In zilele acestea de așteptare a unei
aripi,unui ciripit,a noului verde,când prima silaba a lunii martie este
insistent repetata,îmi voi aduce plecăciunea sufletului către tine—mamă!
Ma
gândesc adesea cum am venit pe lume,cum te-ai hotărât,cum a fost când ai aflat
ca sunt acolo în întunericul tău,ai fost fericita,puțin înspăimântată,ai
tăcut,ai strigat sau ai dansat?
Sunt sigura ca mi-ai zâmbit din prima clipa,ca mi-ai ascultat prima
suflare,ca te-ai rugat pentru mine,ca în nopțile liniștite mă visezi om
adevarat,că-mi dorești noroc,ca mă vezi străbătând lumea și viața.
Te
simt uneori privindu-mi somnul,te aud in fiecare zi urându-mi ,,la mulți
ani!’’,în fiecare zi ma iubești iar și iar....
Iți mulțumesc ca mi-ai pus un nume de cântec si de aceea te iubesc pana la cer…la
soare și al luna și te rog: nu pleca niciodată,niciodată,nici..o..da..tă!
