compunere--În livadă

În pri­măvara a­ceasta a fost iar în­căr­cat de flori, a trecut cu bine peste zi­lele geroa­se de la mijlocul lu­nii trecute, Când am intrat prima oară în curtea umbrită de vie, l-am văzut imediat. Se ridicase cu mult dea­supra tuturor copacilor. Era mai înalt decât mărul de-alături şi, deşi bătrân, părea mai viguros decât cireşii încărcați de flori. Îl întreceau numai brazii care străjuiau poarta de la intrare,cavalerii,așa îi numea bunicul. Tocmai se ter­mi­nase o ploiţă grăbită, şi de peste tot cădeau picături de apă, în care se oglindea cerul înseninat. Părul îşi întindea spre mine ramurile pline de flori. Un fel de salut cu petale mari, catifelate. Dacă mă uitam mai bine la el, vedeam cât e de bătrân: mai multe ra­muri erau deja uscate, altele, răsucite cumva ciu­dat, aveau doar câte un smoc de frunze şi flori în vârf. Şi dacă mă uitam şi mai atent, pu­team înţelege tristeţea. Era tare, tare bătrân şi florile pe care le mai avea nu erau, poate, decât spe­ranţa disperată că va mai apuca încă o toamnă, adică încă o rodire, o ultimă încercare înainte de final. Ştiut este că viaţa pomilor nu se măsoară cu primăverile cele înflorite, ci în toamne şi în rod.

Când eram mic, în dimineţile cu vânt pu­ternic, mi se părea că cireșii,prunii,caișii din livada bunicului devin păsări. Cre­deam atunci că, dacă îmi voi ridica şi eu braţele, aşa cum îşi leagănă copacii crengile în vânt, aş putea să mă ridic şi să zbor. Şi eram uimit că braţele mele nu fâlfâiau aidoma frunzelor.  Dintre toţi co­pacii, părul acesta este cel mai aproape de su­fletul meu,mi-a inspirat mereu o nobleţe spirituală pe care de mult visam să o ating.Stau sub pomii înfloriți și mă las nins de petale cu gândul că poate voi deveni un om din flori.Livada aceasta, multicoloră primăvara,mă umple de taină și sfială.În livada înflorită simt cum vine de departe un vânticel şi trece prin crengi, ca şi cum copacii ar primi veşti tainice,frunzele se-ntorc spre florile pline de albine,iar eu nu pot pătrunde vreun înțeles, pentru că vine de dincolo. Vântul aduce veşti din cer,pomii își înclină crengile,mulțumind. Când un copac foşneşte, prin frunzele lui vorbeşte Dumnezeu.