sâmbătă, 25 martie 2017

compunere--Pădurea (descrierea obiectivă--subiectivă)

Imagine similară

Descriere obiectivă:
Pădurea este o componentă a mediului terestru cu cea mai complexă structură și are o mare importanță economică, socială și ecologică.  Astfel, plantele sunt reprezentate prin arbori, arbuști și diferite specii ierboase.
             În pădure se întâlnesc ciuperci, licheni,. alge, bacterii etc.
             Aici trăiește o mare diversitate de animale. În pădure viețuitoarele sunt dispuse în straturi succesive care, în general, corespund cu dispunerea pe verticală a vegetației. Pădurea, datorită copacilor săi, are o climă moderată care influențează  zonele înconjurătoare. Ea menține umiditatea și scade temperaturile extreme din timpul verii și iernii; de asemenea, micșorează puterea vânturilor,copacii rețin picăturile de apă pe frunze și ramuri, care apoi se scurg, astfel nu se ridică nivelul apelor râurilor.
       Datorită fotosintezei, ea îmbogățește atmosfera cu oxigen, contribuind la menținerea vieții.
       Pentru omul modern, pădurea este un loc recreativ, de odihnă și uneori terapeutic.
        Din cele mai vechi timpuri, oamenii au folosit lemnul copacilor din pădure. Fructele și florile de pădure se folosesc la ceaiuri sau pentru obținerea unor medicamente, se consumă proaspete sau preparate. Datorită tăierilor efectuate de om ,furtunilor puternice, incendiilor, astăzi există suprafețe întinse de pe care pădurea a fost nimicită.

       
Descrierea subiectivă:
    Privită de undeva de la înălțime,pădurea pare un uriaș ce urcă domol coline,poteci neștiute,pentru a ajunge la un pisc prăpăstios,unde numai vulturii se-avântă.Îi caut  frumusețile, farmecul și viața ei trepidantă dimineața,când soarele începe să-i pătrundă ascunzișurile.
Privirea-mi se încântă de lumina care se cerne în ploaie deasă și caldă de raze,iar roiuri de musculițe, granguri și sticleți, pițigoi și cintezoi pictează verdele pădurii cu coloritul penelor și înfiorează văzduhul cu trilurile lor.Gâzele dansează amețitor,fluturii se joacă pe deasupra ierbii dese  și a florilor multicolore,transformând locul într-o sală de bal.Pătrund în adâncu-i ,unde lumina ajunge mai greu și-mi pare că sunt înconjurat de taine,mistere,foșnete ca o chemare nedeslușită.Este o pădure fantastică în care aburii se ridică înconjurând copacii în tăcerea de nuanțe verzui-culoare ce-mi dă senzația de iluzie,de basm.Ierburi uriașe se cațără pe trunchiurile copacilor,cerându-le ajutor,iar privind spre Cer printre crengile dese, îl văd acoperit cu un abur verde.Străbătută de izvoare repezi,pădurea ascultă simfonia picăturilor ce se strecoară printre rădăcini și pietre acoperite de flori delicate.Într-un culcuș ferit ,un iepure alb privește stejarul imens din față,așteptând să apară o zână  bună,care i-ar alunga singurătatea.E liniște,cald și răcoare,câte o picătură de apă îmi cade pe mână a rămas de la o ploaie ce-a trecut cândva.E ca-n Paradisul visat.....