilor sălbatice poate fi cheia unor succese de conservare sau apariția
unor grădini botanice în locuri unde oamenii sunt doritori de frumos.
Singura condiţie este ca omul să îşi schimbe modul de
relaţionare cu mediul.
Fiecare zi este esenţială pentru viitorul planetei.
Închei aici scrierea mea cu tristețe dar și cu speranță
că poate noi,cei de azi,de mâine,de aici și de oriunde vom înțelege o foarte
bună lecţie despre viaţă dată de ,,Micul prinţ” al lui Antoine
de Saint Exupery: lumea oamenilor este preocupată de cifre,reguli și imagini și
de aceea nu poate vedea frumusețea unui trandafir,nu-l poate ocroti.
Rămâi cu
bine,dragul meu prieten,merg să văd cerul și mugurii ramurii de la fereastra
mea.....