clasa a7a--ScrisoareaIII--

SCRISOAREA III-pag.156(citește textul!!!)

Ex.1=Primul tablou, lucrat intr-o impletire de metafore, personificari, repetitii, inversiuni, transpune pe cititor intr-o atmosfera de fabulos oriental. Autorul infatiseaza, prin alegorie, visul unui sultan de a deveni stapanul lumii. Luna, prefacuta in fecioara, coboara pe pamant, chemandu-l pe sultan, intr-un straniu joc nuptial; apoi, din inima lui, creste un arbore urias, a carui umbra cuprinde intreaga lume. Desteptandu-se, sultanul interpreteaza visul ca fiind trimis de profetul Mahomed. intelege astfel ca destinul a hotarat ca, "din dragostea lumeasca", un imperiu "se va naste".Este vorba, desigur, de un vis simbolic, sugerand dorinta de expansiune a Imperiului Otoman, de cotropire a unor -popoare pasnice:
"Iara flamura cea verde se inalta an cu an, Neam cu neam urmandu-i zborul si sultan dupa sultan. Astfel tara dupa tara drum de glorie-i deschid... Pan-in Dunare ajunge furtunosul Baiazid..." 

 Al doilea tablou prezinta, intr-o forma dramatica, invadarea pamantului romanesc de catre armata otomaia si intalnirea dintre Mircea cel Batran - domnul Tarii Romaiesti - si sultanul Baiazid, "la Rovine in campii".

Autorul con­tureaza, cu acest prilej, portretele morale ale celor doi conducatori de osti, slujindu-se de acelasi procedeu ronan-tic, al antitezei.

Al treilea tablou este descriptiv si infatiseaza lupta de la Rovine, din 1394, Eminescu slujindu-se, pentru evocarea ei, de stralucite imagini vizuale, de miscare si auditive.
Al patrulea tablou, tot descriptiv, zugraveste odihna luptatorilor. Unul din fiii viteazului domn trimite satiei sale, "de la Arges mai departe", o scrisoare de dragoste, alcatuita in stilul creatiilor populare.
Partea a doua a poemului cuprinde o imagine pmo-ramica a prezentului decazut. Dupa ce se intoarce inta o data spre "veacul de aur", pentru a-i elogia pe domnitorii, creatori "de legi si datini", ascutisul satirei se indreapta spre demagogia patriotarda a vremii sale.

Ex.2=Lupta de. la Rovine este infatisata, in a doua parte a tabloului, cu o maiestrie artistica deosebita.

Este o adevarata gravura de epoca. Tensiunea psihologica este inlocuita cu tensiunea luptei, cu confruntarea ostilor, autorul reusind sa evidentieze vitejia armatelor lui Mircea, deci vitejia intregului popor roman.

Fiind un razboi de aparare a independentei nationale, intreaga armata romana isi mobilizeaza puterea de aparare.


Ostirea romana iese naval­nic din umbra intunecoasa a codrului si loveste fulgerator pe dusmani:
"Codrul clocoti de zgomot si de arme si de bucium, Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasa".

Iuresul bataliei va fi zugravit de poet prin folosirea indeosebi a imaginilor vizuale, auditive si motorii. Nu lip­sesc (fireste) diferitele figuri de stil, epitete, repetitii, in­versiuni, dar mai ales comparatiile si metaforele, prin care se obtine o imagine simfonica a tabloului. De exemplu, in acord cu hiperbola ("codrul clocoti") este enumerarea: (clocoti... "de zgomot", "de arme", "de bucium"), dar si repetitia ("mii de capete pletoase", "mii de coifuri luci­toare") in care superlativul popular "mii de" este expresia unei forte pe care nimeni n-o banuia. Epitetul are rol de a vizualiza imaginea ("coifuri lucitoare").
Miscarea abia dezlantuita creste vertiginos, iar patriotis­mul este demonstrat prin faptele eroismului colectiv:

"Calaretii implu campul si roiesc dupa un semn Si in caii lor salbateci bat cu scarile de lemn, Pe copite iau in fuga fata negrului pamant, Lanci scanteie lungi in soare, arcuri se intind in vant Si ca nouri de arama si ca ropotul de grindeni Orizonu-ntunecandu-l , vin sageti de pretutindeni, Vijaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie.., Urla campul si de tropot si de strigat de bataie".

Procedeeleprin care autorul obtine aceasta miscare a "vijeliei ingrozitoare" (metafora) sunt felurite: mai intai semnalam forta sugestiva a verbelor "implu", "roiesc", "iau in fuga", "scanteie", "se intind", "vajaind", "urla", Re­memoram, de asemenea, expresivitatea sugestiva a verbului "roiesc", capabil sa noteze agitatia albinelor, ca si a sin­tagmei referitoare la ostenii capabili sa "ia ii fuga fata negrului pamant" - in care locutiunea verbala e magistral imbinata cu personificarea si inversiunea; aceasta lasa im­presia unei multimi de osteni in necontenita crestere. Miscarea dobandeste relief si prin nuantarea, in culori de­osebit de vii, a imaginilor ("cai salbateci", "lanci scanteie lungi in soare", "orizonu-ntunecandu-l " etc), incat totul se transforma intr-o imagine cinematografica. Ritmul alert se obtine mai ales prin aliteratie simpla si complexa ("Vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie"). De asemenea, terme­nii onomatopeici contribuie la cresterea accelerata a ampli­tudinii muzicale, ei aflandu-se intr-o subtila gradatie: ("freamat", "zbucium", "clocoti", "zgomot", "de arme", "roiesc", "urla" (campul), "ropotul de grindeni" - cul­minand intr-un cuvant care exprima sintetic toata atmos­fera:

"durduind soseau calarii", cu intelesul de "a cutremura", "a dudui", "a zgudui".

Apar si hiberbole care gigantizeaza totul, dar si comparatia (care asociaza mereu forta naturii cu forta omului):

"Orizonu-ntunecandu-l , vin sageti"; "Pe pamant lor li se pare ca se naruie tot cerul"). Sagetile vin "ca nouri de arama", "ca plesnetul de ploaie"; imparatul striga "ca si leul in turbare"; asabii cad "ca si palcuri ri­sipite"; sagetile suiera "ca si crivatul si gerul"; calaretii soseau "ca un zid inalt de suliti", ale tarii steaguri vin "ca potop ce prapadeste", "ca o mare turburata".




Prin tehnica basoreliefului este scoasa in prim plan oastea romana care domina campul de bataie. Romanii "printre cetele pagane trec rupandu-si large uliti" (metafora si inversiune), iar Mircea, mare comandant de osti, asigura, prin exemplul personal, victoria armatei sale, vadindu-se un bun strateg si bun tactician:
"Mircea insusi mana-n iupta vijelia-ngrozitoare Care vine, vine, vine, calca totul in picioare".

Pronumele de intarire "insusi", pus langa substantivul propriu "Mircea", detine si accentul afectiv. Repetitia, la randul ei, mareste si mai mult efectul bataliei, care se desfasoara intr-un ritm ametitor. in acelasi scop, Eminescu foloseste comparatiile homerice (spectaculoase) si hiperbolele, cum am vazut in exemplele de mai sus:

"Durduind soseau calarii ca un zid inalt de suliti Printre cetele pagane trec rupandu-si large uliti".

Antiteza, procedeul fundamental din acest tablou, (dar si din intregul poem) este un mijloc magistral de-a infatisa batalia de la Rovine ca pe o uriasa revarsare a maniei pedepsitoare a romanilor: in tabara invadatorilor, domina haosul: ,
"in zadar striga-mparatul ca si leul in turbare, Umbra mortii se intinde tot mai mare si mai mare; in zadar flamura verde o ridica inspre oaste, Caci cuprinsa-i de pieire si in fata si in coaste, Caci se clatina rarite siruri lungi de batalie; Cad asabii ca si palcuri risipite pe campie, in genunchi cadeau pedestri, colo caii se rastoarna, Cand sagetile in valuri, care suiera; se toarna Si, lovind in fata,-n spate, ca si crivatul si gerul, Pe pamant lor Ii se pare ca se naruie tot cerul".

Sa observam bogatia verbelor de miscare la prezentul istoric, dar si la imperfect ("veneau", "striga", "soseau") sau la gerunziu ("lovind", "durduind", "rupandu-si", "gonind") ca si prezenta anaforei (o repetitie la inceput de vers).
Fratia om-natura spulbera inca o data agresivitatea invadatorului:
"Peste-un ceas paganatatea e ca pleava vanturata Acea grindin-otelita inspre Dunare o mana, Si in urma lor se-ntinde falnic.armia romana".

Simfonia luptei culmineaza prin strigatul de triumf al poetului (detectabil in comparatia "ca pleava vanturata", dar si printr-o tonalitate majora, realizata prin vocale deschise, sub accent, a ritmului trohaic). E aici o cadenta martiala, oastea lui Mircea cel Batran fiind ordonata ca pentru o parada militara festiva.
Tonalitatea de oda este sustinuta atat prin ritm (trohaic), cat si prin masura versurilor (de 16-17 silabe) la care se adauga rima imperecheata. Fraza eminesciana este plina de cursivitate si de echilibru. Predomina raportul de coordonare, fata de cel de subordonare. De exemplu:

"Eu nu ti-as dori vreodata /sa ajungi/sa ne cunosti/, Nici /ca Dunarea sa-nece spumegand a tale osti./" Propozitia a 4-a are exprimata doar conjunctia coordonatoare "nici", care leaga doua propozitii negative:

"Eu nu ti-as dori vreodata" cu "Nici nu ti-as dori".

Aceasta omitere a predicatului are ca urmare o concentrare a exprimarii, iar avertismentul cuprins in prima propozitie devine si mai puternic, capatand o tonalitate dramatica.


Uimeste si incanta la Eminescu miscarea muzical-simfonica a luptei; totul da impresia unei orchestratii in care instrumentele intra treptat, imprimand o crestere trepidanta a vuietului, pana la explozia finala a triumfului

Ex.3= tabloul prezinta, intr-o forma dramatica, invadarea pamantului romanesc de catre armata otomaia si intalnirea dintre Mircea cel Batran - domnul Tarii Romaiesti - si sultanul Baiazid, "la Rovine in campii". 

Ex.4=finalul luptei de la Rovine

Ex.5= Cel mai încărcat de podoabe stilistice este fragmentul bătăliei de la Rovine, unde avem o adevărată tornadă de mijloace artistice:

-   epitete: „poala… verde”, „capete pletoase”, „negruluipământ”, „caii sălbateci”, „flamura verde”, „zid înalt”, „mare turburată”.

-   comparaţii: „ca nouri de aramă”, „ca ropotul de grindeni” „ca vijelia” „ca şi crivăţul şi gerul”, „ca un zid”, „ca potop”, „ca o mare”. -metafore: „călăreţii… roiesd\ „după un semn”, „nouri de aramă”, „săgeţile în valuri … se toarnă”, „grindin-oţelită”, „large uliţi”.

-   hiperbole: „câtă frunză câtă iarbă”, „înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi’.

-   metonimii: „codrul clocoti… de arme şi de bucium”, „coifuri lucitoare ies”, „pe copite iau în fugă faţa negrului pământ”, „lănci scânteie”, „arcuri se întind”, „urlă câmpul”, „şi de tropot şi de strigăt”, „umbra morţii se întinde”, „se clatină … şiruri”, „săgeţile … şuieră”, „se năruie tot cerul”, „calcă totul în picioare”, „durduind soseau călării”, „se-mprăştie a duşmanilor şiraguri”, „veneau a ţării steaguri”, „păgânitătea e ca pleava vânturată”, „orizonu-ntunecându-l vin săgeţi”.

-   repetiţii: „care vine, vine, vine”, „tot mai mare şi mai mare”.

-   simboluri: „flamura verde”, „a ţării steaguri”, „ după un semn”.

- aliteraţii: „codrul clocoti”, „vâjâind ca vijelia”, „plesnetul de ploaie”. Preponderenţa metonimiilor, a rimelor rare, a ritmurilor alternante, a metaforelor, care dau relief ideilor, exprimă, de fapt, vigoarea spiritului eminescian. Ritmul cristalizează ideea poetică, de aceea continua alternanţă şi marea varietate a ritmurilor utilizate de Eminescu dau conturul timbrului unic, care, aşa cum arăta Garabet Ibrăileanu, este o trăsătură fundamentală a originalităţii actului de creaţie.

În balada,,Pașa Hassan”,Coșbuc evoca batalia de la Calugareni din anul 1595, elogiaza eroismul ostasilor romani sub conducerea lui Mihai Viteazul si satirizeaza lasitatea turcilor si a conducatorilor acestora. La inceputul poeziei se infatiseaza figura impunatoare a lui Mihai care patrunde vijelios printre dusmani urmat de vitejii sai. Maretia eroului este evidentiata prin constructia metaforica cu ,,fulgeru-n mana”, iar tumultul luptei se releva prin imagini vizuale, auditive si motorii. Avantul eroic al romanilor contrasteaza cu spaima si dezordinea din ostirea turcilor. Iuresul luptei este surprins prin verbele urland, s-arunca si prin substantivele flinte si fum. In aceasta parte a baladei este infatisat Pasa Hassan caracterizat de la inceput prin lasitate. In contrast cu pasa care se multumeste sa dea porunci, ramanand departe de primejdii, domnitorul romanilo se avanta asupra paganilor, incurajandu-si ostasii prin fapte. Comparatiile ca volbura toamnei, ca lupu-ntre oi, verbele frange, bate, vantura, adverbele degraba, inapoi pun in lumina vitejia legendarului Mihai. Provocat la lupta deschisa de catre domnitor, pasa alearga ingrozit pierzndu-si demnitatea de conducator gandind ca orice moarte este mai usoara decat cea survenita in confruntarea cu ghiaurul Mihai.

Ex.6= Cuvintele voievodului dovedesc intelepciunea si patriotismul sau. Patriotismul domnitorului este evidentiat nu numai prin vorbe ci si prin fapte, deoarece bun conducator si strateg, in timpul luptei este un adevarat exemplu pentru ostasii romani pe care-i conduce la victorie:

„Mircea insusi mana-n lupta vitejia ingrozitoare

Care vine, vine, vine, calca totul in picioare.”

Intre vorbele sale intelepte si faptele lui si ale oamenilor sai exista o concordanta deplina caci, „peste-un ceas paganatatea e ca pleava vanturata”. Mircea exprima ideea ca Domnul apartine tarii, subliniind ideea legaturii dintre romani si pamantul unde dorm oasele inaintasilor. Pentru a sublinia trasaturile morale caracteristice ale lui Mircea, autorul foloseste antiteza permanenta cu Baiazid. in acest personaj M.Eminescu a intruchipat demnitatea de neclintit si patriotismul fierbinte al poporului roman, care a luptat veacuri de-a randul pentru apararea fiintei nationale.La fel și în portretul lui Mihai, hotararea, darzenia, energia si curajul eroului se desprind, in primul rand, in timpul bataliei cu ultimele forte ale turcilor trimise de Hassan pe campul de luptă. Mihai este vazut astfel de ochii ingroziti de spaima ai pasei, asemenea unui urias care domina campul de lupta si care baga panica in dusmani. Imaginea lui se realizeaza ca un reflex al spaimei.

Ex.7=  Poemul eroic este o opera culta in versuri in care se povestesc fapte istorice marete sau legendare din trecutul unui popor, savarsite de personaje insufletite de sentimente nobile.
Batalia de la Rovine este un tablou plin de dinamism in care se reliefeaza vitejia, iubirea de patrie dar si virtutile ostasesti. Cei doi conducatori trec in planul al doilea, in prim plan fiind ostile.