12 ani...tortul a
venit,artificii,cântece,urări,îmbrățișări,gălăgie,cadouri....au venit și bunicii,m-au
îmbrățișat și mi-au pus în brațe o cutie...orice numai pantofi nu...a plecat și
ultimul musafir...ei!ce cadouri am primit?de toate,unele m-au surprins...și totuși ce e în cutia de la bunici?...un
aparat de fotografiat profesional cu obiectiv,nu din acela mic,apeși și gata
fotografia.Bine,dar ce să fac eu cu un astfel de aparat.Invidie în privirile
fratelui meu!!!Și-atunci bunicul mi-a explicat că voi învăța arta
fotografică,că-și dorește să devin un artist.A doua zi am mers la un club unde
se desfășurau cursuri de fotografie...a!dar acolo erau numai băieți mari,oameni
serioși.Bunicul m-a prezentat și astfel am fost înscris,n-a uimit pe nimeni
vârsta mea și de a doua zi am început să primesc explicații...pe unele nu
le-nțelegeam,pentru că nu știam fizică,dar bunicul mă ajuta să înțeleg că
fotografia nu e ca pictura,există o fracțiune de secundă,un moment când ochiul,,fură”o
imagine.Și uite-așa am pornit,timid,cu aparatul de gât să,,vânez”imagini.
Într-o zi am
ajuns la marginea unei păduri și bunicul mi-a spus să privesc în jurul meu,să
ascult,să ating copacii,iarba și-atunci am înțeles că trebuie să mă intereseze
poveștile din lumea în care mă mișc.Am
stat ore lângă arborii pe care i-am fotografiat şi am urmărit şi crăpăturile
scoarţei, şi cântecele feluritelor păsări,am ascultat cum îşi trimiteau
trilurile în văzduh,am privit cum îşi făceau cuiburile şi îşi îngrijeau puii,
şi cum era o coroană desenată pe cer... m-am urcat cât am putut de sus într-un
copac uriaș şi am privit,am fotografiat de acolo lumea de jos, am simţit
mirosul scoarţei şi al frunzelor, am ascultat scârţâitul crengilor sau foşnetul
frunzelor în bătaia vântului. Ce univers formidabil şi mai ales ce bagaj de
timp poartă cu el: se zice că un asemenea arbore uriaş înmagazinează toată
informaţia din jurul său.Îmi amorțiseră degetele apăsând declanșatorul,potriveam
mereu inelul de focalizare,selectam diafragma...așa învățasem.
Seara am ajuns
acasă și le-am arătat tuturor ce fotografiasem,dar eu voiam să văd pe hâtie
imagine cu imagine și am mers la un atelier,unde un domn specialist ne-a condus
într-o cameră obscură,a extras filmul,l-a montat pe o rolă,apoi a folosit
soluții...parcă urmărea un magician.Ne vom întâlni în altă zi,pentru a primi
fotografiile.Bineînțeles că timpul trecea greu,am fotografiat pisica
vecinului,multe,multe poziții ale prietenului meu patruped,i-am urmărit pe ai
mei în diferite situații și,în sfârșit,am primit pachetul cu fotografiile
făcute de mine,de mine.Multe erau clare,erau adevărate,le-am dus la club și mi
s-a spus că două fotografii vor fi prezentate într-o viitoare expoziție.Nu-mi
venea să cred!eu un începător să particip la o expoziție de fotografii.I-am
mulțumit bunicului și am înțeles că iubesc fotografia, pentru că am regăsit în
ea modul meu de a mă exprima, pentru că îmi dă putere să realizez ceva frumos,
pentru că mă învață să privesc viața dintr-o altă perspectivă, pentru că prin
fotografie pot reda cele mai frumoase clipe și le pot păstra, așa cum penița de
stilou scrie povești ce rămân memorate,pentru a fi recitite mai târziu.
