pastelul,,Nucul”de Vasile Voiculescu

,,În arşiţa de vară, sub soarele de-amiază,
Toţi arborii-n grădină cu frunţile plecate
Privesc în neclintire cum umbrele-alungate
Din ce în ce la poale se strâng şi se scurtează.

De lene toropite, trec ceasuri cu zăbavă…
Stau lâncedele clipe şi moţăie pe cale.
Din bolta încintată dogoarea curge pale,
Văzduhul tot e pară şi fierbe până-n slavă.

Cireşii nici nu suflă cuprinşi de piroteală,
Iar merii pe de lături ţin crengile pleoştite,
Pe când caişii gingaşi cu foile pălite=ofilit
Se sprijină-n zaplazuri, sfârşiţi de zăpuşeală.

Doar Nucul plin de umbră rămâne drept întruna,
Cupola-i grea de frunză punând-o scut luminii,
Ca un monarh ce, falnic, în mijlocul grădinii
Cu braţele-nălţate îşi ţine sus cununa.”

                încintată – încinsă, înfierbântată

                zaplazuri – garduri

  Pastelul este opera lirică în care autorul își exprimă sentimentele în mod direct, descriind un tablou din natură, cu ajutorul a numeroase imagini artistice și figuri de stil.Într-un pastel dominante sunt imaginile artistice,realizate prin figuri de stil,organizate într-o descriere tip tablou.

  Titlul poeziei este numele copacului- Nucul, este simbol al regalităţii şi profeţiei, al echilibrului,al  speranţei ,este pomul vieții,al eternității.

  Din punct de vedere compozițional poezia ,,Nucul” este alcătuită din patru strofe. Textul fiind un pastel modul de expunere predominant este descrierea.

  Pastelul ,,Nucul " se constituie într-un adevărat spectacol al naturii, care provoacă eului liric,celui ce privește, trăiri profunde într-o atmosferă apăsătoare,nemișcarea copleșește întreaga fire,este o zi toridă de vară, de  încremenirea cauzată de arşiţa verii, astfel încât grădina cu arbori pare fără viaţă,.. Întreaga poezie este dominată de moliciunea specifică arşiţei copleşitoare într-o zi din miezul verii.

    În primul rând, principalul mod de expunere este descrierea,iar textul este liric,exprimând emoțiile eului liric direct. Poezia prezintă, prin intermediul imaginilor vizuale, spațiul exterior-grădina-un loc stăpânit de pomi fructiferi - surprins în momentul unei zile de vară călduroase; senzația trăită este exprimată în primul vers,este momentul mijlocului zilei,când soarele se ridică la înălțimea maximă pe cer.În natura moleșită de căldura sufocantă, arborii sunt copleșiți de căldură,înclinați spre pământ,de parcă ar cere îndurare.Își privesc neputincioși,,umbra”,imaginea ce le schimbă înfățișarea,îi micșorează,iar timpul se încetinește,natura inertă este cuprinsă de un calm și o liniște surprinzătoare.Cerul toropit de căldură dogoritoare picură unde confuze,neclare.Privirea trece pe lângă fiecare pom: cireșii sunt cuprinși de somnolență;merii își plecau crengile ca semn al durerii;caișii,,gingași”cu frunzele ofilite,epuizați de căldură își sprijină trunchiurile de garduri.

În această atmosferă dezolantă nucul asemenea unui rege își poartă protector coroana cu demnitate,este făgăduința de viață nemuritoare-este pomul vieții al eternității,nu poate fi îngenuncheat de arșită,poate înfrunta orice vitregie a naturii.

    În al doilea rând, eul liric urmărește mișcările lente ale pomilor dintr-o grădină în căldura  înăbușitoare a verii,creând imagini vizual-motorii. Astfel,în  prima strofă imaginea vizuală a grădinii copleşită de toropeală este descrisă prin personificări,,arborii...cu frunțile plecate privesc.”

Natura este moleșită de căldura sufocantă, astfel încât grădina pare fără viață,atmosfera este apăsătoare, nemișcarea copleșește întreaga fire,de aceea epitetele:,,frunțile plecate,lâncedele clipe,bolta încitată,foile pălite;câmpul lexical al căldurii:,,arșița,dogoarea,zăpușeală,toropite”transmit un sentiment de amorțire în fața căldurii care cuprinde arborii.Personificați,copacii par ființe moleșite de dogoare:cireșii somnolenți,merii îndurerați,caișii aplecați,căutând sprijin.

Peisajul grădinii este dominat de nucul într-o ceremonie  a reîncoronării, comparat cu un,,monarh”ce-și poartă coroana ,simbolizând demnitate,putere,domnie.Devine astfel pomul vieții,al eternității, în ascensiune spre cer,

  Limbajul artistic se arată şi prin forma muzicală a textului, exprimarea este dramatică,gravă,în atmosfera apăsătoare a căldurii, versuri cu măsură de 14 silabe,cu rimă împerecheată şi ritm trohaic.

În poezia "Nucul" se manifestă lirismul obiectiv, reprezentat de verbe la persoana a III-a, ceea ce argumentează absența directă a eului liric: ,,privesc,trec,nu suflă,țin,se sprijină”

   În concluzie, pastelul „Nucul” este liric, deoarece, prin vocea  unui eu liric, autorul prezintă, folosind un limbaj expresiv, imaginea grădinii dominată de moliciunea specifică arșiței copleșitoare,stăpânită totuși de,,nucul”,arborele regal ce-și poartă măreția,înfruntând orice vrăjmășie a naturii.