În fiecare vară,vin
aici,în Deltă, împreună cu prietenii,pentru a trăi alături de pescari
întâmplări de zi cu zi, pentru a asculta povești , pentru a căuta legende, pentru a scormoni kilometri de stuf în căutare de semne numai de vietăți știute,
dar mai ales pentru imagini. Delta este un neîncetat spectacol, o bucurie
permanentă ce-mi crează o stare de spirit aparte și o perpetuă mirare. Am
înțeles că pot găsi din belșug locuri în care bătrâna și mereu tânăra Deltă și-a
păstrat nealterate farmecul și liniștea
misterioasă.
Iată-mă pe
malul unui lac,dimineața devreme,când soarele încă își doarme auriul pe
cealaltă parte a lumii,abia îmi pot ține ochii deschiși,iar glasurile
pescarilor amestecă vorbe din două limbi,nu le înțeleg...Nu mă urc în barcă,așa
cum promisesem,rămân pe mal și-mi deschid pachetul cu micul dejun,când... simt
lângă mine o respirație ciudată.Nu mă mișc, întorc încet,încet de tot
capul,rămân încremenit:un căluț,un pui de cal,ponei,ceva asemănător.Stau
nemișcat,abia respir,statuie.Ochii ni se întâlnesc,ai mei măriți,ai lui umezi
și blânzi.Auzisem de caii sălbatici,era sigur un mânz sălbatic.Să întind ușor
mâna cu puțină pâine,îmi zic,și botul căluțului apucă delicat cadoul
meu.Îndrăznesc să întind mâna și mă lasă să-l mângâi.Mă ridic,nu face nicio
mișcare,se apropie de parcă m-ar invita la plimbare.Îl urmez sfios cu pași
ușori potriviți după ai lui,mergem om și pui de cal alături,de parcă am fi
singuri în Univers,de parcă ne-am cunoaște de când lumea.Se oprește și nechează
ușor și deodată acolo, pe malul apei, sunt înconjurat de ai lui,mulți
cai,care-și întind boturile spre mine.Mă simt primit cu plăcere ,iar eu mă
înclin, de parcă le-aș spune că este o onoare,o binecuvântare primirea
lor.Suntem aici la răsăritul soarelui și fericit îmi înalț mâinile spre
cer,mulțumind vieții,clipei unice.Înțeleg că apa,soarele,pământul,eu și
vietățile suntem armonia vieții.
