Știam că, de cum treceam de tufele de alun, trebuie să tac, pentru că în pădure erau alte legi, să tac în pădure, ca să aud mai bine. N-am auzit nimic la început, ce să aud? Cred că nu știam să ascult. Dar asta, până într-o zi când m-a prins ploaia, o ploaie bogată de vară.M-am așezat sub crengile unui fag scorburos, ca să mă apere și am rămas sub crengile groase ale copacului, ascuns de picăturile mari care brăzdau aerul. Și atunci...atunci într-adevăr, am auzit...mai întâi un freamăt greu...
Ghemuit lângă trunchiul gros al copacului, acoperit de crengi groase care mă apărau de ploaie, auzeam un fel de tropot îndepărtat care venea de undeva de departe și se apropia pe sub iarbă, însuflețind într-o legănare imensă întreaga pădure. Crengile săltau de parcă răspundeau freamătului de sub pământ, ca și cum o herghelie ar fi căutat acolo scăpare dintr-o mare primejdie. Și-am auzit și murmurul apelor care veneau de sus și de jos, dinăuntru și din afară, și... în momentul acela, mi s-a părut, dintr-o dată, că în loc de degete îmi creșteau frunze și-n loc de mâini se-nălțau în aer niște crengi subțirele, niște lujeri firavi ca de fag.
Eram sub copacul bătrân, ramurile lui mă acopereau cu o platoșă verde, ca o scoarță răcoroasă de mătase, care m-a prins pe veci în strânsoarea ei. Eram în mijlocul pădurii și ploua... creșteam în ploaie și pădurea se bucura fremătând. Nici nu-ndrăzneam să privesc cerul,îl socoteam supărat,iar ploaia mi se părea a fi lacrimi,dar eu eram împăcat că mi se așterneau pe față mângâierile ude ale cerului.
Când ploaia s-a potolit,am simțit că pădurea pare mai tăcută vara, în comparație cu explozia de cântece din primăvară.Vara, concertele se țin dimineața, devreme. Poate e cald mai târziu,poate prea multă treabă au păsările, pentru a mai cânta în miezul zilei. Nici nu mai e așa de mare nevoie de cântece ca în primăvară.Îmi place că privighetorile continuă să cânte și în timpul nopții chiar după ploaie. Știu, probabil, că un asemenea glas le-a dat cerul,ca să-i încânte și pe locuitorii pădurilor.
Iar mie nu-mi rămâne altceva decât să tac, fiindcă în pădure legile sunt altele... și să mai aștept o ploaie de vară.
