Am plecat...în sfârșit...după multe pregătiri,fiecare din
familie își făcea,,bagajul”pentru călătoria la munte și după câteva momente îl
desfăcea și uite-așa o zi întreagă.Dar acum suntem toți în mașină cu un singur
gând:să ajungem cât mai sus,sus...să-l vedem pe el-cocoșul de munte-Tetro
urogallus,adaugă bunica,numele științific.Am văzut un documentar despre această
pasăre rară și mi-am dorit s-o văd în realitate.Dimineața senină de primăvară a
fost momentul bun ,pentru a merge în pădurea deasă,departe de adăpostul unde locuiam.Trebuia
să pășim cu grijă,fără zgomot,să ocolim crengile căzute,să nu vorbim între noi
decât șoptit.Căutam cu binoclu printre crengile de sus și deodată...iată-l în
toată splendoarea: cu penajul de culoare neagră,cu reflexii ruginii pe aripi,verde
metalic pe gușă și piept și cu roșu aprins deasupra ochilor. Coada desfăcută are
formă de evantai este compusă din pene mari, dublate pe dedesubt de altele mai
mici..Ce pictor a aruncat nuanțele acestea pe o pasăre?A!dar nu este singur,are
o pereche:femela,îmi șoptește tata...e delicată,grațioasă,pestriță cu
ruginiu,cu pete albe și negre,pășește pe creanga golașă ca pe un podium de
modă.El,cavalerul munților,ea o balerină a înaltului.Există o legendă în care
doi cavaleri au fost blestemați să
trăiască în păduri cât mai sus,transformați în cocoși de munte dornici de a-și
găsi perechea.Sunt monumente ale naturii,oamenii ar trebui numai să le
admire,chiar dacă orice vânător se laudă cu un asemenea trofeu.Sunt unice. Așa
ceva vezi doar o dată în viață probabil. A doua oară nu voi mai avea ocazia să
mă întâlnesc cu un cocoș de munte.Aș fi vrut să le strig să plece cât mai departe
de ochii oamenilor,să se ferească de țevile îndreptate spre cuiburile lor,să-și
facă o comunitate a lor.Dar nu m-ar fi înțeles și atunci am spus o rugăciune în
gând, pentru a fi ocrotiți.Ar trebui ca în locurile unde trăiesc minunatele
păsări să fie anunțuri,pentru a le proteja,iar cei răi să fie pedepsiți aspru.
