- Adino, nu mai
tropăi prin casă! Te aude doamna de jos! zice mama-mare care are două bolduri
în gură și măsoară un material cu centimetrul.
Doamna de jos e o femeie în vârstă și e bolnavă cu
nervii, doctorul i-a recomandat să se ferească de zgomote, de orice bocănit, de
orice glas de copil. Trebuie să fie foarte tristă doamna de jos, dacă trăiește
așa, într-o liniște deplină!
- De ce nu mergi
cu elasticul afară?
- Păi mă duc, însă afară nu sunt decât niște fetițe mici
care vor să sară elasticul. Una dintre ele e Alinuța de la scara unu, locuiește
cu bunica ei, tanti Hossu, chiar la parter. Alinuța se
supără repede la jocuri și plânge, ne amenință că ne spune lui bunică-sa. Însă
tanti Hossu, deși e grasă, de abia se mișcă și are niște mâini mari și
fleșcăite care ies din mânecile scurte ale unui capot ca niște crenvurști care
au stat prea mult în apă și s-au zbârcit,e o tanti foarte bună. Mereu ne dă apă
atunci când ne e sete și îi cerem. Ne dă niște căni mari pline cu apă rece prin
geamul de la bucătărie, uneori ne dă și mere sau felii de lubeniță*. De asta o
suportăm pe Alinuța în grupul nostru. Ea și bunică-sa mereu se ceartă și
amândouă au niște voci răgușite și bătrâne de parcă ar fi de aceeași vârstă.
- Alinuțaaa, hai sus! se aude vocea croncănită a doamnei
Hossu din bucătăria de la parter.
- Nu vin! croncăne și Alinuța.
- Di ce?
- D-aia, no!
Așadar, joc elasticul cu Alinuța și cu Erica, care nu
știe românește. Pentru că eu vin cu elasticul, eu încep. Un', doi, trei. Un',
doi, trei, patru. Și acum moara. Am sandale proaste pentru elastic, tot timpul
se agață în catarame.
- Greș! Greș! țipă
Alinuța.
- Ba n-am greșit! Sandaua a fost de vină și nu se pune,
țip și eu și mă înroșesc la față de nervi, chiar nu-i cinstit să pierd pentru
că s-a agățat elasticul aiurea. Erica nu poate să spună nimic pentru că nu
înțelege ce zicem, doar se holbează la noi. Alinuța începe să bâzâie, bunică-sa
iese panicată la geam
- Ce-ai pățit,
Alinuțaa!? Hai sus!
- Nu vin! croncăne Alinuța plângând.
- Lăsați-o și pe ea, că e mai mică, ne zice doamna Hossu,
iar eu o las, trec la ținut elasticul, suntem doar la faza de glezne. Alinuța
sare, horcăie și suspină, dă greș din prima. [...] Dar m-am plictisit deja de
elastic. Apar și verișoarele mele de la complexul Hermes, au câte o vafă în
mână. Cu fistic.
- Vreau și eu! zic. Iau o gură din vafă.
- Ce jucăm?
- Rațele și vânătorii? Da,
dar n-avem minge. Însă tocmai apare Iancu pe alee cu mingea, iar acum chiar ne
strângem vreo douăzeci de copii, cu tot cu cei care mai erau prin parc, [...]
mai vin doi și de la bătătorul de covoare. Suntem echipă completă.
(Adina Popescu,, Vine vacanța cu trenul din Franța”)
*lubeniță - pepene verde
Textul 2
,,Ce voiam să spun cu asta, de fapt? Că îmi place enorm să mă joc. Mi-a plăcut de când mă știu. Și îmi amintesc de mine de pe la vreo 3 ani. Neavând frați, mă jucam singur. Pare trist, dar mă descurcam de minune. Cu caii și călăreții, cu mașinuțele, cu castelele din cuburi de lemn, cu puștile și pistoalele. Iarăși am ajuns la armament, parcă-s APV-ist! N-aveți de unde ști ce-i ăla, că n-ați făcut-o. Să nu vă pară rău, e o prostie, se poate trăi și fără. APV înseamnă Armată Pe Viață. Așa le spuneam purtătorilor de șepci cu cozoroc. Eu am făcut armata, nu mult, o juma' de an, dar suficient ca să am ce povesti toată viața. N-ai subiect de discuție, pac!, cobori milităria din podul memoriei și o treci pe foc automat. Dai de unul care și el, ca și tine? Să te ții atunci, vă prinde dimineața! Mă jucam, cum să nu, și cu ceilalți copii, în fața blocului ori la țară, în curtea casei, în fața casei, câteodată chiar pe casă, pe ulițe, pe deal, prin zăvoi, la teren, pe la alții prin curți. ,,Pitulușul, nouă pietre, prinsea,Țară, țară vrem ostași!, fotbal, bambilici, victorie (un fel de fotbal, dar la o singură poartă), tac, rișcă, șotron (te invitau fetele, nu puteai refuza), șeptică (românească și americană), tabinet (doar cu bunicu'), țintar (tot cu el, exclusiv)” [...]. Jucam tot ce se putea juca, chiar și dacă nu mă pricepeam, până cădea noaptea și ne strigau bunicii sau părinții să intrăm odată („mai lasă-mă un minuuut, teee rooog...”) în casă, că „altfel vin eu după voi”. Când îmi erau jocurile mai în toi, hop!, m-am pomenit că a venit clasa întâi peste mine. Nasol de tot! În ore nu aveai voie să te joci, că te urechea învățătoarea, pauzele erau prea scurte, nici n-apucai să pornești un fotbal cu castane prin curte, că se și suna de intrare, acasă trebuia întâi să-mi fac temele și să mi le controleze mama, abia apoi - dacă nu-mi rupea paginile caietelor (cică nu erau toate liniuțele perfect oblice, bastonașele nu semănau între ele și alte mofturi d-astea!) - primeam verde să ies afară. Grea viața de jucăuș! Așa că așteptam vacanțele ca pe extratereștri, cu toată ființa mea. După cea de iarnă și cea de primăvară, se apropia infinitul celor trei luni ale vacanței de vară. [...] De dimineața până seara mă jucam cu o energie de nepovestit, apoi, când intram în casă, bunicii dădeau pământul jos de pe mine, mă îmbăiau, mă îmbiau cu cina (aproape niciodată nu-mi era foame, nu voiam decât „ceva dulce”) și ne pregăteam să facem nani.”
(Robert Ștefan,, Jocul de noapte” din volumul ,,Care-i faza cu cititul?)
== Precizează o trăsătură a personajului tanti Hossu,
identificată în fragmentul de mai jos, apoi numește mijlocul de caracterizare,
ilustrându-l cu o secvență:
„Însă tanti Hossu, deși e grasă de abia se mișcă și are niște mâini mari și fleșcăite care ies din mânecile scurte ale unui capot ca niște crenvurști care au stat prea mult în apă și s-au zbârcit, e o tanti foarte bună. Mereu ne dă apă atunci când ne e sete și îi cerem. Ne dă niște căni mari pline cu apă rece prin geamul de la bucătărie, uneori ne dă și mere sau felii de lubeniță.”
Personajul narator o caracterizează pe,,tanti Hossu”direct,cu ochii adevărului,urmărindu-i înfățișarea unei femei în vârstă.Îi atrage atenția mâinile moleșite,fără vigoare.Este,,o tanti foarte bună”care face gesturi simple față de copii:le dă apă rece,, , uneori ne dă și mere sau felii de lubeniță”,astfel este înțelegătoare și darnică în fața cerințelor unor copii care se joacă.
==Prezintă un element de conținut comun celor două
texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.
Prin raportare la cele două texte suport identific tema
comună a jocului unor copii în vacanța de vară la bunici.
În primul text,Alina povestește despre jocurile din
vacanță alături de alți copii. Este fericită,iar pentru ea jocul este un
prilej de a relaționa cu diferiți copii,de a se bucura de timpul petrecut la
bunica sa.
==Crezi că bunicii au un rol important în viața
nepoților? valorifică textul 1.
Consider că bunicii sunt o oază nesecată de dragoste
necondiționată de care nepoții se pot bucura din plin. Rolul acestora ia
diferite forme, de la prietenul cel mai bun, confidentul, până la istoricul
familiei, cel care menține și transmite legăturile și poveștile din familie. Spre deosebire
de părinți, care au diverse exigențe față de copii lor, bunicii nu așteaptă nimic
în schimb.
Bunicii au timp și experiență pentru a-i învăța experiențe
interesante, oferindu-le sfaturi înțelepte și trucuri pe care doar aceștia le
mai știu, fascinându-i chiar și atunci când ajung la maturitate.
În textul 1,bunica Alinei și-a făcut timp și cu
răbdare i-a cusut bucăți de elastic
pentru a se juca cu copiii și-i dă un sfat important:de a nu deranja vecinii,de
a le respecta vârsta.Cealaltă bunică a unei fetițe răsfățate,tanti Hossu,e o
femeie amabilă,îngăduitoare cu nepoata ei,le dă fetițelor apă și fructe.Cele
două bunici au o legătură unică cu nepoatele lor, tocmai datorită faptului că
nu pun nicio conditie pentru atenția și dragostea lor. Acestea au timp și
răbdare,pentru a acorda atenție fetelor, iar ele se simt astfel în
siguranță,ocrotite, casa bunicilor este un loc de refugiu și chiar de regăsire.
Tot cu aceeași răbdare, bunicile le lasă pe fete să fie mai libere, fără să le condiționeze prea mult. Acest lucru nu duce neapărat la răsfăț, ci le ajută pe fete să capete o atitudine independentă, fiind totuși supravegheate de un adult care le vrea binele. Și de aceea fetele se simt bine,când își petrec vacanțele la bunici.
==Asociază fragmentul din ,,Vine vacanța cu trenul din Franța” de Adina Popescu cu un text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând o valoare morală/culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.
În primul text,fetița care este în vacanță la bunici se
joacă,,elasticul”,un joc cu sărituri alături de alte fetițe, povestește felul
cum se desfășura jocul în fața blocului,micile supărări,mai ales ale unei
fetițe și apariția altor copii care schimbă jocul.
Și în proza,,Mendebilul”de Mircea Cărtărescu sunt
relatate jocurile dar ale unui grup de băieți,mai ales jocul,,vrăjitoarca” în
care purtau măști și se întreceau pentru a nu fi prinși,cutreierând locuri
primejdioase.
Prin joc copiii se relaxează,au o stare de bine,își fac prieteni,învață regulile unei purtări civilizate,bunătatea,respectul,ajutorul,pot călători în alte universuri,pot lua contact cu propria ființă.
==Te numești Alin/Alina Roman și tocmai te-ai întors
dintr-o vizită de două zile făcută bunicilor. Redactează o scrisoare adresată
unui bun prieten, recent stabilit în Timișoara, în care să-i prezinți o experiență
emoționantă din vacanță. Vei include o secvență descriptivă și una
explicativă.
Data .................2023, localitatea, .............................
Dragul meu prieten,
Sigur te vei mira de scrisoarea mea,îți văd și
zâmbetul întrebător.Eu care îmi scriu doar temele,acum scriu scrisori!!!Ei
bine,da,mi-e dor de tine,de discuțiile noastre,de jocurile,de glumele
noastre.Și tu ai plecat...știu a fost hotărârea faamiliei,dar noi ne-am
despărțit și Timișoara e departe!Ce fac eu,te vei întreba...păi sunt la bunici,acum
la sfârșitul de săptămână,în vizită și le-am povestit de plecarea ta,iar
bunicul mi-a spus că se-ntâlnesc ei,munții,dar noi?Și-atunci m-am mai
liniștit.De ce am fost în vizită?așa ,fiindcă doream să văd primăvara în altă
lume decât la noi în mijlocul unui oraș mare.
Acum te las,voi termina cu scrisul și alerg nu în grădină, , ci în... bucătăria bunicii, de unde vine un miros de prăjituri.Mâine plecăm,dar după examene te invit aici, la bunici, în natura adevărată cu pomi,flori,fluturi și prăjituri...până atunci ne vom mai auzi la telefon și nu uita cuvintele profului de română:,, Învăţătura e lumina ce-ţi face viaţa mai senină”.....zâmbești??nu??
te îmbrățișez și....să
avem succese!!!
prietenul tău,
Alin