În casă e o
agitație neobișnuită,toți ai mei fac bagaje,sunt îngrijorați să nu uite ceva,să
mai ia și...și...Eu,însă,îmi iau rămas bun de la prietenul meu,câinele bun și
drag și-i promit un os-cadou la întoarcere.Plecăm,vom merge la prietenii de la
munte,vom sta departe de alte așezări,singuri-noi,muntele,păsările cerului
și,poate,vreo viețuitoare.Ajungem seara și,lipit de ușă, un bilet care ne
anunță că vom fi singuri,prietenii noștri sunt la o aniversare.Îi las pe ai mei
să se instaleze și pornesc,fără a anunța,pe o cărare străjuită de brazi înalți.Și
deodată sunt luminat de o rază strălucitoare,apoi un tunet și,grăbit,mă
adăpostesc sub o stâncă parcă răsărită din pământ. Uimit observ cum de
sub marginile depărtate ale văzduhului, de pretutindeni, nenumărate grămezi
vinete de nori, cu frunți încruntate și amenințătoare, se ivesc fără de veste
și unesc cerul cu pământul..
Puhoaiele
supărate,vijelioase pornesc la vale pe cărările pe care am urcat la
venire,vântul ca un vifor furios geme și urlă, fulgerele spintecă văzduhul.
Ploaia își picură stropii argintii peste văzduhul întunecat..Ascult îngrozit un
alt tunet venit din înalturi,apoi mă luminează din nou sclipirile focului
ceresc , iar norii negri clocotesc, și munții parcă tremură până în adânc.
Sunetul
haotic, dar și armonios se aude de pretutindeni. Ploaia cade necontenit, iar
brazii trufași păreau niște uriași cu brațele ce se rugau cerului.Era
înspăimântător,dar și uimitor.În simfonia cerească,totuși mă încumet să
mă întorc ,,acasă”-unde-i cald și bine- și adorm cu gândul să
povestesc despre furtuna la care am fost martor.Dimineața a fost o
surpriză,fiindcă priveliștea văzută din pragul casei era verde,colorată de
florile de munte,iar de pe o creangă mă privea un vultur curios.Aș fi vrut să-i
fac un semn, să-l iau martor la povestirea mea,dar a zburat spre locuri știute
numai de el,iar eu singur voi înfrunta dojenile.....
