-o familie fericită---
Fotografia există de două secole. De două sute de ani fotografia contribuie la scrierea istoriei. Fotografiile au stat drept dovadă a unui număr extrem de mare de evenimente care au marcat lumea. Care au schimbat-o. Fotografiile îngheață acel moment și îl transmit mai departe. Cu adevăratul mesaj. Cu exact starea din acea clipă. Fotografiile nu mint.Am văzut fotografii cu aspecte din cele două războaie,imagini cutremurătoare din lagărele morții,imagini cu peisaje de vis din locuri neștiute de mulți oameni,unele luate chiar din navele spațiale
Privind în jur mă-ntâlnesc
cu fotografii peste tot. Avem acasă tablouri cu chipurile persoanelor dragi,îmi
place să-i privesc pe cei din familie,să le văd chipurile pe care le aveau cu
ani în urmă:ce frumoasă era bunica în tinerețe,ce sportiv era bunicul,ce mult
seamănă fratele meu cu tata,când era licean,ce chip superb de fotomodel avea
mama.Doamne!ce minunată le-a fost viața!ce chipuri fericite aveau la diverse
evenimente:în școală,la petrecerile din adolescență,în vacanțe,la venirea mea
pe lume-se văd lacrimile pe obrajii emoționați...mă văd făcând primii pași,apoi
la grădi recitând...a!prima zi de școală,tortul la șapte ani.Fiecare fotografie
îmi aduce aminte de clipele trecute,pe unele mi le amintesc,pe altele le-am
uitat,dar acum,da!le retrăiesc.Zâmbesc...aș vrea să întorc timpul...nu! mai
bine merg înainte și voi înscrie alte și alte momente din viața mea pe care le
voi retrăi ,privindu-le peste ani.Mă uit în reviste și de multe ori trec peste text
și privesc doar imaginile,mă aștept ca fiecare poveste să aibă o ilustrație atașată,
merg pe stradă și mă întâlnesc cu
fotografii prin tot felul de panouri publicitare,pe care le admir sau nu,pe
care le apreciez sau nu. Dar ele fac parte din viața noastră,a oamenilor. Mă
gândesc că fiecare persoană e un fotograf prin camera pe care o are cu el, fie
că-i un telefon sau un aparat compact. Orice ar fi ai o cameră cu tine cu care
poți fotografia oriunde sau pe oricine.
Eu cred că fotografia
că nu este artă, ci este memorie emoţională,devine astfel un depozitar al
realităţii ce prinde viaţă prin emoţia imprimată, o voce ce vorbeşte despre ce
ştim şi ce nu ştim, este ochii noştri acolo unde noi nu suntem sau, din contră,
este vocea noastră când nu avem curaj să vorbim.
