Era într-o sâmbătă când am părăsit Mangalia la bordul
unui yacht cu pânze pentru o regattă pe mare. Era prima mea călătorie mai lungă
de o zi pe apa străbătută de căutătorii lânii de aur. Afară, un soare izbitor.
Până să mă dezmeticesc, s-a şi dat startul şi pânzele s-au umflat de vânt şi
barca a început să plutească lin pe ape. Mă simţeam bine, gata să fac faţă cu
brio unei astfel de călătorii.
Meticulozitatea care mă caracterizează m-a făcut să mă
pregătesc cu atenţie: îmbrăcăminte de toate felurile (ce-i drept, mai mult de
vară), mănuşi de yachting, şapcă (să mă apere de soare), încălţări speciale
pentru navigat, dar şi hrană-nu știu de ce,dar mi-e foame mereu.
Nu am apucat să mă bucur prea tare,
însă, de primele adieri, că vântul s-a şi înteţit. A pornit dintr-o dată tare.
În rafale.Prognoza aflată seara trecută o credeam favorabilă navigației,dar
știam că pe mare orice vânt poate aduce furtuna. Green-urile -aşa se numesc
vântoasele care suflă supărate, cu putere, pentru ca apoi să se liniştească într-o
secundă- ne-au aţintit calea vreme de vreun ceas, după care s-a pornit FURTUNA.
Împinse cu putere de vânt, pânzele bărcii se înclinau aproape de nivelul apei.
Valurile ne ridicau şi ne coborau ca la rodeo. Dar peisajul mării supărate era
copleşitor,părea că din adâncuri brațe uriașe se ridicau spre cerul tulburat de
vântul ce plimba norii ca pe niște pagini răsfoite.Ce zeu fusese trezit din
adâncul somn de veacuri?Probabil că așa se întâmplase cu Ulise la întoarcerea
lui spre casă...noi însă nu voiam să trecem prin încercările acelea.
Trei ore cât a durat furtuna, m-am luptat la
propriu să mă ţin pe picioare în barcă, să răzbesc frigul şi valurile care mă
udau până la piele. Trei ore par nesfârşite. Fără să mai am noţiunea
timpului,am ajutat pe cei care se străduiau să mențină cursul normal,tăind
valurile.
Pe mare e doar răsărit şi apus. Am învăţat
să aproximez orele după locul soarelui pe arcul ceresc,dar am trăit momente de
neuitat ale unei urgii adevărate,iar atunci când s-a îndepărtat,am
văzut marea ca trezită din nou la viața calmă, regenerată, mai proaspătă
și mai albastră. Perdeaua cenușie a norilor a fost îndepărtată de mâna lui
Poseidon, în locul acesteia deschizând o poartă de senin limpede,iar eu mi-am
ridicat ochii spre cer și am rostit o mulțumire.
