Încet şi liniştit zorile se agaţă de ferestre, lăsând în urmă o noapte cu visele zburânde pe ecranul de sub pleoape. Primăvara ca o zeiță desprinsă dintr-un tablou vechi, presară peste tăcerile pământului muguri tineri, oftând...s-ar fi împodobit cu ei și i-ar fi transformat în flori.Apoi pleacă mai departe dansând pe pământul reavăn și de sub conduri răsar în urmă-i flori,fire verzi. Nu înţelege zâmbetul rece al soarelui, dar simte în aer mirosul seninului şi cu un gest magic încărcă de viaţă și cântec arborii,aducând păsările, desenând frunze,cuiburi. Într-o zi va veni la concertul din luncă.Se risipesc în vântul călduț ninsori galbene de fulgi de păpădie,iar petalele de flori de cireș li se alătură înveșmântând totul cu-o haină nouă.Dar jocul gâzelor trezite?...se alungă,sar,colorează zarea,culeg mirosul de zambile,se amestecă în marea de flori abia răsărite.
În adâncul sufletului meu cred cu înverşunare că trăiesc un
vis,dar cu teamă că nu voi fi capabil să-l menţin viu-acela de a dura
fericirea,o fericire care mă face să
cresc şi să mă schimb. Astfel, am descoperit că, înlăuntrul meu, Universul
vorbeşte o limbă aparte, unică, numită iubire. Este singura mea raţiune de a
trăi şi asta îmi amintesc zi de zi, atunci când evadez… evadez din realitate,
într-un timp de poveste, unde sufletul e-un fel de barcă ce mă poartă pe ape
liniştite şi ancorează puternic pe o insulă construită din emoţii şi bucurii
unice. Acolo, cerul devine pământ, pământul cer, iar inima începe să-mi bată
nebuneşte. În bătăile ei recunosc propriul meu ritm, propria mea lume. O lume a
viselor, a destinelor împăcate, a sufletelor aşezate, a fericirii ce durează. Să
fie doar un vis, sau chiar e primăvară?
