Poezia,,În zori”de George Coșbuc este un pastel, deoarece
autorul își exprimă, în mod direct și discret, sentimentele, impresiile la
vederea unui peisaj din natură descris în primele momente ale zilei-în zori--prin
intermediul limbajului artistic.Titlul
poeziei –un complement de timp poate fi și o metaforă pentru noțiunea de timp,al luminii de început, de parcă natura a primit înalta poruncă. Poezia este
alcătuită din patru strofe, organizate după ilustrarea naturii nocturne și de
apariția zorilor.
În
primul rând, principalul mod de expunere este descrierea. Poezia prezintă,
prin intermediul imaginilor vizuale și auditive un peisaj surprins în momentul
dispariției întunericului, starea de uimire pe care o trăiește poetul după
tăcerea nopții unice,mărturisire
impresionantă:,,Nu cred c-a fost
pe lume noapte ca acum”. Încă din primele versuri, privirea călătoare colindă
,,sub un mal”,capăt de lume ,loc unde apa ,mediatorul dintre întuneric și
lumină cu mișcarea-i legănată ,,mișc-abia”...geme,,sub iaz la moară” ,un punct
în care se schimbă balanța timpului. Ritmul legănător,duios, ,zbătut”al apei este
o îmbinare a tristeții, a tulburătoarei trăiri a momentului coborârii lunii
,,mai jos,mai jos” ,dă o strălucire halucinantă suprafețelor acvatice,iar
repetiția adverbului accentuează dispariția astrului.Strigătul ,,a”!încântare
,neliniștea ochilor ce nu mai pot desluși,,nici deal,nici drum” în atmosfera
apăsătoare a somnului ,totul,,doarme” încă:sat, codru,doar ,,plopii”cu foșnetul
,,frunzelor de-argint”aduc un mesaj din alte lumi,trădând neliniștea omului în
fața marilor taine.Argintul,simbolul selenar al lunii este nuanța de puritate a
nopții împrumutată naturii.Tristețea, atmosfera apăsătoare a nopții ce-a
cuprins tot peisajul dispar în zbaterea aripilor cocoșilor,simbol solar care
purifică locurile,aduc lumina,risipește întunericul,purifică lumea,,văzduhul mut”.Ultimele
versuri conțin o imagine vizuală a ,,zorilor”moment al apariției luminii
neprihănite,este ora vieții paradisiace,când albul pur,devine roșu,culoarea
vieții,a speranței,a căldurii, a arderii.Privighetoarea care a vegheat noaptea ,a-nceput”,,iarăși”din nou,repetat,în începutul zilei cântecul fermecat de regret pentru pierderea nopții și de bucurie
pentru triumful luminii.Semnul exclamării din finalul poeziei marchează starea
de emoție a eului poetic în fața triumfului luminii,a existenței.
În al doilea rând, eul liric
contemplativ își exprimă sentimente contrare:melancolia trăită în sunetele
magice ale nopții și revelația luminii. Natura descrisă vizual și auditiv descoperă sufletul poetului
neliniștit în tăcerea întunericului,dar încântat de lumina făgăduinței . Se observă
prezența substantivelor ce numesc natura:mal,apa,iaz,luna,zarea,zori;iar
verbele punctează momentele de liniște duioasă .Rima pereche și monorima,măsura
de 6-8 silabe,ritmul trohaic ,muzicalitatea amintesc de perfecțiunea poeziei
populare.
În
concluzie, prin argumentele expuse, am arătat că poezia aparține unui pastel.
